Campusul universitar de 28 de milioane de euro a ajuns câmp. Cum explică eșecul primarul-vedetă de la Buzău

Constantin Toma este cunoscut în spațiul public drept un critic acerb al conducerii PSD și al fostului premier Marcel Ciolacu, dar și ca un susținător al măsurilor promovate de Ilie Bolojan.

De (R.C.)
Campusul universitar de 28 de milioane de euro a ajuns câmp. Cum explică eșecul primarul-vedetă de la Buzău

Sursa FOTO: Facebook/ Constantin Toma

Constantin Toma este cunoscut în spațiul public drept un critic acerb al conducerii PSD și al fostului premier Marcel Ciolacu, dar și ca un susținător al măsurilor promovate de Ilie Bolojan.

Primarul Constantin Toma a pierdut 28 de milioane de euro bani europeni din PNRR, asta după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a scos printr-un memorandum proiectul care prevedea construcția unui campus universitar pentru îvățământul dual în județul Buzău.

Proiectul de la Buzău, muncipiul condus de socaial-democratul Constantint Toma, făcea parte din PNRR/2022/C15/MEDU/I6, un Program – pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământul dual. Adică beneficiarii direcți erau elevii care sunt înscriși la această formă de învățământ unde cursurile merg mână în mână cu practica, sporindu-le șansele de integrare în piața muncii.

Concret, Comisia Europeană a pus la bătaie 338 de milioane de euro pentru dezvoltarea a 10 campusuri universitare regionale, bani care cuprind inclusiv dotarea lor.

Pentru implementarea rutei duale complete s-au semnat 29 contracte de finanțare pentru proiecte complexe, cu măsuri diverse și bugete mari, în valoare totală contractată de 582 de milioane de euro, în două etape, astfel:

🔴 16 contracte de finanțare au fost semnate în prima etapă (06.09.2023 – 29.11.2023),

🔴 13 contracte de finanțare au fost semnate în etapa a doua (17.01.2024 – 20.08.2024).

Termenul de implementare pentru aceste contracte de finanțare este până la data de 30 august 2026, adică la momentul finalizării PNRR.

Bolojan a scos din PNRR campusul lui Toma de la Buzău

Guvernul condus de Ilie Bolojan a analizat aceste investiții din perspectiva oportunității finalizării lor, adică cele care au un grad de realizare de peste 30% să meargă mai departe până în august 2026, iar cele care au un grad de realizare de sub 30% să fie scoase din PNRR.

Din totatul de 27 de proiecte, doar 8 au fost selectate pentru a-și continua finanțarea din PNRR, respectiv:

🔴 5 proiecte au un progres favorabil, pentru care progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări, este mai mare de 30% și se derulează doar în condițiile în care finalizarea obiectivului conform graficului de lucrări asumat este anterioară datei de 31 august 2026.

🔴 3 proiecte sunt pe lista de rezervă, în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări, este cel mult 30%, dar sunt premise suficiente care susțin încadrarea finalizării lucrării în termenul limită de 31 august 2026, inclusiv încadrarea în termenul de implementare PNRR a contractelor de execuție aferente acestor proiecte.

🔴 Aceste 8 proiecte care au trecut mai departe au un buget total de 160 de milioane de euro, din care 169 de milioane de euro sunt disponibili ca urmare a bugetului renegociat cu CE, rezultând economii în valoare depeste 8 milioane de euro, se arată în memorandumul Guvernului consultat de Cotidianul.

🔴 Însă, anexa la memorandum arată că printre cele 8 proiecte care au rămas finanțate, cel al campusului univeristar de la Buză nu se regăsește printre ele. Valoarea proiectului rămas doar pe hârtie era de aproximativ 28 de milioane de euro din PNRR.

Anexa la memorandum relevă că, aferent proiectului „I6”, campusul de la Buzău nu se află printre cele 8 proiecte a căror finanțare din PNRR continuă.

Constantin Toma ridică din umeri

„Este cea mai mare pierdere pe care o avem. Proiectul tehnic este gata”, spune Constantin Toma, întrebat de Cotidianul de pierderea banilor europeni la campusul universitar din Buzău.

Cotidianul: Pe proiectul ăsta de ce s-au pierdut banii?

Constantin Toma: Pentru că…. s-a supra-licitat numărul de campusuri, de primării până la urmă și consilii județene…. Deci a fost mai mare contractul decât era suma. Și s-a făcut și o evaluare. Au rămas doar trei orașe care le aveau foarte avansate. În sensul că le aveau începute. Cred că era Reșița, Clujul și Bihorul care au continuat niște campusuri, de fapt, și le-au mutat pe proiectul ăsta.

Ideea care este. Nu poți în trei ani de zile să faci și proiectul tehnic, să ții și licitația, și să mai faci și execuția. Este absolut imposibil (…) Noi avem proiectul tehnic acum și practic putem lansa licitația și nu avem bănuții.

🔴 În realitate doar două din cele trei județe menționate de Constantin Toma au proiectele de construcție a campusului încă în derulare, alături de alte cinci, deoarece Clujul nu apare pe lista proiectelor continuate. Este vorba de Târgu Mureș, Constanța, București, Iași, Sibiu și Suceava, potrivit anexei prezentate de Cotidianul mai sus.

Aproximativ 200.000 de euro aruncați pe geam din buzunarul buzăienilor

Mai mult, edilul Buzăului recunoaște că a cheltuit circa 100.000 – 200.000 de euro din bugetul local pentru studiu de fezabilitate, degeaba.

Cotidianul: În ce stadiu s-a blocat proiectul?

Constantin Toma: „Nu s-a ținut licitația. Păi n-am putut să încep lucrul. După ce ai proiectul tehnic, ori lansezi proiect tehnic cu execuție, ori ce am făcut noi, am făcut studiul de fezabilitate și proiect tehnic (…) M-a costat niște bănuți pe care i-am plătit noi din bugetul local, 100-200 de mii de euro, nu mai știu că-s multe proiecte”.

Cotidianul: Dar în locul unde trebuia construit campusul este săpată o groapă ceva acolo? S-a întâmplat ceva?

Constantin Toma: E teren liber, în marginea Buzăului, la ieșire spre Brașov. Avem 8 hectare acolo, libere. N-avem nimic pe el. Doar așteaptă investiția. Nu-i săpat, nimic. Nu-i gard. Nu-i nimica că nu are de ce. E un câmp”.

Cotidianul: Ați vorbit cu  domnul premier sa deblocheze situația, să găsească alte surse de finanțare?

Constantin Toma: Ei au promis că vor găsi alte surse. Nu știm. Nu știu nimic. Nu știu pe ce vor băga. Sper să se găsească și cu ministerul MIPE, cu ăsta, Dragoș Pîslaru, sper să găsească ceva. Aicea sunt bănuți puțini (față de Metroul de la Cluj – n.red.) 28 de milioane de euro.

 

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

  1. Acest troglodit de primar din Buzau, a prapadit sute mii Euro pe un camp/teren la marginea Buzaului, fara sa construiasca nimic – decat palavre cum a delapidat banii pe studii de fezabilitate, si infractorul zburda liber ?

  2. Decat sa dea banii pe campusuri universitare, mai bine ar asfalta strazile din Buzau. Sunt strazi cu asfaltul lui Ceausescu, sparte si ras-sparte de tot felul de conducte si cabluri, strazi care au fost doar peticite. Petice peste petice.
    El vrea campusuri!

  3. UNDE SE VA „NAȘTE „ un BEBERLI HILS DE VILOACE DUALE DUPLEXACE PT. BEBY SPANACURILE PREMARIlor , MELIȚIENI lor, COAFEZElor , PORCURORIlor ETC. – Pe model „campus Trivale – Cornu vănătorului , fost porumbiște CAP Moșoaia , autor Moș Gerilă Pendilă , actual Penitencilă . D-AIA Mos Tomilă e foarte afectat la fixonomie.

  4. Felict autorul articolului ! Inspirată atribuirea statutului de ,, vedetă ,, , a celui mai mitocan primar din istoria noastră . Mitocan , conform explicațiilor din Dex e un orășean de condiție socială modestă, cu maniere simple. Printre multe alte ,, capabilități ,,

  5. În tot răul și-un bine; copii spălați pe creier mai puțini. Colceag: Ne batem joc de timpul lor. Ei stau 20 de ani în şcoală, până termină facultatea. Sunt 20 de ani din viaţa unui om care sunt prost fructificaţi…Dacă ne dă cineva 20 de ani de viaţă, nu spunem mulţumesc? Dar dacă ne ia 20 de ani? De ce şcoala este o puşcărie?

  6. S-au lamurit ca in locul ala nu opreste trenul…mai dezirabil era un proiect tip cosmodromul Baikonur..pana la urma a prelevat un proiect agricol,au lasat terenul plin de buruieni,vorba aia ‘apa,hrana ,energie’ …

  7. Buzau si Targoviste – centre universitare.
    Mi se facea pielea gainii pe mine cind auzeam despre infiițare la Targoviste si asta fiind chiar locatar al judetului.
    Cu Ploiestiul si Constanta poate mai merge, ca aveau ceva traditie dinainte si erau orientate pe industrie care acum nici nu mai exista.
    La Sibiu ajunsese decan o fosta colega care prin anii 80 nu reusea an de an sa treaca si ea examenul de admitere, dar l-a luat cu succes dupa.

  8. Buzăul ne-a mai dat pe Jelena , savant de renume mondial, doctor în științe cu tema impusă de Petrov „securitate la Ciornoie Moria” de se bat rușii între ei ca chiorii, pe Cătălin Predoiu care a făcut praf „codul penal” și pe „Despasito” din vârful poliției care ni l-a împins în fața pe administratorul de la Sadu! Nu mai vorbesc de Benone Sinulescu care-i canta la ureche lui coana Leana!

  9. Bolojan a confiscat banii destinati unor investitii noi ce trebuiau demarate si le-a dirijat spre niste investitii similare din Oradea,Cluj si Resita deja incepute de mai multi ani din alte fonduri. Mai limpede nu se poate.

    1. nu observi ca Bolojan a sistat implementare, tu nu vezi ca au cheltuit cu fezabilitatea/proiectare…tu nu vezi ca Bolojan lupta impotriva oricarei investitii pt ca el nu-i interesat de dezvortarea ci de distrugere, citeste mai atent, iar un campus inseamna constructii de cladiri de la gradinta la facultate etc. iar cel mai greu e cu hartogaria/aprobarea…

  10. Ce ne-a dat Buzăul, ce ne-a dat? Vulcanii noroioși, covrigii de Buzău, un premier fără „bac” și o căruță de stele la generalii rezerviști care au făcut o „talpa” prin Crîng! În Buzău umbla câinii cu ciolaci în coada!

    1. Prostia e mare nea Constatatorule,cine îți dă dreptul să râzi de un județ ,mai bine vezi când trece vidanja

  11. Romanii sunt mocaiti din nastere. Un proiect tehnic si o licitatie se pot face in maxim 12 luni si apoi in 2 ani construit 75%.

    1. Nu și dacǎ lucrezi cu fonduri europene. Comisia face Regulamentul în 1-2 ani, apoi cadrul legal național dureazǎ min 6 luni, formezi echipele de proiect, sistemul de management și control și auditurile încǎ min 6 luni = 3 ani, din cauza EXCLUSIVǍ a birocrației cerutǎ de CE! De abia apoi faci licitații pt proiect tehnic, constructor etc. Deci PNRR a fost o hoție fiindcǎ știau cǎ NU se poate face în timpul alocat, ci doar am fost puși sǎ facem niște proiecte (majoritatea) inutile, pe împrumuturi.

  12. Hai Buzău, Buzău! După modelul lui Boc cu Clujul a încercat și Ciolacu dar i-a fost dat peste degete! Ne trezeam cu al UMF! Ce, numai Oradea, Aradul, Sibiul, Constata, Galațiul și Suceava sa aibă fabrice de diplome? Voia unul o fabrică și la Focșani! De că să facă studenții buzoieni naveta la București, sa vina profii din București la Buzău! Dar Bolo ne-a spus că diplomele nu sunt problema ci cei care nu le găsesc!

  13. Așa se duc banii contribuabililor în buzunarele ,,băieților deștepți ” prin studii de fezabilitate, mentenanță și alte inginerii financiare, că de proiecte și execuție nici nu se pune problema, la câtă rea voință și habarnism există prin dregatoriile statului, curat murdar coane Mitică, mână birjar la bulivar !P.S. : noi boborul, ne-am prins dar, încă nu avem Spiritul civic care, lipsește cu desăvârșire din gena noastră, așa că, cine să ia atitudine coane Fănică ?

  14. Bolojan muta banii la el in Oradia. Le mai face alora un parc inutil plin cu statui unguresti. Dan Puric , marele om de cultura al Buzaului ce zice?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.