Cazul 2 Mai: Inspecția Judiciară cere sancționarea judecătoarei

Inspecţia Judiciară a anunţat, marţi, că a trimis Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care soluţionează dosarul în care este cercetat penal Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

„Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”, se arată în comunicatul IJ transmis Agerpres.

Inspecţia Judiciară anunţa în luna februarie că s-a sesizat din oficiu şi face verificări privind comportamentul magistratului în sala de judecată.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de desfăşurare a şedinţei de judecată din data de 22 februarie la Judecătoria Mangalia, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu faţă de judecătorul desemnat să soluţioneze dosarul privind accidentul din data de 19 august 2023.

„Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din ziua de joi, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare.

La finalul respectivei şedinţe, tatăl unuia dintre tinerii morţi în accident a afirmat că judecătorul a întrebat dacă băiatul său este în sală. „Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu a văzut în viaţa mea aşa judecător. Îi voia buletinul”, a relatat acesta.

De asemenea, un alt părinte a declarat că judecătorul părea că a venit nepregătit la şedinţa de judecată şi mesteca gumă.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. in decursul procesului???????????
    Inspectia afecteaza independenta magistratului!
    (nu are decat sa o ia Parchetu direct din sala,
    asta e altceva)

  2. Inspectia Judiciara n-a inteles ca atunci cand judecatoarea a intrebat daca decedatii sunt prezenti in sala de judecata s-a referit la prezenta lor ezoterica, nicidecum fizica. Statutul special nu permite invocarea acuzatiilor de genul asta, vulgare, astea sunt rezervate doar muritorilor obisnuiti.

  3. Aia face de ras magistratii si justitia(j) romana. Cu astfel de panarame vreti sa impartiti dreptatea in Romania?……[Rumburak]

  4. d-aia TREBUIE sedinte publice de judecata:
    daca nu-ti convine sa poti sa arunci cu pantoful,
    cu martori,tot,tot.

  5. Suspendarea judecătoarei (după câteva luni de la eveniment) înseamnă repartizarea dosarului unui alt complet de judecată care bineînțeles că va lua totul de la capăt. Justiția nu se dezminte când e vorba de celeritate.

  6. Daca Sebi si Roberta erau copii de narco-traficanti,judecatoarea cu fata de chatista,aflata pe statul de plata al Bordelului Mangalia,ar fi fost demult crema de H2SO4,turnata la canalul din fata institutiei corupte pana in maduva oaselor.

  7. Apa de ploaie! Azi facem tam-tam si maine o bagam la … „nufarul”! Asa au procedat in toate cazurile! Daca nu ieseua in strada „plebeii” … nu era nimic! Hai sa le inchidem gura! O tinem cateva luni in … antecamera, o platim tot regeste si … VIRA, INAPOI! O vor albi precum i-au albit pe „daniletu”, „onea”, „portocala”, „man”, „horodnicu”, „pistolu”, „deca”, „alexandrescu”, „buda”, „matilet”, etc, etc! Intre timp, poate ii da „vladut” un post de … „dealer”! Castigul este comparaibil cu „solda” de „magistru” in slujba si … capata si vechime in munca!

  8. [Rumburak] Justetea mea este, de facto, cu capu’ spart. Aia cu guma doar confirma ce stie si un copchil de generala. Tu ca de obicei incerci sa salvezi aparente, dar salvezi doar impresia ca esti acelasi natarau fudul cu pretentii de influencer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.