Cât de dispuși sunt parlamentarii să se sacrifice pentru popor. La câți bani din subvenția partidelor ar renunța

Discuțiile despre banii partidelor vin și în contextul în care deputata neafiliată Raisa Enachi a depus în octombrie 2025 un proiect de lege pentru suspendarea subvențiilor pentru partide în 2026 și 2027.

De Alex Tudor - senior editor
Cât de dispuși sunt parlamentarii să se sacrifice pentru popor. La câți bani din subvenția partidelor ar renunța

Discuțiile despre banii partidelor vin și în contextul în care deputata neafiliată Raisa Enachi a depus în octombrie 2025 un proiect de lege pentru suspendarea subvențiilor pentru partide în 2026 și 2027.

Banii pentru partide țin agenda publică de ani de zile. Subiectul a fost folosit ca temă de campanie atunci când situația a convenit unora dintre politicieni, însă românii au spus de mai multe ori, clar și răspicat, că subvențiile pentru partidele politice ar trebui acordate cu bun simț pentru buget.

În octombrie anul trecut, la rectificare, Guvernul a redus subvenția partidelor cu 17,6%, însă premierul nu a anunțat public acest aspect, scrie HotNews. În decembrie, coaliția anunța o altă reducere de 10%.

Întrebarea este la ce se va raporta Guvernul când va tăia 10%. Dacă se raportează la suma inițială, de 284 de milioane de lei, e de fapt o tăiere mai mică în 2026 decât a fost în 2025.

Dacă se raportează la suma de după rectificare, atunci tăierea s-ar adăuga celei deja făcute. În oricare dintre situații, suma primită de partidele politice rămâne considerabilă.

Discuțiile despre banii partidelor vin și în contextul în care deputata neafiliată Raisa Enachi a depus în octombrie 2025 un proiect de lege pentru suspendarea subvențiilor pentru partide în 2026 și 2027. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Senatului de miercuri.

Cotidianul a stat de vorbă cu mai mulți parlamentari pentru a le afla și lor părerea. Susțin o scădere mai considerabilă a subvențiilor pentru partide? Dacă da, cât să fie scăderea?

PSD: E un semn de solidaritate obligatorie să reducem și subvenția partidelor

Din partea PSD au răspuns întrebărilor doi parlamentari, Victoria Stoiciu și Mihai Weber. În ceea ce o privește pe Victoria Stoiciu, aceasta a precizat că este de acord cu scăderea subvențiilor și că ar trebui luat în calcul procentul discutat în vara anului trecut, cel de 40%.

Sunt, desigur, de acord. Cred că în condițiile în care cea mai mare parte a populației a suferit de pe urma politicilor de austeritate și a fost nevoita «să strângă cureaua», e un semn de solidaritate obligatorie să reducem și subvenția partidelor.

Încrederea populației în partide și clasa politică în general e foarte scăzută și prin astfel de măsuri se poate încetini declinul. În vara anului trecut s-a discutat în coaliție de o scădere cu 40% a subvenției începand cu anul acesta. Cred că aceea ar trebui sa fie ținta”, a declarat Victoria Stoiciu, pentru Cotidianul.

Mihai Weber: Trebuie, dar acum să arunci un procent…

Și Mihai Weber, colegul său de partid, susține o astfel de măsură. Acesta consideră, însă, că reducerea trebuie făcută prin acord politic.

Da, bineînțeles că suntem de acord, dar trebuie luată în echipă (n.r. decizia). În consens cu toți. Să vedem cât, cum, în funcție de o analiză. Trebuie, dar acum să arunci un procent…”, a spus acesta.

De asemenea, deputatul a precizat că este convins de faptul că s-ar găsi consens pentru o astfel de măsură.

„Trebuie aplatizate anumite chestii. Cum sunt și acele indemnizații din consiliul de administrație, care se duc în zona de nesimțire. Adică niște sume uriașe. Mă rog, în toate zonele astea unde chiar trebuie luate niște măsuri. Și aici trebuie să intervină toți factorii politici, până la urmă, toți reprezentații partidelor. Să înțeleagă că trebuie făcut un efort, că asta este.

Dar nu pot să mă arunc la un procent acum să spun cât, cum, că nu pot să fac o analiză și, repet, un consens cu toate formațiile. Degeaba vrea un partid 10% și altul 8% sau altul 25% sau altul 50%”, a declarat Mihai Weber, pentru Cotidianul.

PNL: Subvenția partidelor trebuie tratată la fel cu austeritatea pe care o ceri altora

Din partea PNL au răspuns solicitărilor noastre tot doi parlamentari. Este vorba despre deputatul Adrian Cozma și senatorul Daniel Fenechiu.

Adrian Cozma nu a precizat un procent exact cu care ar trebui reduse subvențiile partidelor, însă a transmis că „ar trebui sa scadă cu procentul cu care au crescut impozitele pentru persoane fizice. Asta ar însemna solidaritate cu cetățenii”.

Și Daniel Fenechiu a declarat într-o conferință de presă de luni că „subvenția partidelor trebuie tratată în aceeași perspectivă cu austeritatea pe care o ceri altora”. Întrebat de Cotidianul dacă subvențiile ar trebui să mai scadă, acesta a precizat că nu poate da un răspuns exact, pentru că nu are o evaluare.

„Nu m-a interest acest aspect. Știu că au scăzut de două ori. Deci asta știu. Nu știu cu exactitate în momentul de față cât sunt subvențiile, nu știu pe ce sunt motivate, dar raportat la faptul că au scăzut de două ori, cred că trebuie privit cu atenție acest lucru și nu că trebuie luate decizii populiste”, a spus Daniel Fenechiu.

USR: Cred că este irelevantă chestiunea subvențiilor partidelor

Unul dintre parlamentarii USR cu care Cotidianul a stat de vorbă este Claudiu Năsui. Întrebat dacă subvenția pentru partide ar trebui să mai scadă, acesta a precizat că „cel puțin să se revină la cât era înainte de Liviu Dragnea”.

Deputatul face referire la o modificare din 2017 la legea privind finanţarea partidelor politice. Atunci, legislația a fost modificată în așa fel încât subvenția să nu mai fie raportată la veniturile din bugetul statului, ci la PIB. Astfel că sumele au devenit mai mari.

Și senatorul USR Ștefan Pălărie a vorbit luni despre subiect. Întrebat de Cotidianul dacă ar mai trebui scăzute subvențiile partidelor, acesta a precizat că această chestiune este „irelevantă”.

„Nu pot să vă răspund la întrebarea asta în acest moment. Cred că este irelevantă chestiunea subvențiilor partidelor. Sigur că este relevantă din perspectiva echității sociale și oamenii în continuare se uită. A existat o tăiere, a existat o a doua tăiere, acum am avut încă o tăiere de 10% odată cu sumele forfetare ale parlamentarilor.

Dar, repet, aceste chestiuni sunt mici în valoare, ajută foarte puțin la Ministerul de Finanțe, iar cele care ar fi trebuit să fie luate din august anul trecut, decizia cu tăierile de administrație publică locală, au fost tergiversate opt luni”, a spus Ștefan Pălărie.

UDMR: Aceste bugete trebuie corelate cu provocarile date de situația bugetară a țării

Cel de-al patrulea partid al coaliției de guvernare este UDMR. Cotidianul a reușit să obțină părerea a doi dintre parlamentarii formațiunii politice conduse de Kelemen Hunor.

Csoma Botond a declarant pentru Cotidianul că subiectul nu a fost discutat în interiorul partidului. „Personal aş fi de acord (n.r. cu tăierea subvențiilor), în jur de 20 la sută”, a completat acesta.

De asemenea, senatorul Lorant Antal ne-a transmis că, în opinia sa, „decizia privind finanțarea partidelor politice din bugetul țării a fost o decizie corectă”. Acesta a adăugat faptul că măsura a ajutat la transparentizarea banilor și transparentizarea finanțărilor partidelor într-un cadru legal.

„Totuși, consider că aceste bugete trebuie corelate cu provocările date de situația bugetară a țării. Tot aici mentionez că, în spiritul solidarității, noi, clasa politică, trebuie să dăm dovadă de înțelegere pe deplin a situației date și să facilităm reducerea acestor bugete cu cel puțin 10-15%. Exact cum am facut și în cazul sumelor forfetare pentru parlamentari, unde, începând cu luna ianuarie, deja avem un buget redus cu 10%”, a precizat Lorant Antal, pentru Cotidianul.

AUR: Subvenția pentru partide trebuie să scadă spectaculos

La unison, cei patru parlamentari AUR cu care am stat de vorbă – Gianina Șerban, Petrișor Peiu, Mihai Enache și Mihail Neamțu – au spus că partidul a propus deja desființarea subvențiilor partidelor.

Subvenția pentru partide trebuie să scadă spectaculos, ca și numărul de parlamentari (până la 30%). În opinia mea, suma cheltuită în 2024 (an electoral) de aproape 400 milioane lei reprezintă o imensă risipă a banului public. Mi-aș dori să văd o reducere de 70% a cheltuielilor cu firmele de casă ale partidelor”, a adăugat Mihail Neamțu.

Așa cum am propus de mai multe ori, noi susținem eliminarea subvenției acordată partidelor. Am avut în acest sens mai multe proiecte legislative, care au fost respinse de PSD, PNL, USR și UDMR”, a spus și Mihai Enache.

SOS România: Eliminarea totală a subvenției de partid

SOS România a transmis către Cotidianul un răspuns prin intermediul biroului de presă. Reprezentanții formațiunii politice spun că partidul condus de Diana Iovanovici-Șoșoacă „i-a propus domnului Bolojan anul trecut un set de măsuri, printre care eliminarea totală a subvenției de partid. S.O.S. România a intrat în Parlament fără subvenție, prin forțele și banii proprii”.

De asemenea, Răzvan Chiriță, liderul grupului POT din Camera Deputaților, a transmis pentru Cotidianul că are nevoie de o analiză mai amplă.

„Este o temă care merită o analiză atentă și nu cred că poate fi tratată printr-o simplă raportare la procente. Subvenția partidelor trebuie discutată în contextul transparenței, al modului de utilizare a fondurilor publice și al funcționării sănătoase a democrației. Voi reveni cu un punct de vedere după o analiză mai amplă”, a precizat Răzvan Chiriță.

Cotidianul a contactat-o și pe Anamaria Gavrilă, șefa POT, însă aceasta nu a răspuns solicitărilor redacției.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Pentru partidele politice ca si pentru noi toti romanii vin vremuri grele legat de aceste subventii si acordarea lor redusa cu cca 10-15% trebuie conditionata de dovezi legale si transparente de cheltuire a acestor bani. Cred ca este necesar un standard finaciar politic in acest sens.

  2. Sa se sacrifice parlamentarii pentru popor?!?cum?tot ca magistratii:cu salariile si pensiile imense,aduse la zi cu multi bani din urma?!?tu asta care scrii,mai judeci?

  3. hahhaha, cum au ajuns pe functii si ciolan, USR-istii nu vor sa renunte la beneficii… exact ce urlau cand erau in opozitie. un partid de ipocriti

  4. Partidele ar trebui să trăiască din banii de cotizație ai membrilor de partid nu din sudoarea fraierilor! La sapa, ba hoților!

  5. Sunteti comici. Inteleg astia cu 2 la bac, cu studii postuniversitare fara a fi absolvit vreo universitate,etc. Ei sunt pusi pe imbogatire urgenta cat ocupa scaunul in care au fost numiti de camarila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.