Referindu-se la calitatea aerului, Comisia susține că, în particular, România nu a respectat valorile-limită pentru dioxidul de azot (NO2) în aglomerările București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara și nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire. Comisia solicită de asemenea clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentrațiilor de dioxid de azot (NO2) într-una dintre aglomerări (București). Prezența unor concentrații ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de patru luni, pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
Cât privește chestiunea deșeurilor, Comisia arată că în temeiul Directivei-cadru privind deșeurile, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri neconforme (depozite de deșeuri municipale și industriale) până la 16 iulie 2009. Din cauza progreselor lente, Comisia a înaintat această chestiune Curții de Justiție a Uniunii Europene în februarie 2017. Hotărârea Curții se referă la 68 de depozite de deșeuri, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până în prezent. Până în ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, etanșarea și regenerarea celorlalte 48 de depozite de deșeuri nu fuseseră încă planificate, aprobate sau demarate. În consecință, ca urmare a hotărârii Curții, Comisia adresează o scrisoare de punere în întârziere. România are la dispoziție patru luni pentru a remedia situația.
C.E. sa ne spuna mai bine „cand rezolva problema propriilor deseuri si gunoaie”, fara sa le mai trimita in Romania.
CE cere României să rezolve problema poluării și a deșeurilor. Asta in conditiile in care, tari europene aduc in Romania deseuri toxice, iar interlopii din guvern la accepta si le ard.
bai CE, nu stii ca noi avem minister al mediului, garda de mediu? cu ce se ocupa astea nu stie nimeni…
Asa si? Poate sa ceara, ca tot nu are cui.
OAMENI buni de ce nu vreți să vedeți adevărul? Nu Comisia Europeană trimite gunoaie in România, ci indivizi lacomi si iresponsabili importă ILEGAL ASTFEL DE DESEURI SI GUNOAIE.
Acești îndivizi-afaceriști au protectori din sfera puterii locale si centrale. In aceste condiții nimeni nu s-a luat de ei.