Casa Albă descoperă o grozăvie

Departamentul pentru Buget şi Management din Administraţia Trump a comunicat, recent, că a luat act de procesele de reeducare ce au loc în agenţiile federale. Angajaţii din aceste agenţii, precum şi cei din companiile ce au contracte cu ele sunt trecuţi prin sesiuni de training în care bărbaţii albi sunt obligaţi să accepte că sunt misogini şi rasişti. Cei care refuză aceste sesiuni, sau le denunţă a fi o grozăvie, se tem că vor fi depunctaţi în încercările lor de a promova în ierarhia internă a agenţiilor şi companiilor.

Ce avem aici? O recunoaştere oficială a Casei Albe cu privire la o conspiraţie progresistă de mari proporţii ce se desfăşoară de multă vreme împotriva conştiinţelor individuale ale angajaţilor albi din SUA. Chiar şi o femeie albă care refuză să recunoască faptul că are o educaţie rasistă este considerată o dovadă a existenţei acelei educaţii, deşi ea este considerată, pe de altă parte, o victimă a misoginismului.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Donald Trump nu ar fi permis oficialilor de la Casa Albă să dezvăluie această conspiraţie?

Întrebarea nu se bazează pe speranţa că această dezvăluire va opri conspiraţia, ci vrea să sublinieze doar că, în ziua triumfului ei, puţini ar fi putut şti care ar fi putut fi explicaţia adâncă a acelui triumf.

Cine s-ar fi gândit că democraţia liberală ar putea fi atacată din interior prin formatarea unui concept de antirasism care să reideologizeze relaţia dintre albi şi negri? Reeducarea aceasta nu e plasată în programul oficial al democraţilor, ci în interiorul sistemului de „învăţământ politic” al corporaţiilor şi al unor agenţii guvernamentale convertite la obedienţă faţă de acest corporatism ideologic.

Democraţii ar putea nega oricând că sunt sursa acestei reeducări şi, în fond, ar avea dreptate. Sursa acestui „învăţământ politic” sunt corporaţiile însele. Sursa a purces la operaţiunea de spălare a creierelor din clipa când a avut suficiente confirmări că strategia too big to fail este imbatabilă. Da, au apărut, într-adevăr, corporaţii care, dacă ar falimenta, ar arunca în criză majoră statele. Ele pot, în schimb, să provoace crize, căci statul va lua din buzunarele contribuabilor de mâine, de poimâine şi de răspoimâine atâţia bani câţi sunt necesari pentru a stinge crizele. La profit, capitalism. La pagubă, socialism.

Aşadar, corporaţiile acestei conspiraţii nu doresc falimentarea statului. Dimpotrivă. Ele au nevoie ca statele dezvoltate să rămână dezvoltate ca să poată face, la nevoie, gesturi socialiste pentru a stinge crizele determinate de lăcomia infinită a marilor miliardari.

Ceea ce doresc marii corporatişti este să dizolve educaţia liberală (învăţată cu libertăţile şi drepturile) într-o educaţie nouă, în care cei care au libertăţi şi drepturi să fie complexaţi (ruşinaţi) de istoria prin care le-au dobândit.

Ce obţii în felul acesta? Un nou fel de pace socială, într-o lume cu discernământ întors pe dos: noi suntem, azi, liberi doar pentru că bunicii noştri au ţinut în tot felul de lagăre negri, femei, homosexuali etc.

Corporaţiile au sub cizma lor conducătorii de state. Aceşti conducători încă nu au sub cizma lor contribuabilii. Cel mai sumbru viitor pentru corporatism ar fi acela în care ar apărea o Internaţională politică a contribuabililor şi consumatorilor de pretutindeni, formată din partide cu orientare anticorporatistă. Astfel de partide, ca şi cele ale comunismului, nu ar accepta pluralismul. Ar fi unice, totalitare adică. Progresismul actual preîntâmpină acest viitor spre a-l amâna sine die.