„Cancerul nu trebuie să mai fie astăzi o sentinţă la moarte”

Cancerul, un cuvânt care îngrozeşte şi în spatele căruia se profilează imaginea unui duşman de neoprit. Numărul bolnavilor de cancer creşte alarmant, cu 25.000 pe an. În România, decesele provocate de cancer sunt superioare celor mondiale cu peste 20% (conform OMS). Cu cât ştiinţa avansează, interogaţiile sunt din ce în ce mai numeroase. Cred că în această boală este vorba despre o justiţie inversă: eşti condamnat şi apoi încerci să descoperi vina. De ce unii se îmbolnăvesc de cancer şi alţii nu, în ciuda faptului că toţi suntem purtătorii celulelor canceroase? Îşi schimbă cancerul identitatea?

Sunt întrebări cărora am încercat să le dăm un răspuns discutând cu medicul primar în medicină nucleară Doina Piciu, Şeful Departamentului de Medicină Nucleară de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Doctorii tratează boli, dar Doina Piciu tratează mai cu seamă oameni. Este medicul care îşi ia profesia în serios, o persoană erudită, captivantă şi plină de compasiune. Dialoghează cu pacienţii şi asta spune mult. Ea este oncologul care ştie să zâmbească, chiar şi atunci când punctează pe diagnostic.

Personalitate marcantă a vieţii medicale internaţionale, nume de prestigiu în endocrinologie, Dr. Doina Piciu a făcut stagii de perfecţionare în medicina nucleară şi a fost invitată să conferenţieze la numeroase seminarii şi congrese europene la Budapesta, Varşovia, Viena, Düsseldorf, Bruxelles, Leipzig, Siena, München, Paris, Birmingham, Tokyo, Amsterdam sau în Statele Unite. Este membru în comitete ştiinţifice renumite.

În 2012 a apărut „Nuclear Endocrinology” la Editura Springer, prima carte publicată la această editură de un autor român.

Dr. Doina Piciu este Membru Fondator al Societăţii Române de Cancer, din 1995, Membru Fondator şi Vicepreşedinte al Societăţii Române de Medicină Nucleară, în perioada 1997-2010, Preşedinte al comisiei de terapie, Membru al „American Association of Clinical Oncology” (ASCO), din 2003, Membru al „American Association of Clinical Endocrinologists” (AACE) din 2007, Membru al „European Thyroid Association” din 2010.

A fost distinsă în 2010 cu Premiul Media de Excelenţă 2010, campania SMURD.

A semnat numeroase studii în domeniul endocrinologiei şi cancerului tiroidian, terapiei nucleare, cum ar fi „Ganglionul santinelă în oncologie”, „Explorarea radioizotopică în melanomul malign”, „Tiroglobulina marker tumoral” (în colaborare), „Radioterapia cancerului tiroidian” (în colaborare), „Program de evaluare diagnostică, terapeutică şi postterapeutică în cancerul tiroidian medular” (în colaborare) şi multe altele în reviste de specialitate, făcând parte din colectivul de redacţie al revistei „Biology and Therapy of Cancer Cell”.

Este autorul unic a câtorva volume de specialitate, „Cancerul Tiroidian”, „In Cancer de la thyroide – de l’etiologie au traitement. Actualités en endocrinology”, „Diagnosticul de laborator al tumorilor maligne; markeri tumorali circulanţi”, în volumul „Biochimie clinică, fundamentare fizio-patologică” (co-autor alături de A.Irimie şi M. Cucuianu), dar şi a numeroase cursuri postuniversitare.

Cancerul, marea necunoscută

La acordarea diplomei de acreditare europeană a Departamentului de Medicină Nucleară al Institutului Oncologic Prof. Dr. Chiricuţă

Cancerul este o boală care intră fără să bată la uşă, de creştere fulminantă, de creştere greu de oprit. Diviziunea unei celule face să se formeze două. A fi diagnosticat cu cancer este egal cu a intra într-un gulag medical fără hotare. Vă mărturisesc că ştiu ce înseamnă a intra în acest gulag. Care sunt ultimele noutăţi în domeniul cancerului de tiroidă, care afectează din ce în ce mai mult populaţia României?

Noutate? Continuă tendinţa de creştere a incidenţei acestei neoplazii. Concordant cu studiile de specialitate publicate la nivel mondial, şi în România numărul cazurilor nou înregistrate de cancer tiroidian este din ce în ce mai mare. Statistici recente din ianuarie 2012, publicate de „American Cancer Society”, estimează că în Statele Unite, în 2012, vor fi diagnosticate circa 56.000 de noi cazuri de cancer tiroidian, mai mult de 80% din cazuri fiind la persoane sub 65 de ani. Aceleaşi date de creştere au fost comunicate şi în ţările europene, precum şi în Japonia şi America de Sud. Statistica anului precedent, 2011, a relevat un număr de 497 de cazuri noi de cancer tiroidian înregistrate în Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, ceea ce reprezintă a 4-a localizare neoplazică.

Cancerul „zace” în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Într-un corp sănătos, viaţa şi moartea sunt într-un echilibru. Dar atunci când o celulă se sustrage ordinii implacabile, se instalează cancerul. Unele celule tumorale au capacitatea de a se detaşa, iar altele se infiltrează perfid în vasele de sânge. Am putea vorbi, deci, despre o agresivitate a cancerului tiroidian?

Ca medic care lucrează de 20 de ani cu această boală, am constatat, într-adevăr, că s-a modificat agresivitatea ei. Dacă altădată diagnosticul de cancer tiroidian era ceva borderline, între benign şi malign, cu o evoluţie foarte lungă, fără probleme şi, chiar dacă nu se făcea un tratament adecvat, supravieţuirea era foarte bună şi vindecarea era probabilă, astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru, pentru că prezenţa la medic, în multe cazuri, se face deja în faza metastatică – metastazare ganglionară, metastazare pulmonară – şi, mai mult, există o foarte mare rezistenţă la tratatament. Sunt pacienţi care au suportat mai multe secvenţe chirurgicale, au făcut metastaze rapide după încheierea ciclurilor de tratament, metastaze ganglionare care au necesitat reintervenţii radicale limfatice şi iradieri multiple, iar uneori chiar introducerea unor scheme de tratament care altădată erau excepţionale pentru acest tip de cancer, cum sunt chimioterapia şi radioterapia externă. Profilul de răspuns s-a modificat semnificativ.

De ce credeţi că există această invazie a cancerului tiroidian în ultimul timp, în special la noi în ţară?

Unii specialişti explică această creştere pe seama utilizării extensive a ecografiei tiroidiene, capabilă de a detecta noduli infracentimetrici, fără expresie clinică. În trecut, acest lucru nu era posibil, prin urmare diagnosticul incidental, întâmplător, era extrem de rar. Cu toate acestea, chiar şi tumorile mari, clinic prezente sau diseminate la distanţă au crescut real ca număr. Ceea ce este însă de subliniat este faptul că rata de deces din cauza cancerului tiroidian rămâne stabilă de mulţi ani, fără a intra în rândul primelor 10 cauze de mortalitate prin cancer. Prin urmare, cancerul tiroidian este o boală cu pronostic foarte bun, chiar şi în stadii avansate.

Prevenţia înseamnă vindecare

Alături de decanul ESNM şi de Prof I. Szlavasi, la Cursul de Medicină Nucleară de la Cluj

Care sunt ultimele strategii de tratament? Putem vorbi despre prevenţie în cancerul tiroidian?

Din fericire, majoritatea cazurilor de cancer tiroidian o reprezintă aşa-numitele cancere diferenţiate; acestea sunt neoplazii cu strategii foarte clare şi specifice de tratament, cu rata de vindecare aproape de 95-99%. Aceste forme reprezintă o serie de cancere ce beneficiază de o terapie ţintită, sistemică, specifică şi selectivă. Au şansa unui tratament bine pus la punct, aşa cum ne-am dori să avem în cât mai multe tipuri de cancere. Progresele pe care le aşteptăm sunt în cazul cancerelor tiroidiene medulare, al celor anaplazice sau al celor diferenţiate care şi-au pierdut sensibilitatea la terapia cu iod radioactiv. Aceste forme pun medicul curant în dificultate şi în ciuda rezultatelor încurajatoare obţinute în diferite trialuri clinice, încă suntem departe de succesul dorit. Referitor la prevenţie, din păcate nu sunt prea multe de spus şi mai ales de făcut. Cunoscând factorii de risc, am putea acorda o atenţie sporită în evaluarea guşii nodulare, în diagnosticul precoce, mai puţin în prevenire. Factorii de risc sunt: sexul – femeile sunt de 2-6 ori mai predispuse să dezvolte acest cancer; vârsta – 2/3 din pacienţi au vârste între 20 şi 55 ani; mutaţia genetică – unele tipuri sunt determinate de mutaţii ale unor gene, cum ar fi protooncogena RET, ce poate fi detectată în sânge pentru cancerul tiroidian medular; iradierea-expunerea la doze moderate de iradiere poate determina cancer papilar sau folicular; aport inadecvat de iod.

Faceţi cu succes o profesie dificilă, aceea de medicină nucleară oncologică, unde sunt necesare o formaţie solidă, multidisciplinară, şi o practică îndelungată. Ca specialist în acest domeniu, consideraţi că această situaţie este şi azi, la fel ca şi în urmă cu 26 de ani, afectată, în mare parte, de accidentul nuclear de la Cernobîl? Care sunt alţi factori care influenţează cancerul tiroidian?

Da, iradierea este un factor clar recunoscut în determinismul acestei boli. România a fost o ţară expusă în parte contaminărilor radioactive post-Cernobîl, dar nu este singurul motiv care ar putea explica creşterea numărului pacienţilor cu cancer tiroidian. Statele Unite nu au fost afectate la acel moment şi totuşi, raportat la populaţie, au cel mai mare număr de bolnavi cu această boală. Împreună cu Prof. Dr. Alexandru Irimie, şeful departamentului de chirurgie oncologică, actualul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, şi cu Dr. Ştefania Neamţu, şef al secţiei de oncopediatrie, am publicat recent un studiu în Japonia referitor la impactul asupra copiilor al iradierii nucleare de la Cernobîl după 20 ani. Concluziile arată că, din fericire, trendul de creştere al incidenţei la această grupă de vârstă s-a oprit.

S-a modificat profilul de răspuns la această boală?

Nu am putea spune; poate că sunt mai multe cazurile de boală avansată care sunt diagnosticate; în trecut acestea nu ajungeau să fie lămurite ca aparţinând patologiei tiroidiene.

Care ar fi primele semne de alertă care să determine prezentarea la medic?

Evoluţia este în general îndelungată, e nevoie uneori de ani sau zeci de ani până la apariţia primelor simptome, în special în cazul cancerelor diferenţiate. Creşterea rapidă în volum a unui nodul în zona gâtului, apariţia unor ganglioni latero-cervicali sau supraclaviculari, răguşeala lent instalată şi persistentă, tulburările respiratorii ar putea fi unele semne de alertă. Anumite tulburări funcţionale pe care le poate antrena o astfel de tumoră, cum ar fi pierderea sau creşterea ponderală într-un interval de timp foarte scurt, tulburări ale ritmului şi frecvenţei cardiace ne pot duce cu gândul că a apărut o astfel de modificare. Există şi un anumit tip de tumoră tiroidiană, care are o agregare genetică, o agregare familială şi la care screeningul înseamnă testarea tuturor membrilor familiei, în absenţa oricărei simptomatologii. Printr-o simplă analiză de sânge se poate stabili că pacienţii sunt purtători ai acestei mutaţii genetice şi că vor dezvolta pe parcursul vieţii lor această tumoră. Prin urmare se poate face extirparea profilactică a glandei tiroide.

Cum se poate depista tumoarea tiroidiană?

Zona gâtului este o regiune uşor accesibilă examenului clinic, de aceea tiroida poate fi explorată clinic fără dificultate. Algoritmul diagnostic este bine pus la punct în acest moment, fiind utilizate ghidurile de consens mondial de diagnostic şi tratament ale guşii nodulare şi ale cancerului tiroidian, publicate de către societăţile profesionale de profil americane, europene, asiatice, cu upgradări anuale, cel mai recent fiind din ianuarie 2012, al „National Cancer Comprehensive Network” (NCCN) din SUA.

Afirmaţi că suntem supuşi unor radiaţii pe care nu le cunoaştem sau nu le recunoaştem cu uşurinţă. Care sunt acestea?

Va trebui să fim mult mai prudenţi în viitor în ceea ce priveşte expunerea la doze mici sau moderate de iradiere, cel mai frecvent atribuite expunerii medicale. Dezvoltarea fără precedent a explorărilor imagistice atrage în mod implicit şi creşterea numărului de investigaţii ce utilizează radiaţii ionizante. Tomografie computerizată (CT), Single Photon Emission Tomography (SPECT) şi SPECT/CT, Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) şi PET/CT sunt doar câteva exemple de proceduri imagistice a căror doză de iradiere nu e neglijabilă.

Dr. Doina Piciu la un Congres

Care sunt astăzi sursele cele mai importante de iradiere care afectează pacienţii?

Peste 85% din doza medie anuală, exprimată în mSv, provine din surse naturale (radon, raze gamma, raze cosmice şi iradierea telurică), abia restul de 15% provine din surse artificiale, în care ponderea majoră revine surselor medicale. Astfel, dacă doza estimată este de 2,8 mSv/an, 2.4 mSv/an revine iradierii din surse naturale, 0,4 mSv/an revine iradierii din cauze medicale, 0,007 mSv/an iradierii din surse precum centrale nucleare, teste sau accidente nucleare.

Ar fi necesar ca toţi pacienţii să-şi ţină o evidenţă a iradierilor asupra organismului?

Acest lucru este reglementat prin procedurile legale, dar se recomandă şi ca pacienţii să cunoască acest fapt şi să fie atenţi la recomandările făcute. Este unul dintre motivele pentru care şi România după intrarea în comunitatea europeană a introdus obligativitatea foii de observaţie dozimetrică. Este important ca pacientul să o solicite, pentru că este un bilanţ al iradierilor medicale pe care le-a suferit, lucru pe care noi îl putem influenţa, spre deosebire de iradierea cosmică sau de cea telurică.

Ce să înţelegem prin iradiere telurică?

Mineralele care există în structura terestră sunt multe dintre ele izotopi radioactivi. Există zone cu o radioactivitate semnificativă, cum ar fi cele cu mine de exploatare a uraniului. Chiar dacă mina este închisă, minereul respectiv există încă. Aş adăuga şi radioactivitatea materialelor de construcţie. Glanda tiroidă este numai un element în lanţul lung al tumorilor care au explodat, un element la care se ştie că transformarea neoplazică se declanşează în urma iradierii. La alte tipuri de tumori există însă cauze mult mai banale care predispun la transformarea celulei normale în celulă atipică şi ulterior în neoplazie. Cauze care ţin evident de preţul pe care îl plătim pentru că trăim într-un secol civilizat. Profilul alimentar s-a modificat categoric. Să adăugăm pesticidele, gaura de ozon, câmpurile electromagnetice, compuşii alimetari cu toxicitate cumulativă.

Când este absolut necesară extirparea glandei tiroide şi care sunt consecinţele? Este o operaţie dificilă?

Referitor la tiroidectomie, extirparea totală sau parţială a glandei tiroide, acest pas este indicat în zilele noastre în două situaţii clar precizate: suspiciunea de cancer sau fenomene compresive date de creşterea de volum foarte importantă. Alte boli tiroidiene beneficiază primordial de terapie conservativă.

Roadele unei îndelungi strădanii

Doina Piciu şi fiica sa Andra, la Valencia

Datorită implicării şi dăruirii echipei pe care o conduceţi, timpului pe care îl dăruiţi oamenilor la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj, acesta poate rivaliza cu importante centre oncologice din Europa. Cu siguranţă, competenţa şi buna-credinţă a echipei de medici din spitalul dumneavoastră depăşesc cu mult condiţia profesională obişnuită. Cât de dificil este acest lucru într-o perioadă de criză accentuată a sistemului de sănătate?

Nu poţi face profesia de medic dacă nu o faci vocaţional. Oricare specialitate e grea, oriunde în lume e dificil: obiectul muncii noastre e viaţa însăşi şi efortul nu poate fi cuantificat.

În spital aveţi medicamente la nivelul consumului atât cantitativ, cât şi din punct de vedere sortimental pentru bolnavii de cancer tirodian?

Fără nicio conotaţie cu articolele apărute în presa ultimelor săptămâni, confirm ferm că în Institutul Oncologic din Cluj nu am avut nicio sincopă în aprovizionarea cu izotopii necesari terapiei la timp a acestor bolnavi. Este unitatea în care întotdeauna terapia se face la 4-6 săptămâni postoperator, aşa cum prevăd protocoalele; multe ţări din Europa au liste de aşteptare de până la 1 an.

Astăzi medicina este beneficiara unor progrese de la electronică la cercetarea cosmică, fizica nucleară, stocarea de imagine. Cât profită medicina românească de toate aceste invenţii?

Nu cred că ne opreşte cineva să beneficiem de aceste tehnici. În foarte multe specialităţi suntem dotaţi la standard mondial; nu banii ne lipsesc, ci adeseori determinarea, organizarea şi uneori chiar competenţa.

Recent, Institutul Oncologic din Cluj a achiziţionat două aparate de ultimă generaţie. Care este importanţa lor? „Ca şi practician, spun că aparatele se adresează pentru o sporire a confortului pacienţilor. Dincolo de tratament, ne îndreptăm către viaţa pacienţilor”, mărturiseaţi dumneavoastră.

Departamentul pe care-l reprezint este în acest moment singura unitate din ţară acreditată de către Uniunea Europeană a Ştiinţelor Medicale (UEMS) pe procedurile de diagnostic şi tratament, ceea ce reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse constant în Institutul din Cluj. Am încercat să fim mereu cu un pas înaintea altora, în felul acesta străduindu-ne să devenim noi înşine exemple. E un demers făcut în primul rând pentru confortul pacienţilor noştri, care ştiu că boala lor este tratată respectându-se aceleaşi criterii şi la noi, ca oriunde în alte centre din Europa.

Biroul dumneavoastră este tapetat cu icoane pe care îmi mărturiseaţi că vi le-au dăruit pacienţii şi fiecare dintre ele ascunde o poveste. Dezvăluiţi-mi două-trei povestiri despre pacientele dumneavoastră, care v-au marcat.

Mi-e greu, sunt mii de bolnavi, poate aş fi nedreaptă; de multe ori pacienţii ajung la mine supăraţi, revoltaţi, „de ce eu?, de ce mie?”. Bătălia o câştigăm împreună şi de cele mai multe ori sfârşim prieteni. Cancerul nu trebuie să mai fie astăzi o sentinţă la moarte. Încerc să fac asta pentru pacienţii mei.

„Fiecare pacient e un destin”

În Hong Kong

Aţi fost desemnată „Femeia Anului” pentru profesionalism şi dăruire în campania de luptă împotriva cancerului. De altfel, pe posturile de televiziune, am văzut nenumărate femei care îşi exprimă admiraţia pentru dăruirea pe care le-aţi arătat-o, aducându-vă mulţumiri pentru mâna pe care le-aţi întins-o când erau într-o situaţie critică. Care este profesiunea dumneavostră de credinţă?

Dincolo de cuvinte, cifre şi statistici, fiecare pacient e un destin; ca medic trebuie să-ţi asumi rând pe rând aceste destine, cu bune şi rele, cu bucurii şi necazuri, cu împliniri sau deznădejdi. Nu cred că am făcut nimic altceva sau mai mult decât fac mulţi dintre colegii mei zi de zi.

Un medic care lucrează în domeniul cancerului trăieşte, alături de pacient, tot timpul, la graniţa dintre viaţă şi moarte, preia o parte din drama acestuia. De multe ori, victoria pacientului înseamnă şi victoria lui. Ce înseamnă eşecul în profesia dumneavoastră, dar satisfacţia atunci când reuşiţi?

Din fericire, această patologie are multe victorii şi puţine eşecuri; acestea însă rănesc foarte tare. Acestor pacienţi eu şi echipa mea le suntem dedicaţi total.

Cum aţi pornit să descifraţi tainele acestei profesii?

Medicina te alege şi nu cred că poţi ajunge medic din întâmplare; specialitatea însă de multe ori e un lanţ de întâmplări. Eu am absolvit Universitatea de Medicină din Cluj în 1989, am luat repartiţia în Cluj şi am început în chirurgie generală; de altfel, şi doctoratul l-am dat tot în chirurgie. În Institutul de Oncologie am ajuns însă în urma unui concurs la care am fost înscrişi 16 medici pe un loc, toţi ne doream să ajungem să lucrăm în acel Institut: urma să ne luptăm cu cancerul.

Care v-au fost mentorii?

Profesorul Sandu Bologa, renumit chirurg oncolog, Profesorul Octavian Cotul, unul dintre întemeietorii medicinii nucleare în România, Prof. Ileana Duncea, renumit endocrinolog, Dr. Camelia Banu şi Dr. Zoltan Uray au fost cei care mi-au fost alături în începutul carierei mele. Prof. Janos Fruhling de la Institutul Jules Bordet, din Bruxelles, Prof. C.A. Hoefnagel de la Institutul Oncologic din Amsterdam.

Boala ca metaforă

Acreditare UEMS

Aţi lucrat o perioadă îndelungată în Belgia ca specialist în medicină nucleară la Institutul Oncologic „Jules Bordet” din Bruxelles. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

Dorinţa de a schimba. De 20 ani continui să cred că putem schimba lucrurile în primul rând prin noi.

Ce rol a jucat destinul în viaţa dumneavoastră?

Dacă destinul înseamnă şansa, şansa mea a fost să profesez într-o specialitate în care am avut enorm de multe oportunităţi. Şansa de a avea alături o familie care m-a sprijinit mereu.

Care este motivaţia faptului că tot mai mulţi medici tineri părăsesc România? Numai în 2011 au plecat din ţară peste 300.000 de medici.

Sigur nu una primordial financiară. Respectul, decenţa şi profesionalismul relaţiilor, recunoaşterea reală a competenţelor, promovarea pe criterii ale valorii, şi nu ale conjucturilor, sunt suficiente argumente pentru tinerii medici.

Îmi spuneaţi în urmă cu ceva timp că şi fiica dumneavoastră care urmează aceeaşi profesie şi-ar fi dorit, la un moment dat, să plece din ţară. Cât este de trist pentru un părinte care a investit sufleteşte în copilul său să se confrunte cu o asemenea decizie?

În medicină, formarea e una foarte îndelungată, dificilă şi necesită specializări multiple în diverse centre în lume, în funcţie de specialitatea aleasă. E un parcurs aş spune obligatoriu. Eu încurajez toţi tinerii să plece în străinătate, să vadă, să se confrunte şi mai ales să acumuleze experienţe. Dacă nu intri în competiţie nu poţi ştii unde anume te situezi în raport cu ceilalţi şi poţi avea o falsă imagine asupra competenţelor pe care le deţii.

România a avut o şcoală de endocrinologie strălucită în întreaga lume. Şi să punctăm asupra profesorului C.I. Parhon, a doctoriţei Marcela Pitiş… Ce se întâmplă acum?

România are specialişti de prim rang, recunoscuţi la nivel mondial, membri în societăţi profesionale de prestigiu din întreaga lume. Sunt distinse personalităţi medicale care au continuat şcoala românească de endocrinologie atât în Bucureşti, cât şi în Cluj-Napoca, în Iaşi, Timişoara sau Sibiu…

„Îmi este mereu teamă că nu am ascultat destul suferinţa bolnavului”

Coperta volumului editat la prestigioasa Editura Springer

Faceţi parte din Asociaţia „Lions Club”. Programul antidrog „Ajută-ţi prietenul”, iniţiat de acest club, şi aportul lui la combaterea consumului de stupefiante nu au trecut neobservate. Ce alte acţiuni asemănătoare aveţi în vedere?

Sunt mulţi cei care au înţeles puterea cuvântului „împreună”! Am încercat să fiu alături lor în diverse acţiuni. Redefinim cuvinte precum: „a construi”, „a face”, „a ajuta”, „pentru”. Cred că e cel mai important lucru, colectiv să schimbăm atitudinea. De prea mulţi ani trăim în prezentul dominat de „împotrivă” .

Cu ce se mândreşte Institutul Oncologic „Prof.dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, polul de referinţă în domeniul cancerologiei?

Cu oamenii săi.

Flerul în medicină este egal cu talentul?

Da, intuiţia bazată pe cunoştinţe solide poate face dintr-un medic obişnuit unul de excepţie.

Ce vă nelinişteşte în societatea în care trăim?

Lipsa de respect, de bun-simţ, răutatea şi agresivitatea. Dacă readucerea lor în societate nu o vom face prin educaţie, atunci va fi nevoie de constrângere.

Atunci când aveţi o picătură de răgaz, ce vă pasionează în afara profesiei?

Să călătoresc, să cunosc alte culturi şi tradiţii.

Îmi povesteaţi că, fiind pasionată de artă, aţi remarcat în pictură reprezentări ale acestor deformări provocate de glanda tiroidă, publicând chiar un articol intitulat „Tiroida în artă”.

Când mă uit la o pictură sunt atentă şi la gât, pentru că am convingerea că mesajul pictorului, dincolo de culoare, este unul încărcat de simboluri. Am observat anumite modificări la nivelul gâtului personajelor şi am început să caut dacă vreodată cineva a avut interesul de a găsi explicaţii pentru modul în care au fost pictate aceste opere. Există în lume multe lucrări despre diferite patologii care au fost reprezentate în artă. Majoritatea pictorilor renascentişti reprezentau Madonele cu pruncul cu o tiroidă mărită, o guşă. Într-una dintre documentările mele am observat la pictori diferiţi acest element al maternităţii. Michelangelo, Da Vinci şi Rafael au pictat câte o Madonă cu pruncul, în care Madona are acest gât larg, iar pruncul ţine în mână o garoafă. Garoafa este numită în engleză „carnation” şi, în simbolistica florală, este un atribut al dragostei faţă de mamă şi al credinţei totale. Una dintre cele mai cunoscute picturi este „Crucificarea Sf. Andrei” a lui Caravaggio. Acest sfânt era considerat un protector al bolnavilor de gât. La picioarele lui este pictată o femeie cu o guşă enormă, cu mulţi noduli, poate chiar un cancer tiroidian, care imploră vindecarea.

Între Dumnezeu şi pacient sunteţi dumneavoastră, medicul. Ce faceţi când aveţi dubii asupra unui diagnostic? Aveţi temeri?

Un medic nu are voie să aibă dubii sau cel puţin să nu lase să se vadă acest lucru. Omul bolnav vine la medic nu pentru îndoieli, ci pentru certitudini! Ceea ce trebuie să aibă însă medicul sunt cunoaştere, pasiune şi credinţă. Da, am temeri! Îmi este mereu teamă că nu am ascultat destul suferinţa bolnavului şi în felul acesta poate am scăpat ceva ce l-ar fi putut ajuta mai mult.

La ce visaţi?

Nu visez, sper!

Poate, aşa cum spunea William Castle, descriind leucemia, „tratarea este o sarcină zilnică, iar vindecarea, o speranţă dulce”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.