„Ford County”, ţinutul în care abundă misterele
„O povestire bună rămâne, dar nu este mereu suficient de lungă penru a se transforma într-un roman. Pentru a le da viaţă şi a fi sigur că nu le uit, am adunat într-o colecţie şapte dintre preferatele mele”, mărturisea John Grisham. Unul dintre cei mai populari scriitori ai Americii şi ai lumii, citit şi apreciat pentru „Asociatul”, „Nevinovatul”, „Mediatorul”, „Campionul din Arkansas”, „Apelul” şi „Fotbal şi pizza”, publicate de Editura RAO, vă invită, de această dată, în ţinutul în care abundă misterele. În prima sa colecţie de povestiri, cunoscutul romancier ne duce înapoi, la Ford County, Mississippi, decorul în care s-a petrecut acţiunea primului său roman, „Şi e vremea să ucizi”. Adunând la un loc un grup de personaje memorabile, Grisham reuşeşte să prezinte un ţinut viu şi plin de culoare, care însă ascunde drame şi mistere greu de imaginat. Deseori amuzante, de multe ori mişcătoare şi întotdeauna captivante, povestirile demonstrează de ce John Grisham este unul dintre cei mai populari autori ai Americii.
Mac Sttaford, un avocat specializat în divorţuri, beţiv şi sărac, primeşte o ofertă total neaşteptată de a rezolva nişte cazuri vechi, pentru mai mulţi bani decât a văzut vreodată. Mac este profund plictisit de legi, de soţia lui şi de viaţa pe care o duce, aşa că îşi pregăteşe marea evadare. Tăcutul şi plicticosul Sidney, angajat la o firmă de asigurări, îşi perfecţionează talentul la black jack, cu speranţa de a distruge cel mai mare cazinou din Clanton, deţinut de Bobby Carl Leach, care, printre alte crime, se face vinovat de faptul că i-a furat soţia lui Sidney. Clanton este zguduit de vestea că fiul homosexual al unei familii de vază s-a întors în sfârşit acasă ca să moară de… SIDA. Oraşul este cuprins de frică şi zvonurile se dezlănţuie. Dar în Lowtown, cartierul negrilor din Clanton, tânărul bolnav găseşte un suflet înţelegător care să-i fie alături în ultimele clipe de viaţă.
„Turistul”, un incitant roman de spionaj
Milo Weaver, alias Charles Alexander, se află într-un punct crucial al vieţii sale. Agent al unei secţiuni speciale a CIA, funcţionând sub numele „Turism”, şi-a câştigat în sfârşit liniştea renunţând la munca de teren şi întemeind o familie. Însă totul se schimbă în momentul în care şeful său, Tom Greinger, îl trimite să evalueze o agentă a „Turismului”, aflată la Paris, Angela Yates, veche prietenă şi colaboratoare de-a sa, bănuită că vinde informaţii. Moartea subită a Angelei şi faptul că Weaver este ultimul care o vede în viaţă îl trimit pe acesta într-o cursă nebunească la capătul căreia îşi va descoperi şi accepta adevărata identitate. Sfârşitul „Turismului”, luni 10 septembrie-marţi 11 septembrie 2001.
„La patru ore după tentativa sa nereuşită de sinucidere, se afla la bordul avionului ce ducea la Ljubljana. Se auzi un semnal sonor şi undeva, deasupra capului său se aprinse indicatorul luminos de prindere a centurii de siguranţă. Lângă el, o femeie de afaceri elveţiană îşi asigura centura şi privea pe geam la cerul limpede de deasupra Sloveniei. Nu-i trebuise decât refuzul iniţial ca să se convingă că americanul nevricos de lângă ea nu era interesat de nicio conversaţie. Americanul închise ochii, gândindu-se la eşecul din acea dimineaţă de la Amsterdam, la focurile de armă, la sticla făcută ţăndări şi lemnul transformat în aşchii, sunetul sirenelor…”
Autorul volumului, Olen Steinhauer, a crescut în Virginia, după care a locuit în numeroase locuri din SUA şi din Europa, printre care Croaţia, Republica Cehă şi Italia. De asemenea, a petrecut un an în România, cu o bursă Fullbright, experienţă care l-a inspirat în scrierea primelor sale cinci romane care au ca temă Războiul Rece.
„Povestea lui Edgar Sawtelle”, recomandată de Oprah Winfrey
Debut fulminant al anului 2008. Numai în prima săptămână s-au vândut 90.000 de exemplare, ajungându-se până în prezent la un total de un milion şi jumătate de volume vândute numai în SUA. Cartea a fost recomandată de vedeta de televiziune Oprah Winfrey. Universal Pictures a achiziţionat drepturile de ecranizare a romanului, cu o echipă de producători de marcă: Tom Hanks şi Garry Goetzman-Playtone, Oprah Winfrey şi Kate Forte – Harpo Films. Autorul David Wroblewski a crescut în zona rurală a Wisconsinului, unde se petrece acţiunea romanului. Şi-a obţinut diploma de Master în Arte în cadrul Programului pentru scriitori „Warren Wilson”, iar în prezent locuieşte în Colorado, cu partenera sa, cunoscuta scriitoare Kimberly McClintonck.
Născut mut şi vorbind doar prin semne, Edgar Sawtelle duce un trai idilic alături de părinţi, la ferma lor din partea cea mai îndepărtată a Wisconsinului. Vreme de mai multe generaţii, familia Sawtelle a crescut şi a dresat o rasă aparte de câini de companie – imaginaţi de autor – întruchipaţi de Almodine, prietena şi aliata de-o viaţă a lui Edgar. Întoarcerea neaşteptată a lui Claude, unchiul lui Edgar din partea tatălui, tulbură însă casa, odinioară paşnică, a familiei. Când tatăl lui Edgar moare pe neaşteptate, Claude se implică uşor-uşor în treburile fermei şi reuşeşte în acelaşi timp să câştige şi dragostea mamei lui Edgar. Cu inima frântă şi tulburat de tot ceea ce se petrece în jur, Edgar încearcă să demonstreze că unchiul lui a avut de-a face cu moartea tatălui său, dar planul eşuează în mod spectaculos…
„Mi-a plăcut la nebunie «Povestea lui Edgar Sawetelle». Am iubit cartea cu regretul acela pe care îl simt scriitorii după ce au trăit experienţa celor mai bune naraţiuni. Te gândeşti: s-a sfârşit şi nu voi mai avea parte de o carte aşa de bună mult, mult timp… În definitiv, asta nu e o carte despre câini sau despre prea iubita America – deşi este o o capodoperă a literaturii americane. Aceasta este o scriitură despre sufletul omenesc şi despre misterele care sălăşluiesc înăuntrul lor, înţelese dar imposibil de exprimat prin cuvinte. Un roman minunat, încărcat de mister, lung şi plin de satisfacţii: cititorii care vor citi această carte vor intra pe tărâmul unei lumi mul mai bogate decât cea reală. Îi invidiez pentru această călătorie. Eu nu recitesc prea multe cărţi, pentru că viaţa e prea scurtă, dar cu siguranţă pe aceasta o voi reciti”, scrie cunoscutul scriitor Stephen King.
Vincent van Gogh, acest „nebun de pictură”
„În spatele fiecărei opere de artă se află un artist, adică un om. Şi nimic nu poate fi mai util pentru cunoaşterea operei decât cunoaşterea circumstanţelor, a exigenţelor, a pasiunilor ce au determinat-o. Când este vorba despre Van Gogh se poate spune că această operă este chiar viaţa lui, pentru că niciun creator nu s-a dăruit atât de total operei sale, niciun creator nu şi-a pus în joc propria viaţă ca să-şi realizeze opera… În această carte nu se vor găsi deci nici subtile teorii ce tind să insereze acest geniu singular în fragilul eşafodaj al şcolilor de pictură din care se încearcă să se clădească Istoria artelor, nici referinţele la deducţii savante şi adesea arbitrare ale psihananlliştilor. În schimb, pornind de la fapte şi de la opere, vom încerca să-l abordăm pe Vincent van Gogh, ale cărui acte se explică în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, prin logică şi luciditate”, afirma autorul volumului, Pierre Leprohon.
Legenda spune că, în 1903, un tâmplar care nu mai ştia nimic de familia Van Gogh, la care rămăseseră câteva dintre lucrările pictorului, s-a hotărât să se debaraseze de obiectele acelea pe care nu le mai reclama nimeni. Aşa că le-a vândut împreună cu nişte vase vechi de aramă unui negustor ambulant pentru suma de doi florini şi jumătate. Negustorul a triat desenele şi le-a vândut, după cum s-au ivit clienţii, de la cinci la zece cenţi, în funcţie de mărime. Care erau operele în cauză? Se vorbeşte despre 200 de tablouri şi sute desene şi schiţe, toată producţia din Nuenen. Dacă cifra indicată este exactă, este de presupus că erau mai degrabă opere din perioada de la Haga decât de la Nuenen, că erau guaşe şi acuarele mai curând decât picturi în ulei. Pânzele vândute la un preţ de nimic au continuat să circule. Începând din 3 mai 1904, vreo 20 de pânze din această epocă au fost scoase la vânzare la Amsterdam. Moştenitorii i-au intentat un proces tâmplarului. Faptul că opera lui Vincent s-a împrăştiat şi la Paris, şi la Haga nu înseamnă deloc, aşa cum s-a scris adesea, că multe pânze s-au pierdut. Operele dispersate au reapărut de îndată ce a fost recunoscută valoarea pictorului. Pornind de la fapte şi de la opere, de la copilul din Brabant la criza mistică, trecând prin momentele mai importante ale vieţii lui Van Gogh, precum etapa de la „Anvers”, „Ţara galbenă”, „Casa cu floarea soarelui”, „Zborul corăbiilor”, volumul se citeşte cu sufletul la gură.
„Prima zi”, o lectură minunată
„Pământul este rotund, spaţiul curb şi, pentru a încerca să pătrunzi tainele Universului, trebuie să-ţi placă să te deplasezi, să străbaţi fără încetare planeta spre locurile cele mai pustii, în căutarea celui mai bun punct de observaţie, a întunericului deplin, departe de marile oraşe. Îmi închipui că ceea ce mă mâna de mulţi ani să renunţ la viaţa obişnuită a majorităţii oamenilor, cu casă, nevastă şi copii, era speranţa de a găsi într-o zi răspunsul la întrebarea care n-a încetat niciodată să mă frământe: Unde încep zorii?” Astfel îşi începe romanul Marc Levy, care a sedus milioane de cititori.
Un obiect straniu a fost găsit într-un vulcan. Descoperirea şi analiza lui vor revoluţiona tot ce se ştie până acum despre naşterea Pământului. El este astrofizician, specialist în stele extrasolare şi vrea să ştie cum s-a născut Universul. Ea caută urmele primului om pe Terra. Împreună vor călători din fundul deşertului Atakama până în mijlocul Chinei, trecând prin Africa de Est, Marea Egee, Amsterdam, Paris şi Londra, şi vor trăi o aventură ce va schimba atât cursul vieţii lor, cât şi pe cel al istoriei. Pentru că, aşa cum scrie, „există o legendă care spune că un copil aflat în pântecele mamei cunoaşte totul despre misterul Creaţiei, de la începtul lumii până la sfârşitul timpului. La naştere, un mesager trece pe deasupra leagănului său şi-i pune un deget pe buze ca să nu dezvăluie niciodată taina ce i-a fost încredinţată: taina vieţii”.
„Care este secretul lui Marc Levy?”, se întreabă ziaristul de la „Paris Match”. „Scrie într-un mod accesibil despre problemele esenţiale ale oamenilor: dragoste, prietenie, viaţă, misterele acesteia”. Este unul dintre cei mai citiţi autori francezi din lumea înteagă, la ora actuală. Cărţile lui sunt traduse în 42 de limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller-uri în ţările în care este publicat. În prezent, trăieşte la New York.
Editura Trei a publicat până acum marea parte a romanelor sale: „Şi dacă e adevărat…”, „În altă viaţă”, „Te voi revedea”, „Unde eşti?”, „Şapte zile pentru o eternitate”, „Prietenii mei, iubirile mele”, „Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus”, „Copiii libertăţii”. Romanele sale sunt scrise într-un stil simplu şi plăcut, susţinut de un suspans teribil şi de o emoţie care vă aduce lacrimi pe obraz. Cronicarul de la „Le Parisien” comenta: „Un amestec de măiestrie şi suspans, ce te poartă cu precizie infailibilă într-o lume în care visele tale devin realitate”.
„Aceşti nebuni care ne guvernează”, opera aperta
„Politicul şi implicit politicienii au fost întotdeauna subiecte de interes public. Cum arată, cine sunt de fapt şi cum ajung în vârf cei care ne conduc? Merită sau nu să fie acolo? Cât de ocultă este lumea lor? Cât sunt ei de sinceri, de profesionişti sau de preocupaţi de problemele noastre? Cât sunt de bogaţi, cât sunt de corecţi, cât sunt de întregi la minte? Una dintre tezele îndelung vehiculate în spaţiul public european se referă la «nebunia» liderului, la excentricităţile sale, la excesele pe care până la urmă ajungem să le plătim tot noi, muritorii de rând. S-au scris tomuri întregi despre patinajele diverşilor dictatori, despre cultul personalităţii, despre megalomanie şi despe consecinţele acestora. Cartea lui Pascal de Sutter analizează in extenso teza nebuniei liderului şi o demontează, folosindu-se de exemplele celebre şi de vocile unor experţi redutabili în psiho-patologie, în etnopsihologie, în sexologie, în psihologie politică şi în neurologie. Concluzia sa, remarcabilă prin acuitate şi prin curaj, este «nebunia la un om politic este cam ca tuberculoza pentru minerii din epoca lui Zola, o boală profesională, un risc greu de evitat». Altfel spus, noi nu trimitem «nebuni» în fruntea guvernelor, ci oameni normali. Presiunea de acolo îi transformă în oameni cu atitudini, comportamente şi acţiuni publice încadrabile uneori în zona bolilor de nervi. Această nuanţare a judecăţii uneori simpliste referitoare la «nebunii care ne guvernează» transformă pledoaria lui Pascal de Sutter într-o analiză sofisticată a lumii complicate, subtile şi foarte tensionate, din spatele uşilor închise ale cabinetelor puterii”, nota finul analist Bogdan Teodorescu.
Puterea îţi ia minţile? Sau trebuie să fii nebun pentru a ajunge la putere? Mai simplu, unde se află frontiera dintre nebunie şi sănătate mintală? Există puncte comune între narcisismul patologic al lui Niazov şi nevoia de a fi admirat a lui Mitterrand, între caracterul antisocial al lui Saddam Hussein şi lipsa de empatie a lui Hillary Clinton?, se întreabă Pascal de Sutter. El analizează în detaliu şi punctează comportamentele câtorva personalităţi care au guvernat lumea, analizându-le şi profilul psihologic. Am putea clasa în categoria „megalomanie” gustul nemăsurat al lui Niazov pentru edificiile grandioase şi pentru reprezentările figurii sale, Hitler, fragil pe plan psihic, mai ales din pricina tendinţelor sale paranoice şi a psiho-rigidităţii sale, şi-a văzut visele prăbuşindu-se unul câte unul într-o ploaie de eşecuri răsunătoare. La vârsta de 76 de ani, Churchill era un manual ambulant de patologie, nu reuşea întotdeauna să urmărească o conversaţie sau i se întâmpla să izbucnească în lacrimi sau să se înfurie. Preşedintele american Robert Reagan prezenta deja primele semne de tulburări de memorie provocate de maladia lui Alvarez, apoi Alzheimerul nu a făcut decât să agraveze degradarea mintală. Cât despre Roosevelt, ştim că în ultimii doi ani de viaţă suferea de o deficienţă cronică de oxigenare a creierului, cauzată de unele probleme cardiace şi vasculare. În aparenţă, Castro nu avea nevoie de nimeni şi se simţea foarte bine când era singur. Dar în spatele acestei faţade se ascundea un om consumat de îndoieli şi de sentimentul inadecvării. În capitole precum „Beţia puterii şi paranoia”, „Depresia, un rit legat de funcţia politică”, autorul demonstrează că minciuna politică e un subiect inepuizabil, care ar merita pagini şi pagini de analiză, deoarece oamenii politici sunt adevăraţi profesionişti ai minciunii. Se spune că preferăm, din păcate, oamenii politici care au un grăunte de nebunie celor raţionali şi academici. Pentru că, aşa cum spunea François Mitterrand, „puterea e un drog care ia minţile oricărui om care gustă din ea”.
„Răzbunătorii”… au sosit
Elita asasinilor plătiţi. Printre ei se numără şi Louis. Dar acum Louis şi Angel, partenerul său de viaţă, sunt şi ei în pericol. Singura lor şansă este să ademenească ucigaşii din bârlogul lor. Acceptă să comită un asasinat pe un domeniu privat, izolat, şi pornesc spre nord, spre un oraş-fantomă care nu mai există pe nicio hartă, un oraş condus de un om obsedat să-l ucidă pe Louis. Aici, vor cădea în capcană, izolaţi şi la mila celui mai temut dintre Răzbunători, Bliss, asasinul asasinilor. Un singur om poate să-i ajute, Detectivul Charley Parker. „Părăsiră drumul principal îndreptându-se spre Sud. La un moment dat, Detectivul încetini căutând cu ochii ceva în dreapta lui. Apăru un drum marcat cu un indicator pe care scria «Proprietate privată». Detectivul întoarse maşina pe acest drum şi, după o scurtă distanţă, ajunseră la un pod unde opri maşina. Stăteau pe loc, fără să se mişte, se vedea o lumină printre copaci, iar lui Willie i se părea că aude un sunet repetitiv. Se uită în stânga lui şi observă că Detectivul avea un pistol în mâna dreaptă.”
Autorul, John Connolly, cunoscut şi pentru romanele „Neliniştiţii”, o poveste despre trădare, dorinţe interzise şi crimă, şi „Îngerul negru”, mai mult decât o legendă, mai mult decât un mit, s-a născut în Irlanda, la Dublin, şi a lucrat multă vreme ca jurnalist, dar şi ca barman, funcţionar guvernamental şi chelner. A studiat engleza la „Trinity College”, în Dublin, şi jurnalismul la „Dublin City University”, lucând apoi pentru „The Irish Time”.
„Evermore”, o poveste de iubire
„O simt că se uită la mine, pot să simt îngrijorarea pe care o emană, dar eu îmi închid ochii şi mă prefac că dorm. Nu există cale să-i explic, nu pot să-i spun întregul adevăr sordid în legătură cu aurele şi viziunile, şi spiritele, şi foştii prieteni nemuritori. Deoarece, cu toate că a angajat un medium pentru petrecere, a făcut-o ca pe o glumă, ca pe o distracţie, puţin amuzament. Sabine este ghidată de logică, este organizată pe categorii, operează cu o logică pură alb-negru şi evită griul. Şi, dacă aş fi vreodată destul de proastă să mă încred în ea, să-mi dezvălui secretele vieţii, va face cu mult mai mult decât să mă facă să vorbesc cu cineva. Mă va închide la nebuni.” Astfel îşi începe scriitoarea americană Alyson Noël volumul I din seria „Nemuritorii”. De când un teribil accident a curmat vieţile membrilor familiei ei, Ever poate vedea aure, auzi gândurile oamenilor şi află întreaga poveste a unui om doar printr-o singură atingere. Încercând cu disperare să-şi înăbuşe abilităţile şi să evite contactul cu oamenii, ea ajunge să fie văzută ca o ciudată la şcoală… Dar totul se schimbă în momentul în care îl întâlneşte pe Damen. Acesta este splendid, exotic şi bogat. Este singurul care poate face să amuţească toate sunetele din capul ei, ţesând o magie atât de intensă încât îi citeşte direct în suflet. Pe măsură ce Ever este atrasă din ce în ce mai adânc în lumea lui plină de mistere şi secrete, ea constată că întrebările sunt mai multe decât răspunsurile. Singura ei certitudine e că s-a îndrăgostit de el fără speranţă.
