„Cazul Caracal”, consecinţa indiferenţei autorităţilor faţă de reţelele de trafic

Aşa cum am anticipat şi cum a spus chiar în direct, scăpate de sub control, dezbaterile televizate pe marginea „Cazului Caracal”, riscă să intre pe terenul cancanului, al frivolităţii, toată „operaţiunea” fiind controlată  de structurile interesate. Din păcate, aşa s-a şi întîmplat, într-o tentativă aproape reuşită de a decredibiliza strigătul de durere al celor două familii, Melencu şi Măceşanu, din rîndul cărora au dispărut cele două fete, Luiza şi Alexandra.

Dar, în nici un caz nu trebuie pierdută din vedere esenţa acestui caz, în care două fete au fost răpite, sechestrate, violate şi, poate, chiar ucise, sub calda indiferenţă a autorităţilor! Şi asta pentru că, din ancheta noastră, aşa cum veţi vedea mai jos, rezultă că aceste cazuri de la Caracal nu sînt altceva decît consecinţa altor sute de cazuri asemănătoare, în care alte fete au dispărut în condiţii dintre cele mai neobişnuite, fiind, după 9-10 ani, abandonate într-o statistică rece, unde sînt consemnate pe scurt împrejurările ieşirii lor din mediul familial.

Astăzi vă prezentăm patru cazuri despre care nimeni nu mai vorbeşte deloc, care nu au beneficiat la vremea respectivă de o amplă mediatizare, lăsîndu-se să se aştearnă uitarea peste ele. Acum pot fi găsite doar pe site-ul „copii dispăruţi”, pe care, doar din cînd în cînd, cineva îşi mai aruncă privirea.

ALEXANDRA A DISPĂRUT ÎN DRUM SPRE ŞCOALĂ DUPĂ CE A URCAT ÎNTR-O MAŞINĂ „LA OCAZIE”

Şerban Elena Alexandra avea 15 ani cînd a dispărut în ziua de 26 octombrie 2011. Ar avea acum 24 de ani! Era din localitatea Vulcan, judeţul Braşov, fiind elevă la un liceu din Codlea. În dimineaţa dispariţiei, fata a plecat de acasă pentru a ajunge la şcoală, dar a pierdut autobuzul, astfel încît, pentru a nu întîrzia la cursuri, a fost nevoită să ia o „ocazie”. Iată postarea poliţiei din acea vreme:

Două zile mai tîrziu, ziarul braşovean „Monitorul expres” publica un articol despre dispariţia Alexandrei, din care cităm:

„Şerban Elena Alexandra a plecat, miercuri, la ora 07.30 de acasă, din localitatea Vulcan, şi nu a mai ajuns la liceul din Codlea, unde învăţa. Nici acasă nu s-a mai întors. Aşa că, prietenul fetei, îngrijorat, a sunat la poliţie, în jurul orei 11.00. Aceasta nu este pentru prima dată cînd Elena Alexandra pleacă de acasă. Ea a mai dispărut în urmă cu o lună, timp de o săptămînă, şi a stat la un iubit de-al ei.

Un alt coleg al fetei, Robert Trifan, a publicat pe contul său de Facebook, un anunţ prin care povesteşte că în acea dimineaţă, colega sa a luat o maşină albă, de ocazie, după ce a pierdut autobuzul de la ora 07.00.

„Aceasta fată a fost rapită în dimineaţa zilei de 26.10.2011. Fata, pe nume Alexandra Şerban, cu domiciliul în comuna Vulcan, se îndrepta către liceul unde face ore, a pierdut microbuzul de 07.00, a stat la ocazie, o maşina albă (nu se ştie sigur) a oprit şi Alexandra s-a urcat în maşină îndreptîndu-se către şcoală. Prietenul acesteia, vorbind cu ea la telefon, a întrebat în cît timp ajunge. Aceasta a spus ca în 10 minute şi a terminat convorbirea telefonică. După 10 minute, Alexandra a fost sunată iar de prietenul ei şi a spus că ajunge imediat, că este la intrare în Codlea. După cîteva minute, prietenul Alexandrei a observat că nu mai ajunge şi a sunat-o iar, aceasta răspunzînd în şoaptă «da»… după care s-a auzit «de ce îmi iei telefonul? … ajutor, ajutor!»… după care telefonul s-a închis şi aşa este şi în momentul de faţă. Poliţia a început căutările”.

Pe 31 octombrie 2011, ziarul „Bună ziua Braşov” reia subiectul, însă insistă pe plecarea tinerei de acasă în urmă cu o lună, stînd atunci la prietenul său. Drept urmare, articolul consemnează: „În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că fata a plecat în repetate rânduri de acasă, fără știrea părinților. Ultima oară a fost chiar acum o lună, când a fost plecată de acasă o săptămână și a stat la un prieten. Tot din cercetări, oamenii legii au descoperit că minora nu frecventa un anturaj tocmai adecvat pentru vârsta ei”.

Aşadar, în loc s-o caute pe Alexandra, despre care aflaseră că fusese răpită, autorităţile s-au mulţumit să constate minora „nu frecventa un anturaj tocmai adecvat pentru vârsta ei”, ca şi cum acest lucru le-ar fi dat dreptul s-o abandoneze! Şi, iată, după nouă ani!, nimeni nu mai ştie nimic nici despre fată, nici despre răpitorul ei!

 

MĂDĂLINA A PLECAT DIN INTERNAT SĂ-ŞI PLĂTEASCĂ TELEFONUL, DAR NU S-A MAI ÎNTORS NICIODATĂ

 

Popa Andreea Mădălina era din comuna Casimcea, fiind elevă în clasa a X-a la un liceu din Tulcea şi sta la internatul şcolii. Avea 16 ani şi toţi cei care o cunoşteau spun că era o fată cuminte şi silitoare. În ziua de 12 februarie 2014, fata a cerut un bilet de voie de la pedagoga sa pentru a merge să-şi plătească telefonul şi pentru a se întîlni cu fratele său.

Despre acest caz a scris „Jurnalul naţional” din 17 februarie 2014, dar nimeni n-a părut interesat de această dispariţie:

„În jurul orelor 15:30, Mădălina a primit un nou bilet de voie de la pedagoga internatului, pentru că vroia să meargă să plătească abonamentul de telefonie mobilă al mamei ei. În aceeaşi după-amiază urma să-şi contacteze şi fratele, pentru a se întâlni cu el în oraş.

Văzând că nu se întoarce în internat la ora stabilită şi ştiind că Mădălina e o fată ascultătoare, pedagoga a sunat-o pe telenul mobil. Era închis. Femeia a luat imediat legătura cu mama fetei, iar în jurul orelor 18:00, nereuşind să dea de Mădălina, familia a sesizat dispariţia la Poliţia Municipului Tulcea.

Mădălina nu a mai dispărut niciodată de acasă. Avusese un prieten, de care se despărţise în luna noiembrie a anului trecut”.

Astăzi, Mădălina ar avea 22 de ani, dar nimeni nu ştie ce destin a avut din momentul dispariţiei, căci nimeni nu a mai urmărit cazul!

 

CLAUDIA A DISPĂRUT ÎN DRUM SPRE ŞCOALĂ

 

Caluşer Claudia Elena avea 17 ani la data dispariţiei, fiind instituţionalizată la Centrul de plasament din comuna Fundu Moldovei. În ziua de 25 septembrie 2015, fata a plecat din Centru pentru a se duce la şcoală, dar n-a mai ajuns!

Neavînd pe nimeni care să se intereseze de soarta ei, fata a fost complet abandonată, deşi pe site-ul poliţiei figurează că a fost dată în urmărire prin Interpol. Astăzi, Claudia ar fi avut 22 de ani, dar istoria vieţii ei s-a oprit în acea zi din sptembrie 2015, fiind uitată şi de autorităţile care au fost sesizate de dispariţia ei.

 

UN MEDIC A FOST SUSPECTAT CĂ A UCIS-O PE ADRIANA, IAR MAMA FETEI A FOST UMILITĂ DE PROCURORUL GENERAL

 

Motaş Adriana Elena era o fată de 16 ani, din comuna Ciocani, judeţul Vaslui, şi era elevă în clasa a X-a la un liceu din Bârlad. Era o fată înaltă, extrem de frumoasă, dar a dispărut în ziua de 5 mai 2013, deci ar fi trebuit să aibă azi 23 de ani! Dar, dispariţia Adrianei a fost cu totul altfel decît celelalte, căci, în cazul său, există chiar suspiciunea de omor, suspect fiind un medic din Bârlad, care a şi căzut la testul poligraf!

Despre acest caz, jurnalista Alexandra Rizea a scris un amplu articol în „ActiveNews” din 24 februarie 2016, după ce mama Alexandrei a fost în audienţă la Procurorul general Tiberiu Niţu pentru a-i cere ajutorul. A fost pur şi simplu umilită, deşi nu cerea decît ajutorul pentru a afla ce s-a întîmplat cu fiica ei. Reproducem integral acest articol, căci aici putem găsi un posibil răspuns la felul în care autorităţile, pînă la cel mai înalt rang, au tratat în toţi aceşti ani cazurile de dispariţie ale unor minori, în special fete, despre care nu se mai ştie nimic:

„Calvarul unei mame, dintr-o zi de Sfânta Marie. Cum și-a bătut joc justiția de o femeie simplă, care și-a căutat dreptatea la procurorul general

La 1 și jumătate noaptea, a plecat cu trenul din Bârlad. Până la oraș, a luat, din satul unde locuiește, un microbuz. Și-a pus în gentuța ponosită cartea de rugăciuni, cu pozele fiicei între pagini, și-a făcut o cruce mare, sperând că Măicuța Domnului o va ajuta să-și rezolve problemele, și-a venit la București. Coborâtă din tren, a așteptat apoi, cuminte și a nimănui, într-o sală de așteptare din Gara de Nord. „Ce să-i spun domnului procuror general? Ca să înțeleagă totul repede, că n-o avea dânsul timp să mă asculte…”

Fata ei, Adriana Motaș, a dispărut fără urmă în martie 2013. Avea 16 ani. Polițiștii au stabilit că adolescenta a fost văzută ultima oară urcând în mașina unui medic din Bârlad. Medicul a picat testul poligraf, s-a încurcat în declarații și a devenit principalul suspect în dosarul de omor. Apoi, în toamna lui 2013, peste dosar s-a așternut praful. Parchetul General a refuzat atunci să preia cauza, iar în februarie 2014, procurorul din Vaslui, Alice Ruja, a dispus clasarea dosarului. 

„Nu știu, spuneți-i domnului procurorul general că vreți să aflați adevărul. Că vreți să știți ce s-a întâmplat cu fata dumneavoastră. Ȋntrebați-l dacă are copii…”. E prima oară când mama Adrianei merge cu metroul. E prima oară, de la dispariția fiicei ei, când are ocazia să-i ceară ajutorul celui mai mare, în rang, dintre procurorii României. Șefului Ministerului Public, instituție care, conform Constituției, „reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.”

După ce cauza a fost clasată, mama Adrianei Motaș a făcut plângere împotriva acestei soluții, iar Tribunalului Vaslui a dispus redeschiderea dosarului. El s-a întors, pentru a fi soluționat, la același procuror care pusese cruce pe el. Din nou, mama a trimis o solicitare Parchetului General, cu rugămintea ca dosarul să fie preluat la București, însă cererea i-a fost din nou respinsă. „Poate că domnul procuror general n-a avut vreme să citească totul, ca să vadă despre ce e vorba…” De la începutul acestui an, mama Adrianei a făcut, pe rând, 3 (trei) cereri pentru a fi primită în audiență de Tiberiu Nițu. La prima cerere, a primit răspunsul, prin poștă, a doua zi după ce fusese programată audiența. La a doua cerere, scrisoarea de la Parchetul General a ajuns la ea la doar câteva ore după ce îi expirase audiența aprobată. O bătaie de joc, în fața căreia cei mai mulți oameni ar claca. Nu și o mamă deznădăjduită. Nu și un om care, atunci când își cere drepturile, se teme să nu-i supere sau să nu-i deranjeze pe cei plătiți din banii publici, tocmai pentru acest scop. Ca „să apere drepturile cetățenilor”, așa cum prevede Constituția.

A treia oară, ca în basme, a fost cu noroc: mama Adrianei a primit răspunsul din vreme. Cererea ei, de a fi primită în audiență de procurorul general al României, fusese aprobată, iar azi, 8 septembrie 2015, ora 11:00, trebuia să se prezinte la camera P4 din Parchetul General. A așteptat vreo oră pe hol, până când i-a venit rândul. Nu-i bai, dacă n-ar sta cu capul plecat în fața vreunei uși oficiale, românul n-ar mai simți că trăiește în țara lui. Apoi, femeia a fost chemată să-și spună doleanțele. Nu de procurorul general, ci de un procuror de serviciu. „Pe scurt”. Ea a povestit, succint, tot ceea ce era deja descris în cererea pentru primirea în audiență. „E un caz greu”, a concluzionat procurorul. Mama i-a spus că principalul suspect e în libertate, fără ca cineva să-l mai deranjeze cu întrebări despre fiica ei. „Și ce credeți doamnă, că, dacă a făcut ceva, va recunoaște vreodată?”, a gândit, cu voce tare, procurorul de serviciu. „Dacă de caz se ocupă un procuror bun, poate că da”, ar fi trebuit să sune răspunsul, însă mama n-a zis nimic, și-a înghițit oftatul și a simțit cum își dă suflarea toată speranța ei din ultimele douăsprezece ore, de când plecase la drum. „Eu, totuși, știți, cu domnul procuror general aș vrea să vorbesc”. Procurorul de serviciu n-a zis nu, a trimis-o pe hol, să aștepte „juma de oră, maxim o oră”. După vreo 45 de minute, ori a primit răspunsul de la secretariat, ori i s-a făcut milă, i-a comunicat mamei că „domnul procuror general nu este la serviciu”. Femeia a ieșit din Parchetul General, trecând pe lângă un tablou înrămat în care Tiberiu Nițu anunță că acordă audiențe marți (adică și azi), între orele 9:30 – 12:00. E drept, nu e menționat și anul…

A coborât scările, pe care mai deunăzi jurnaliștii se împingeau să ia declarații într-un super-caz de amenințare instrumentat de Parchetul General, și-a plecat înspre gară, mai disperată decât venise în București. Mai e ceva de frânt în inima unei mame care știe că fata ei nu mai e în viață și vede că nimeni nu încearcă să facă dreptate? Mai e… Când Dumnezeu îi dă un pic de putere, când ea se agață de orice speranță, când se trezește dimineața și știe că n-are încotro, decât să caute în continuare adevărul și să-și găsească fiica, vie sau moartă, poți încă să o mai calci pe suflet, din dispreț și din nepăsare. Poți să-i demonstrezi, până când va pricepe, că viața copilului ei nu contează și că nici ea, om viu care plânge, n-are vreo însemnătate, că dreptatea e un doar cuvânt care-ți umple gura când prezinți bilanțuri, iar justiția e doar un  reality show. Poți, domnule procuror general?

În povestea de mai sus nu e vorba doar de o femeie de la țară, umilită de cei cărora ea le cere ajutorul pentru a-și găsi fiica. Nu e doar povestea unei mame. E calvarul prin care poate trece orice om de rând. E povestea noastră, a locuitorilor unei țări în care crimele rămân nepedepsite, iar în locul dreptății, care e cerșită ca și când ar fi o favoare, nu un drept, primești o altă nedreptate”.

CÎTEVA CONCLUZII

Am ales, cu ajutorul colegilor din presă, cărora le mulţumim, doar patru cazuri de dispariţie a unor fete minore, în condiţii mai mult sau mai puţin suspecte, dar care au toate un numitor comun: indiferenţa autorităţilor în faţa unor astfel de cazuri care ar fi trebuit să declanşeze proceduri speciale, căci este vorba despre nişte copii fără putinţa de a se apăra singuri în faţa fenomenului acesta îngrijorător.

Iar aceste patru cazuri nu sînt decît o mică parte din lista imensă de copii dispăruţi, despre care nimeni nu mai vrea să ştie şi pentru care nimeni nu face nimic de ani de zile.

„Cazul Caracal” ar fi trebuit să pună capăt acestei atitudini pasive a autorităţilor, mai ales după sfîşietoarea convorbire a Alexandrei Măceşanu cu cei de la 112, cînd a sperat să fie salvată din mîna unui monstru care o răpise, o sechestrase şi o violase, existînd chiar suspiciunea că fata a fost ucisă în condiţii dintre cele mai dramatice. N-a fost deloc aşa, căci, încă din primul moment, chiar cei care trebuiau s-o caute pe Alexandra au deturnat căutările în altă zonă, astfel că, după mai bine de şase luni, soarta celor două fete, Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, rămîne incertă, în timp ce adevăraţii vinovaţi de abandonarea lor rămîn în funcţii, încasînd salarii sau pensii uriaşe.

Chiar nimeni, măcar în ceasul al 12-lea, nu vrea să înţeleagă faptul că dispariţia unor copii ţine de siguranţa naţională a ţării şi că ar trebui să-i preocupe în mod prioritar pe toţi cei care conduc instituţiile ţării, astfel încît să fie destructurate absolut toate reţelele de trafic de persoane?

Chiar dacă o bună parte din banii de campanii electorale şi din cei cu care-şi construiesc vilele provin tocmai din astfel de activităţi îngrozitoare, cărora le cad victime din ce în ce mai multe fete!