Și-au retras miniștrii de la guvernare, dar nu vor să-și retragă de la butoane și oamenii din eșalonul doi.
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului nu îşi vor da demisia.
Moşteanu a fost întrebat la Palatul Parlamentului, dacă membrii USR PLUS din eşalonul doi din aparatul de stat – prefecţi, subprefecţi – vor demisiona şi ei.
„Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu este guvernul lui Florin Cîţu. Florin Cîţu a fost pus să îl conducă, să administreze acest guvern de coaliţie. A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul”, a spus acesta.
El a afirmat că nu se pune problema nici de demisii din funcţiile de conducere ale Parlamentului, cum ar fi la Senat, unde preşedinte este Anca Dragu, care este tot o funcţie politică.
„Nu discutăm de Parlament aici. Parlamentul funcţionează foarte bine, în comisii, în plen, discuţia este doar despre guvern. Trebuie să plece Florin Cîţu”, a afirmat acesta.
Cum explică Dan Barna?
Dan Barna a explicat marți, după întâlnirea de la Cotroceni, de ce nu au demisionat secretarii de stat și prefecții USR PLUS.
„Secretarii de stat și prefecții nu sunt votați de Parlament. Este dreptul și atributul premierului să decidă cum își structurează Cabinetul”, a justificat Barna.
El a mai precizat că miniștrii, cei votați de Parlament, care constituie structura politică a Guvernului, și-au înaintat demisiile.
„Am spus că vom merge până la capăt și am făcut acest lucru”, a conchis Barna.
femeia aia nu doarme din 2019, aici e programul:
https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/21-03-24-01-05-03CV_Elena_Tudose_SS.pdf