Un atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale din nordul oraşului Beit Lahiya din Gaza s-a soldat cu cel puţin 93 de palestinieni ucişi sau daţi dispăruţi marţi, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană, un incident pe care SUA l-au calificat drept „îngrozitor”, relatează Reuters.
Cel puţin 20 de copii se numără printre morţi, potrivit medicilor.
Imagini video obţinute de Reuters au arătat mai multe cadavre înfăşurate în pături zăcând pe jos, în faţa unei clădiri cu patru etaje bombardate. Mai multe cadavre şi supravieţuitori au fost recuperaţi de sub dărâmături, în timp ce vecinii se grăbeau să ajute la salvare.
Israelul nu a făcut niciun comentariu imediat. Armata israeliană a pus frecvent sub semnul întrebării cifrele privind numărul morţilor publicate de biroul media condus de Hamas, afirmând că acestea au fost adesea exagerate.
SUA, principalul aliat al Israelului , s-au declarat îngrijorate de numărul mare de victime, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, calificându-l drept un „incident îngrozitor cu un rezultat îngrozitor”. Oficialii americani au contactat guvernul israelian pentru a întreba ce s-a întâmplat, a declarat Miller reporterilor, adăugând că este la curent cu rapoartele conform cărora mulţi dintre morţi sunt copii.
Biroul ONU pentru drepturile omului s-a declarat, de asemenea, „îngrozit” de unul dintre cele mai mortale atacuri din ultimele trei luni, solicitând o anchetă rapidă şi transparentă asupra circumstanţelor.
Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a condamnat miercuri atacul israelian de marţi asupra unei clădiri rezidenţiale din oraşul Beit Lahia, în nordul Fâşiei Gaza, şi a denunţat faptul că principiile proporţionalităţii şi protecţiei civililor „continuă să fie în mod brutal ignorate”, informează EFE.
„Imaginile de la Beit Lahia din Gaza sunt înfiorătoare. Cel puţin o sută de persoane au murit într-un alt atac al IDF (forţele de apărare ale Israelului)”, a scris Josep Borrell într-un mesaj pe X.
Şeful diplomaţiei europene a declarat că „principiile proporţionalităţii şi protecţiei civililor continuă să fie ignorate în mod brutal” de către Israel.
„Nu vom înceta să condamnăm acest lucru şi să cerem socoteală”, a adăugat el.
🇵🇸U.S. CALLS GAZA STRIKE “HORRIFYING” AS DEATH TOLL MOUNTS IN NORTHERN GAZA
An Israeli airstrike on a residential building in Beit Lahiya has left at least 93 Palestinians dead or missing, including 20 children, as confirmed by Gaza’s health ministry.
Medical services report… pic.twitter.com/tjBSYU48gW
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) October 29, 2024
Maroniii au găsit ce-au căutat. Dați-i înainte băieți, Allah vă apără și vă dă fecioare câte vreți și puteți!