“Saga dinastiei Romanov”
La 17 iulie 1998, în timpul înhumării rămăşiţelor pământeşti ale familiei ultimului ţar, asasinat la Ekaterinburg în 1918, Boris Elţîn, preşedintele de atunci al Federaţiei Ruse a cerut public iertare pentru „crimele bolşevismului şi stalinismului”. Martor al acestei ceremonii deosebite, jurnalistul francez Jean Des Cars a pus pe hârtie povestea dinastiei Romanov care a domnit în Rusia timp de trei secole şi care şi-a găsit în timp locul meritat în istoria oficială, după ani de uitare, minciună şi dezinformare.
Gigantism şi restrângere… Măreţie şi ruşine.
Narând fără a insista evenimentele care premerg venirea pe tron a noii dinastii, autorul trece la depănarea poveştii Romanovilor. Bogaţi, iubitori de frumos, adevăraţi mecena ai Orientului, Romanovii, începând cu Petru I şi continuând mai ales cu Ecaterina a II-a şi urmaşii săi, au adunat în palatele lor adevărate colecţii de tablouri, sculpturi şi bijuterii. „Câte comori în acel transport! Un tablou semnat de Rafael, patru de Veronese, douăsprezece Rubens, şapte Van Dyck, trei Watteau, opt Rembrandt, cinci Poussin… Dacă în 1774 Ermitajul număra deja 2.000 de pânze, 22 de ani mai târziu, la moartea Ecaterinei va fi recenzat un numnăr mai mult decât dublu. Spre a plasa noile sale achiziţii, Ţarina va dispune să se construiască, din 1771 până în 1787, o a treia clădire. Vechiul Ermitaj, numit uneori Marele Ermitaj”. Autorul urmăreşte crearea acestui tezaur nepreţuit, istoricul clădirilor care le-au adăpostit şi, în paralel, al instituţiilor care au fost create pentru a le dărui publicului larg.
„Saga dinastiei Romanov” ne prezintă momente importante din viaţa şi domnia suveranilor care au stat, de-a lungul secolelor, pe tronul Imperiului Rus: Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, Elisabeta şi Pavel I sau, mai aproape de vremurile noastre, Alexandru I şi Nicolae al II-lea, ultimul Romanov ucis cu sălbăticie de bolşevici.
Într-un stil alert, adăugând amănunte picante şi încercând să ne facă să înţelegem psihologia fiecărui suveran şi felul în care a influenţat aceasta modul său de a guverna, autorul ne provoacă să aflăm mai mult despre istoria plină de vicisitudini a unei ţări fascinante. Fără a exagera, Jean Des Cars transformă Saga Romanovilor într-un film serial care se derulează cu repeziciune în faţa ochilor noştri.
“Ţarina, care are 41 de ani, scoate în evidenţă faptul că fusese încoronată de ţar cu un an mai înainte spre a asigura mai bine continuitatea instituţiilor publice. Este foarte adevărat. Chibzuită, înconjurată de consilieri subtili, ea întoarce opiniile în favoarea ei şi se arată la înălţimea regretatului ţar. Sub constrângere, demnitarii aprobă alegerea Ecaterinei, renunţând să mai ia în calcul faptul că defunctul monarh o îndepărtase de la succesiune cu puţin timp înainte de moartea sa. Robustă, ea apare ţinând sceptrul în mâna dreaptă, arătând coroana imperială cu stânga, purtând pe cap o diademă şi arborând un amplu cordon albastru. Nu îngăduie nicio îndoială, ea este suverana… Nu este ea regenta ideală? Fosta ţărancă apare aşa cum a înfăţişat-o Michel de Saint-Pierre: drept o persoană opulentă, cu sâni generoşi, reţinuţi cu greu de bogatul corsaj de ceremonie, oferind un chip senzual, lacom, cu buze pline, bărbia deja îngroşată, nas puternic, sprâncene negre, privirea avidă şi profundă totodată”.
Colocvial, autorul se adresează fiecărui cititor în parte şi tuturor în acelaşi timp, presărându-şi discursul cu exemple, cu mici comparaţii şi cu vorbe de duh.
“Chemarea cucului”
Chemarea cucului
“Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecător în persoana detectivului particular Strike care, cu siguranţă, va fi vedeta unei serii. Strike şi asistenta sa Robin (care ne amintesc de celebrele cupluri Salander şi Blomkvist sau Nora şi Nick) formează o echipă – una ale cărei aventuri viitoare cititorii le aşteaptă cu sufletul la gură”, nota cronicarul de la “The New York Times”. Iar cel de la “Mirrors” aprecia: “O intrigă detectivistică încântătoare şi magistral construită. Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă. Iar Strike tocmai asta face”.
Robet Galbraith este pseudonimul scriitoarei J.K. Rowling, la primul ei roman poliţist. “Chemarea cucului” este o carte remarcabilă, primită de public cu entuziasm. .
Atunci când un top model celebru îşi găseşte moartea căzând de la un balcon acoperit cu zăpadă din Myfair, se presupune că fata, labilă emoţional, s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz.
Strike este un veteran de război cu traume atât fizice, cât şi psihice, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară.
“Cea mai frapantă dintre toate era poza unei fete foarte înalte, palide, cu părul auriu prins la spate într-o coadă de cal, pe capul căreia stătea cocoţat un aranjament din plasă şi pene. Strike o recunoscu pentru că toată lumea ştia cine este: Ciara Porter, modelul cu care Lula îşi petrecuse o mare parte din ultima zi trăită de ea pe pământ; prietena cu care Landry fusese fotografiată în una dintre cele mai cunoscute imagini din cariera sa. Părea să fie venită singură, pentru că nu se vedea nicio mână fără corp care să-i susţină braţul subţire sau să se sprijine pe spatele ei lung… Ultima din şirul de sus de fotografii era cea etichetată Guy Somé, designer vestimentar. Era un bărbat negru subţirel, care purta o manta de culoare bleumarin cu o croială extravagantă. Avea faţa aplecată, iar expresia nu i se putea desluşi din cauza felului în care cădea lumina pe capul lui negru, deşi trei cercei mari cu diamante în lobul îndreptat spre aparatul foto prinseseră flashurile şi scânteiau ca nişte stele”.
“Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika”
Amintiri
“O privire fascinantă în culisele puterii de la Kremlin”, scria în “Der Spiegel”.
Volumul de faţă este mărturia sinceră a unui om care a schimbat istoria secolului în care a trăit. Mai mult decât personajul politic aflat în vârful piramidei puterii îl veţi cunoaşte, citind acest volum fascinant, pe Omul Mihail Gorbaciov, cu speranţele tinereţii, realismul maturităţii, dezamăgirile bătrâneţii şi tristeţea pierderii iubitei sale soţii, Raisa, în 1999, doborâtă de un cancer. Ea a fost o parte din umanizarea sistemului. Destinsă şi simpatică, plină de viaţă, decomplexată şi cu totul europeană, inclusiv prin vestimentaţia sa care părea la o primă vedere venită direct de la o casă de modă de la Paris, Raisa Gorbaciova a spart prin orice apariţie a sa tiparul femeii din spatele liderului de la Kremlin. Ea nu s-a sfiit să se îmbrace şi să se poarte ca o veritabilă soţie de lider european, chiar cu riscul acuzaţiilor de cosmopolitism care mai planau în mintea şi în ochii unor concetăţeni. Acesta este motivul pentru care Raisa este atât de importantă pentru amintirile ce urmează.
De altfel, jurnalul lui Mihail Gorbaciov începe chiar cu această frază: ”A trecut un an fără Raisa. Astăzi ne-am adunat membri ai familiei şi prieteni apropiaţi să-i dezvelim piatra de mormânt sculptată de Friedrich Sogoian. Placa de marmură colorată pare un adevărat câmp cu flori. În jur, blocuri mari de piatră. Inscripţia sună astfel: Raisa Gorbaciova. Figura unei femei tinere, care seamănă mult Raisei se înclină să aştearnă flori de câmp pe placa mormântului… A trecut un an – poate cel mai greu pe care l-am trăit vreodată. Viaţa mea a fost văduvită de principalul ei sens. Câteva luni nu mi-am putut reveni. Salvarea mi-a venit de la Irina, fiica noastră, de la nepoţelele Xenia şi Anastasia, de la prietenii care mi-au stat alături. După moartea Raisei, vreme de câteva luni, am renunţat la orice călătorii şi luări de cuvânt. Am stat tot timpul în casa de la ţară. Niciodată nu m-am simţit atât de deprimat şi de singur. Ne iubeam, dar, chiar şi când rămâneam singuri, arareori vorbeam despre asta. Cel mai important ni se părea să păstrăm ceea ce se născuse între noi încă din tinereţe. Încerc să reconstitui totul în memorie: cum a fost posibil să nu fiu în stare s-o salvez? Am numit această carte de amintiri şi reflecţii, Singur cu mine însumi. V-o prezint acum dumneavoastră, cititorilor, şi o închin amintirii soţiei mele, Raisa”.
La aproape 83 de ani, Gorbaciov rămâne unul dintre cei mai influenţi şi controversaţi oameni ai secolului XX.
În primăvara lui 1985, Mihail Gorbaciov, abia ales secretar general al partidului comunist al URSS, începea un proces de reformare a întregului sistem economic şi politic sovietic. Ceea ce avea să devină cunoscut drept perestroika (“reconstrucţie”) a durat doar şase ani însă a avut efecte incredibile, provocând dezmembrarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa de Est. Nu este de mirare că, în Rusia, Gorbaciov este considerat vinovat de disoluţia URSS şi de pierderea statutului de supraputere. Le-a dat ruşilor libertate, dar ei erau pregătiţi să o primească? Occidentul, pe de altă parte, i-a apreciat meritele indiscutabile: reducerea tensiunilor Războiului Rece, diminuarea arsenalului nuclear, retragerea trupelor sovietice din Afganistan. În 1990, lui Gorbaciov i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.
“Indiferent de ceea ce ar putea spune acum despre perestroika criticii ei, a fost o perioadă urnitoare… Am deschis un drum pe care se putea merge mai departe. Am dat oamenilor libertate, transparenţă, pluralism politic, democraţie. I-am făcut liberi”, afirma Mihail Gorbaciov.
În prefaţa volumului, istoricul Adrian Cioroianu scrie: “Mihail Gorbaciov nu a fost un erou, ci a fost un lider comunist care a făcut o bună parte din ceea ce trebuia să facă un om normal ajuns în vârful unui sistem ce se baza pe o mare amăgire. A spart voalul de minciună din viaţa lui şi din viaţa altora”.
“Cevdet Bey şi fiii săi”
Cevdet Bey si fiii sai
“Când am vizitat pentru prima dată Parisul, la vârsta de treizeci de ani, m-am grăbit să ajung în locurile evocate de cele mai importante romane franceze pe care le citisem. Am mers, asemenea eroului lui Balzac, Rastignac, să admir oraşul de pe culmile cimitirului Père-Lachaise şi am fost surprins să descopăr cât de banal arăta totul. Totuşi, în primul meu roman, «Cevdet Bey şi fiii săi», am creat un erou care-l preia în mod explicit pe Rastignac ca model”.
Acest prim roman al lui Orhan Pamuk este povestea unei familii de mici comercianţi, dintr-un vechi neam de negustori, ultimul care se mai luptă cu valul înnoitor occidental. Romanul acoperă povestea a trei generaţii, de la începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre. Dar şi întâmplări care au marcat viaţa mai mult sau mai puţin cunoscută a Turciei. Poarta către această viaţă este o familie din Nişantaşi, a cărei istorie se desfăşoară ca un film detaliat, marcând efectul produs de apariţia noilor locuinţe, marile familii care renunţă treptat la tradiţii, influenţate de valul înnoitor, plăcerea de a merge la cumpărături în Beyoglu sau ascultarea radioului sâmbătă seara…
Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare celor pe care le descrie în romanele “Cartea neagră” şi “Cevdet Bey şi fiii săi”, într-o zonă înstărită din Nişantaşi. La 23 de ani, s-a hotărât să devină romancier. A trăit retras în apartament şi a început să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul.
“Plec însă fără să fi gustat atmosfera Istanbulului. Când eram la Londra, nici măcar nu mă gândeam la Istanbul. Da, nu mă gândeam cu drag la Istanbul, dar acum constat că aici se află prietenii, unii oameni, unele persoane apropiate, un miros familiar, o atmosferă călduţă care-mi învăluie trupul. Asta era adevărat. S-a îndreptat dinspre fereastră către peretele opus acesteia. A văzut o bibliotecă şi nişte cărţi îngrămădite una peste alta. «Fata asta, de exemplu! Oare ce citeşte?» A văzut pisica. «Dar dacă rămân aici, mă poate cuprinde lâncezeala. Am nevoie de bani. Fug din Istanbul ca să fac rost de bani, dar am să cuceresc Istanbulul. Dar dacă lucrurile pe care spun că le-am învăţat în Europa sunt absurde? Dar nu! Eu am ambiţii. Nu semăn cu ceilalţi. Sunt îndrăzneţ»”.
Cărţile acestui “scriitor din familia lui Jorge Luis Borges şi a lui Italo Calvino, un povestitor înţelept şi plin de duh precum Şeherezada”, după cum îl caracteriza “The New York Times Book Review”, au fost traduse în mai mult de 50 de limbi. Unul dintre cele mai apreciate romane ale lui, “Mă numesc roşu”, a câştigat, în 2003, “IMPAC Dublin Literary Award”. În 2006, Orhan Pamuk a câştigat “Premiul Nobel pentru Literatură”, fiind unul dintre cei mai tineri laureaţi.
Iată ce scria Orhan Pamuk: “Caracterul muzeistic pe care îl au romanele este mai puţin legat de capacitatea acestora de a provoca gândirea şi mai mult de puterea lor de a păstra, de a conserva şi de rezistenţa lor la uitare”.
“Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței”
Dostoievski Nietzsche. Elogiul suferinţei
Aura Christi este poet, romancier, eseist şi editor. S-a născut la Chişinău, la 12 ianuarie 1967. Poemele sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Federația Rusă, S.U.A, Bulgaria, Albania, Coreea etc. Este redactor-şef al revistei “Contemporanul”, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Clubului.
„Vom mărturisi fără înconjur admiraţia noastră pentru curajul şi priceperea, noutatea argumentaţiei şi fineţea analizelor pe care le aduce Aura Christi în acest eseu de o originalitate expresă. Ultimului capitol (…), ce se ocupă de misterul farmecului straniu, de misterul «idioţeniei» lui Mîşkin, îi putem aplica, fără ezitare, epitetul de capodoperă. Prin îndrăzneala de a ataca altfel o problemă, cea a unui personaj faimos şi criptic, ultra-comentat, nu rareori uitat, ocultat de mai noile generaţii de literaţi, români sau europeni, ca şi prin asociaţiile inedite, surprinzătoare nu rareori, provocând nu de puţine ori o cu totul altă aşezare faţă de atâtea şi atâtea docte concluzii profesorale. Prin curajul şi calmul febril al poetei şi eseistei care ne dăruieşte, odată cu aducerea în pagină a atâtor nume ilustre şi noi, pentru mulţi, din literatura şi exegeza marii Ţări şi Imperiu al Răsăritului. Prin candoarea şi nevoia irepresibilă, tipică unui creator autentic, de a înţelege valorile. Valorile eterne şi mereu moderne, actuale şi inactuale totodată, desfidând modele, curentele pasagere şi nu rareori sufocante, de prin universităţi şi redacţii încropite, naive, în sensul rău al cuvântului. Prin nevoia de adevăr, dar şi prin lupta, efortul şi dovada acelei moralităţi superioare care, încă o dată, se arată, se proclamă azi din atâtea guri închise, încleştate, la orizontul unei confuzii şi decadenţe stridente a valorilor artei, ştiinţei şi literelor continentale. Un eseu care, alături de altele, nu prea multe, de la noi sau de aiurea, ne leagă de acel trecut imperial al Europei, de acel «regat al spiritului», pe care îl invocă Faust. Şi autorul său, romanticul în haină clasică, prinţ între prinţii vremii sale, care a profetizat pentru întâia oară unitatea culturală a Europei”, scria despre acest volum Nicolae Breban.
„Metafora cărţii Aurei Christi exprimă, în cele din urmă, chiar cheia scrierii ei ca suferinţă exuberantă şi moarte. Nu tu poţi scrie aşa ceva, spunea Rilke în Elegiile duineze, fiindcă într-un asemenea joc eul e o miză fatalmente debilă, marcată de insuficienţă metafizică şi de carenţă. O poţi face într-un singur fel, şi anume să te laşi scris de străinul care urcă în tine din clipa în care ţi-ai gândit opera, aşa cum viaţa nu e, de fapt, ceea ce noi trăim, ci efemerul pe care moartea îl lasă în fiinţa noastră, invitându-ne, dacă putem, să-l preschimbăm în veşnicie”, nota Ştefan Borbély.
“LibrariaPentruToti.ro” şi Editura “Ideea Europeană” lansează colecţia Seria de autor “Aura Christi”, în format digital, colecţie ce cuprinde poemele, romanele, jurnalul de scriitor, eseurile şi textele polemice cunoscute publicului, precum şi texte inedite (grupajul de poeme inedite “Lecţia lui Porfiri Petrovici şi alte poeme”, “Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei”, “Coasta lui Apollo” ş.a.), reunite în cincisprezece volume: “Tragicul visător, antologie de poeme! (1993-2013); “Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei”, eseuri; “Mitul viului”, eseuri; “Cercul sălbatic”, roman; “Casa din întuneric”, roman; “Sculptorul”, roman; “Noaptea străinului”, roman, “Marile jocuri”, roman; “Zăpada mieilor”, roman; “Trădarea scriitorului”, polemice; “Trei mii de semne”, jurnal de scriitor; “Coasta lui Apollo”, jurnal de scriitor; “Hotar de silabe”, eseuri; “Dialoguri cu umbra zeilor”, eseuri; “La început a fost cultura”, dialoguri.
