Ce i-a promis Iohannis președintelui Israelului

Preşedintele Klaus Iohanns a avut, vineri, o discuţie telefonică cu preşedintele Israelului, Isaac Herzog.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul convorbirii, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat încă o dată atacurile teroriste inacceptabile împotriva Israelului şi a exprimat regretul că aceste acte violente s-au soldat cu numeroase victime în rândul civililor nevinovaţi.

Cei doi preşedinţi au exprimat, totodată, profundul regret pentru faptul că printre persoanele care şi-au pierdut viaţa se află şi doi cetăţeni români, arată Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României l-a asigurat pe preşedintele Statului Israel că ţara noastră este pregătită să ofere asistenţă de urgenţă în orice moment, dacă va fi necesar. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit preşedintelui Isaac Herzog pentru sprijinul oferit de autorităţile israeliene cetăţenilor români, în special în ceea ce priveşte repatrierea, până în prezent, în condiţii de siguranţă a celor 2.162 de cetăţeni români”, a informat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său că „România se bazează în continuare pe sprijinul valoros al Israelului în ceea ce priveşte asistenţa acordată cetăţenilor români în aceste vremuri foarte dificile, nu doar pentru Orientul Mijlociu, ci pentru întreaga lume”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

18 Comentarii

  1. Pericolul este să fie scos de la naftalină tratatul semnat în 1999 de premierul Radu Vasile
    (cripto-ji’dov cu un spârc de ţigan)
    cu guvernul israelian, prin care ne asumam să primim 3 milioane de evrei ca refugiați în cazul în care Iszrealu cade.

  2. ” Care sunt asemanarile si care sunt deosebirile dintre presedintele Romaniei si presedintele Croatiei ? ” Radio Erevan raspunde : ” Noi credem ca intre cei doi nu exista nici asemanari si nici deosebiri, intrucat intre ei nu se poate face nicio comparatie… „

  3. Plăvanu’ Rro’ „„l-a asigurat pe preşedintele Statului Israel că ţara noastră este pregătită să ofere asistenţă de urgenţă în orice moment, dacă va fi necesar”…
    Propun să-l trimeață pă Arrahatu’, DĂ URGENȚĂ, acolo – șî ACOLO SĂ RĂMÎNĂ! …că el de-acolo este, dîn pămîntu’ sfînt balestinian……[Rumburak]

  4. Despre tratatul semnat la 3 august 1998 si intrat in vigoare la 23 iulie 2003 nimic?Ca in caz de „razbel’ luam 3 milioane de israelieni la noi in tara?Ca le-am dat cetatenia inapoi israelienilor care au plecat de bunavoie si au renuntat la ea pe timpul lui Ceausescu?Ca in baza ei si-au luat cetatenie si copiii lor?Ca sunt peste un milion de israelieni acum cu dubla cetatenie,cetateni romani cu acte in regula?Hai,baieti,ati vandut Romania,jumatate de Ucraina e vanduta si ea,nu degeaba le invatam acum istoria la liceu.

  5. Bey @ maxoane,unde sa cada Israelul? Poate sa cada peste toti dusmanii lui islamisti care s-au hotarat,dupa cum se vede,sa se sinucida atacand tzara evreilor.Iar daca se mai baga in ciorba si alti nesimtiti din lumea musulmana,iar ii bat evreii cum i-au mai batut de si-au kkt aia shalvarii din dotare.Plus ca americanii,unde in SUA sunt si multi evrei,nu si-au trimis in zona degeaba doua portavioane,cu toate dotarile,astfel asteptand ca si altii sa puna botul atacand Israelul astfel incat americanii sa scape lumea libera si civilizata si de criminalii din Iran si de cei ai Macelarului Putina,papusarul tuturor relelor,ai carui macelari rusnaci bantuie si ei prin zona in Siria si instiga fraierii muslimi la acte de terorism si agresiune anti Israel care le va aduce chiar lor distrugerea si moartea.Deja a inceput lichidarea leprelor islamiste care agreseaza de zeci de ani un popor care are dreptul de a trai pe teritoriul lui istoric antic de cand nici nu existau pe lume arabeti fanatici musulmani si nici rusnaci belicosi si dornici de a invada alte popoare si care sa ii sustina pe muslimi in ticalosii contra evreilor,dar si impotriva altor popoare pasnice din lumea libera.Pentru ca atacul impotriva Israelului,asa ca si invadarea Ucrainei,este un complot al dictatorilor rusnaci,chinezi,iranieni,arabeti si alti catzeii ai satanei,impotriva lumii libere si civilizate.

  6. Cred ca i-a promis ca GEG va inapoia averile confiscate de la evrei si asa ar fi normal.

  7. Să ști că tocmai mesajul tău le lipsea evreilor!…Acum stau liniștiți, pot lupta pentru propășirea neamului lor!…

  8. Muistule deeper, cea mai mare comunitate de jidani in Israel, este comunitatea rusă. Ptr.tine, căcat drogat, jidanii lipoveni sunt peste 1,5 milioane. De atâta 💩 și gazon băgat în tine, ai halucinații. Mergi la un control la BALACEANCA, BOU ÎNCALȚAT PROGRESISTO-TROTINETIST.

  9. Ce i-a promis Iohannis președintelui Israelului? L-a asigurat ca se taie imprejur, poarta tichie, iar cu lazurca nu se mai duce Duminica la biserica evanghelica, ci la sinagoga. Altfel, bivolul poate promite orice, ca nu da de la el.

  10. Lumea s-a schimbat. Acu 50 ani nu ereau rachete ghidate si drone , decat la evvrei. Acum au toti. Tancurile evvreiesti pot fi usor gaurite lovite de sus in partea din spate la motor si depozitul de obuze. Din blocuri se trage de sus . Vor fi surprize. 100 o suta mii evvrei vor muri. Degeaba. Asteptam cu cipsurile in fatza sa inceapa spectacolul prostilor.

  11. @maxtor, @gigi, @Bădin, purilor ia sa va faceti voi niste teste sa aflati cat de puri sunteti! Nu va speriati, vor veni peste 3 milioane de arabi pe model francez. Veti fi fericiti, nefericitilor!

  12. O prostie fara nici o relevanță, ceva de genul că sprijină delfinii din Mediterană sau energia curată și ieftina

  13. ” … preşedintele Israelului, Isaac Herzog”

    Asta este presh decand ma stiu. La ei se aleg preshii pe viata ?

    PS: tuasu ROG-o-jina a mai gasit un ID feminin, protejat la seminte, Marina. Urmeaza Aviatia, se pregateste Infanteria. ‘traiti 1000 de ani, ca morcovii !

  14. „Islamologii au remarcat tensiunea ce subzistă între interpretarea clasică, care spune că „pacea” va fi doar atunci când granițele statului islamic vor fi granițele lumii, și interpretarea recentă, în care „pacea” este starea normală a relațiilor dintre oameni și comunități.” Andrei Marga

  15. Iohan i-a spus lui Hertzog că avem și noi un ostatec arab, și-l dăm la schimb pe două cămile, da nu vrea ciuhapu să plece și pace! Zice că mai bine stă el a zoo în locul lor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.