Când ideologia eclipsează faptele - cazul profesorului plagiator de la Cambridge

Jason Arday a fost profesor de sociologie la Cambridge. El și-a dat recent demisia din funcție, în urma unor acuzații de plagiat și a unei intense atenții a presei asupra unora dintre afirmațiile sale biografice mai ieșite din comun. La scurt timp după demisie, el s-a sinucis.

Primarul Londrei denunță „hărțuirea publică”

La moartea lui Arday, primarul Londrei, laburistul Sadiq Kahn a spus, potrivit The Guardian: „Sunt profund afectat de moartea lui Jason Arday și mă gândesc la familia și prietenii săi. A fost supus unei hărțuiri publice inacceptabile și unei campanii de abuzuri. Știu că mulți londonezi vor fi furioși și tulburați în această seară. Jason Arday a fost victima unei campanii publice de denigrare profund nocive, la care alte persoane aflate în poziția sa pur și simplu nu ar fi fost supuse. Moartea sa este o tragedie, dar, încă o dată, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți”.

Petiție pentru limitarea articolelor despre o persoană

După moartea sa, personalități publice și prieteni au cerut o anchetă publică privind modul în care presa a relatat despre fostul profesor de la Cambridge înainte de a se sinucide. BBC relata, pe 16 august, că erau 30.000 de semnatari ai unei scrisori adresate premierului, în care se susține că moartea lui Arday a survenit după „două săptămâni de hărțuire neîncetată”. Două zile mai târziu erau 110.000 de semnături. Scrisoarea, emisă de organizația Good Law Project – care l-a reprezentat pe Arday după ce acesta a renunțat la postul de la Cambridge în contextul scandalului privind plagiatul –, afirmă că mulți dintre semnatari au avertizat publicațiile asupra intensității relatărilor despre cazul său.

Pe platforma change.com, a fost lansată o petiție pentru elaborarea unei legi care să oblige presa la limitarea numărului de articole crirtice despre o persoana. Între 24 iulie și 14 august, 15 mari publicații britanice au publicat 249 de articole despre Jason Arday. 188 au fost în cele nouă zile dintre demisia sa și moarte. Petiția denunță avalanșa de informații neverificate. Cere Guvernului să limiteze prin lege numărul de articole despre o persoană într-un anumit interval. Scopul este protejarea vieții private și încurajarea jurnalismului responsabil.

Profesorul impostor

Atenția presei s-a concentrat asupra lui Araday după ce poliția a început să ancheteze un jurnalist care investiga posibilele plagiate ale profesorului de la Cambridge. Atenția jurnalistului de la Times Higher Education a fost atrasă și de ”realizările” prezentate de Arday: alergarea a 600 de mile în șase zile, colectarea de unul singur a singur 5,5 milioane de lire pentru caritate, faptul ca era profesor invitat la Ohio State University. Toate s-au dovedit a fi false sau mult exagerate.

„Canonizarea antirasistă” a lui Arday

„În «canonizarea antirasistă» a lui Arday – a cărui moarte tragică a survenit după ce presa i-a dezvăluit neadevărurile, plagiatul și fabulațiile –, vedem o formă de deraiere intelectuală despre care unii sperau în zadar că a rămas în urmă, odată cu apogeul mișcării Black Lives Matter”, scrie publicația britanică Spiked, care adaugă că narațiunea care este construită în jurul morții sale tragice reprezintă un afront la adresa rațiunii și a libertății presei.

Ideologia bate presa liberă

The Daily Telegraph nu consider că jurnaliștii sunt principalii vinovați. ”Dovezile că a plagiat lucrările altora sunt copleșitoare – au fost citate și documentate 180 de cazuri. Presa a descoperit neadevăruri substanțiale, care dăunează grav reputației uneia dintre cele două mari universități ale noastre, și le-a relatat. Exact la asta te-ai aștepta de la o presă «responsabilă»”, scrie The Daily Telegraph.

Iar jurnalistul Matt Taibi explodează pe Substack. ”Odată ajuns în vizorul scandalului mediatic, Arday a devenit într-adevăr un simbol, dar nu unul al rasei. Politicieni, comentatori și instituții precum Cambridge au luat o decizie strategică: să încerce să distrugă faptele prin insinuări și prin simpla încăpățânare de a le nega. Aceasta este forma distopică, dusă dincolo de orice limită a aroganței, a unei școli de gândire politică. După secole de la Isaac Newton în care am fost de acord asupra realității lucrurilor, ni se spune acum că merele pot îngheța în aer, dacă așa li se ordonă”.

Poliția recunoaște că a „dat-o în bară” anchetând un jurnalist

La începutul lunii august, șeful Poliției Metropolitane a declarat că instituția pe care o conduce nu ar fi trebuit să deschidă o anchetă împotriva unui jurnalist care investiga acuzații de plagiat la adresa unui profesor al Universității Cambridge. „Am dat-o în bară în cazul acesta, să nu ocolim subiectul. Am primit o sesizare privind hărțuirea sau ceva de genul acesta. Dar aceasta ar fi trebuit să fie evaluată și clasată ca nefiind un caz care necesită o anchetă. Nu ar fi trebuit să-l sunăm și să-i spunem asta (jurnalistului)”, a spus șeful Metropolitan Police.

Sinuciderea lui Arday i-a scos însă pe politicieni, nu pe polițiști, în prim-plan, așa cum a făcut-o primarul Londrei. Plagiatul pare uitat, presa și manifestanții din Londra se concentrează pe culoarea pielii lui Arday. Și cer cenzură. „O componentă importantă a acelei hărțuiri a fost culoarea pielii sale. Autoreglementarea presei a eșuat complet”, se arată în amintita scrisoarea adresată premierului britanic.