Curtea Constituţională a amânat până pe 19 septembrie decizia privind neconstituţionalitatea Legii de cooperare între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg.
Amânarea a fost decisă, marţi, de judecătorii Curţii, care ar fi trebuit să ia în discuţie în această zi sesizarea PDL.
Plenul Senatului a adoptat, la finele lunii iunie, legea privind cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu ajung la un acord.