Preşedintele francez este din nou tătic. Carla Bruni Sarkozy a născut o fetiţă la o clinică din Paris în jurul orei locale 8, informează Le Figaro care citează BMTV. La acea oră, Nicolas Sarkozy se afla la Frankfurt pentru o reuniune pe teme economice cu cancelarul german Angela Merkel.
Preşedintele francez şi-a vizitat soţia la spital în cursul serii, dar după jumătate de oră a plecat spre Germania. Carla Bruni a fost internată miercuri dimineaţă într-un apartament special rezervat cuplului prezidenţial. În jurul clinicii s-au luat măsuri sporite de securitate din cauza numărului mare de jurnalişti adunaţi la faţa locului. Este pentru prima dată când un preşedinte francez în exerciţiu devine tată.
Pentru Carla Bruni este al doilea copil. Ea mai are un băiat de 10 ani. Nicolas Sarkozy are trei copii din cele două căsătorii anterioare.