Caragiale, revăzut la Novi Sad

Ieri și alaltăieri, lungmetrajul „Două lozuri“, de Paul Negoescu, şi scurtmetrajul „Farul“, de Ionuţ Gaga şi Bogdan Ilieșiu, au fost prezentate la Festivalul Internaţional de Film Cinema City de la Novi Sad (Serbia), în Fortăreaţa Petrovaradin / Gradić.

Filmul „Două lozuri“ (2016) a fost difuzat sâmbătă în cadrul secţiunii Fresh Danube Films, dedicată promovării cinematografiei din regiunea dunăreană. Regizorul Paul Negoescu va participa la festival cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

Producţia „Farul“ (2017) a avut proiecție ieri în cadrul secţiunii Up to 10.000 Bucks, dedicată filmelor cu buget redus.

„Două lozuri“ a avut premiera internaţională în luna august 2016, în cadrul Festivalului de Film de la Zürich, unde a câștigat mențiunea specială a juriului. Scenariul, inspirat din nuvela „Două loturi“ de Ion Luca Caragiale și scris de Paul Negoescu, spune povestea a trei bărbați din provincie (Dinel, Sile și Pompiliu) care, după ce află că au câștigat marele premiu la loto, descoperă că biletul nu mai e de găsit, așa că sunt nevoiți să pornească într-o călătorie ca să-l recupereze. Pelicula îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, iar rolurile secundare sunt jucate de absolvenți ai școlii actoriedefilm.ro.

Scurtmetrajul „Farul“ e prezentat astfel: „Dumnezeu susține că încă există oameni onești pe Pământ. Diavolul îl contrazice. Cei doi fac rămășag pe zece mii de suflete. Acestea vor atârna în balanța înaltelor principii morale ale domnului Radu Iovan. În întârziere s-o vadă pe fiica sa care urmează să plece din țară, acesta e tras pe dreapta de poliție din cauza unui far nefuncțional“. Din distribuţie fac parte Andi Vasluianu, Adrian Titieni şi Andrei Crişan.

Festivalul Internațional de Film Cinema City de la Novi Sad a fost fondat în anul 2008, având ca scop promovarea tinerilor cineaşti şi a producțiilor independente din întreaga lume. De-a lungul edițiilor anterioare, festivalul a prezentat peste 600 de filme vizionate de aproximativ 300.000 de cinefili și a avut ca invitaţi 2.500 de profesioniști din domeniul cinematografiei de pe plan internaţional, arată un comunicat de presă.

Recomanda
Razvana Ancutescu 158 Articole
Author