Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat un nou atac la adresa tehnologiilor de energie regenerabilă. Prezent la un miting electoral în statul Texas, președintele american a susținut că panourile solare pun în pericol direct viața animalelor.
„Au sisteme solare, dar nu acei monștri uriași pe care îi pun peste tot, care ucid toate animalele. Animalele sar pe ele și se prăjesc, pentru că acele panouri negre sunt mai fierbinți decât aragazul vostru”, a declarat Donald Trump în fața susținătorilor săi.
Comentariile au fost făcute marți, în timpul unei campanii de susținere a candidatului republican pentru Senat, Ken Paxton. Vizita în Texas are loc într-un context electoral dificil pentru republicani, candidatul democrat James Talarico conduce în sondajele locale, pe fondul nemulțumirilor legate de inflația accentuată de conflictul din Iran.
Declarațiile președintelui au generat reacții puternice pe rețelele de socializare, unii critici au invocat pe platforma X necesitatea aplicării celui de-al 25-lea Amendament al Constituției americane, care prevede destituirea președintelui sau a vice-președintelui în cazul în care este în incapacitate psihică sau fizică de a exercita funcția.
Explicațiile experților: panourile nu ard animalele
Comunitatea științifică a reacționat la afirmațiile lui Donald Trump, și le-au catalogat drept false și nesusținute de dovezi reale. Experții consultați de agenția AFP au explicat mecanismul de funcționare și impactul real al acestor echipamente asupra mediului.
Leana Zoller, expertă în resurse naturale la Universitatea Cornell, a clarificat problema temperaturilor. Aceasta a confirmat că suprafața panourilor solare poate depăși temperatura ambiantă cu 20-25 de grade Celsius în zilele călduroase (ating praguri de 55-70 de grade). Ea a subliniat însă că acest lucru nu înseamnă că animalele care ating scurt panourile sau trăiesc în proximitatea lor sunt arse.
Mai mult, studiile de specialitate demonstrează contrariul. Panourile solare creează un mediu mai răcoros dedesubt, zonă preferată de majoritatea viețuitoarelor mici. Această caracteristică este valorificată activ în agricultura modernă.
„Panourile solare sunt folosite tot mai mult în climatele aride ca parte a sistemelor agrivoltaice, având exact scopul de a face pământul de dedesubt mai ospitalier. În plus, panourile sunt montate în unghi, deci nu prea poți sări pe ele”, a explicat Femke Nijsse, cercetătoare la Universitatea din Exeter.
Confuzia cu tehnologia CSP
Specialiștii sugerează că afirmațiile președintelui american ar putea proveni dintr-o confuzie tehnică majoră. Howard Crystal, de la organizația Center for Biodiversity, a indicat o posibilă confuzie cu tehnologia Concentrated Solar Power (CSP). Această tehnologie diferă radical de panourile fotovoltaice clasice.
Sistemul CSP utilizează oglinzi masive pentru a reflecta și concentra lumina solară către un receptor central, care generează căldură de înaltă temperatură.
„Deși este adevărat că sistemele CSP generează căldură și păsările pot fi rănite din cauza acesteia, acest lucru nu se întâmplă pentru că oglinzile în sine devin fierbinți”, a precizat Crystal, adăugând că parcurgile cu panouri fotovoltaice nu omoară animale.
Sebastian Dunnett, expert în energie regenerabilă și biodiversitate, a confirmat că tehnologia CSP reprezintă o minoritate pe piața actuală a soluțiilor energetice solare.
Reacția Casei Albe și riscul dezinformării
La solicitarea presei, Casa Albă a transmis mai multe articole referitoare la păsări rănite în apropierea instalațiilor solare. Totuși, chiar și în documentația furnizată de administrația prezidențială, autorii studiilor concluzionau că ratele de mortalitate aviară asociate cu aceste facilități sunt considerabil mai mici în comparație cu cele provocate de alte activități umane.
Greg Keoleian, co-director al Center for Sustainable Systems de la Universitatea din Michigan, a avertizat asupra consecințelor unor astfel de declarații. Acesta a notat că dezinformarea privind energiile curate are un impact economic și de mediu major.
„Mai puțin CO2 în atmosferă înseamnă un potențial mai mic pentru schimbările climatice și, astfel, o șansă redusă pentru toate creaturile vii – inclusiv oamenii – de a fi «prăjite» de creșterea temperaturilor globale”, a concluzionat Natasha Järviö, profesor asistent la Universitatea LUT din Finlanda, și pune în perspectivă impactul real al combustibililor fosili.
Efectul de ,,lac” si tehnologia ,,CSP” pot crea daune pasarilor.
.rostii nu inteleg exagerarile facute pentru a accentua ceva. Norocul lor este ca nu sunt bagati in seama. Tot asa, trotrinetristii gyuristi nu realizeaza ca orice se spune despre Trump este in favoarea lui. Continuati, pentru ca meritati, vorba reclamei !