Premierul Viorica Dăncilă a declarat că lipsa unei decizii a președintelui Klaus Iohannis cu privire la numirea miniștrilor interimari, deși hotărârea CCR îl obligă, poate merge spre zona penalului. Dăncilă a precizat că se va consulta cu juriștii pe acest subiect.
„Eu cred că toate acestea sunt lucruri care pot merge spre penal. O să mă consult cu juriștii. Sunt alegeri prezidențiale. Poate nu o să mai fie imun domnul președinte și atunci va trebui să răspundă. Eu sper să am sprijinul populației și să aducem echilibrul și respectul pentru lege în această țară”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi seara, la România Tv.
Aceasta a adăugat că toată lumea trebuie să fie egală în fața legii și că președintele Klaus Iohannis trebuia să decidă imediat după apariția în Monitorul Oficial a hotărârii CCR de admitere a conflictului juridic Guvern-Președinție.
„Eu spun că în fața legii toți trebuie să fim egali, de la președintele României, până la ultimul cetățean de rând. Normal ar fi fost ca președintele să ia această decizie după ce au apărut pe scurt în Monitorul Oficial aceste precizări. Acolo spune «de îndată». Nu știu ce înseamnă «de îndată» pentru domnul președinte. Am văzut în motivare că au înlocuit «de îndată» cu «imediat».
Domnul președinte trebuie să fie un model. Dacă președintele țării nu respectă Constituția, cum putem cere cetățenilor să respecte Constituția?”, a conchis Dăncilă.
Curtea Constituțională arată, în motivarea deciziei luate, că există în continuare un conflict juridic de natură constituțională între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis, șeful statului fiind obligat să emită decretul de revocare a ministrului Justiției Ana Birchall.
Totodată, șeful statului trebuie să îi numească interimari pe Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la Relația cu Parlamentul, după ieșirea ALDE de la guvernare și demisia miniștrilor partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit legii, interimatul la un minister durează 45 de zile.
Viorica Dăncilă a declarat că va face remanierea Guvernului în Parlament după moțiunea de cenzură, despre care a spus că nu va fi adoptată joi de Parlament.
„Deci nu știu ce va face președintele. În mod normal trebuie să respecte Constituția, din respect pentru toți cetățenii aceste țării. O să fie moțiunea de cenzură după care o să merg cu remanierea în Parlamentul României”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi seara, la România Tv, întrebată dacă are speranță că va putea numi miniștri în continuare dacă președintele Klaus Iohannis nu pune în aplicarea decizia CCR privind numirea miniștrilor interimari.
Șeful Executivului a criticat din nou Opoziția pentru faptul că au amânat citirea moțiunii și nu au vrut ca aceasta să fie dezbătută și votată sâmbătă.
„La ei crește numărul în fiecare zi, dar am văzut votul unde aveau 194. Eu cred că moțiunea nu va trece. De foarte multe ori cei care au semnat nu s-au regăsit pe lista votanților. Sunt și oameni responsabili în Parlamentul României. Eu cred că un Guvern trebuie să lucreze și sâmbătă și duminică și joi și de câte ori e nevoie. Vor să vină la guvernare. Eu înțeleg că sâmbătă și duminica nu lucrează. La sfârșitul zilei nu vor să citească moțiunea. Am văzut atâtat bucurie pentru faptul că s-a amânat moțiunea de cenzură de sâmbătă până joi. Aceeași oameni care spuneau că orice zi cu acest Guvern este o zi pierdută pentru România. Și tot ei au votat pentru amânare”, a conchis Dăncilă.
Inițial moțiunea de cenzură trebuia să fie citită miercuri, iar votul ar fi urmat să aibă loc sâmbătă, însă ordinea de zi a ședinței de miercuri a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat.
Ulterior plenului reunit de miercuri, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a afirmat că PSD a pierdut, din punct de vedere matematic, majoritatea în Parlament. Acesta a adăugat că nu înseamnă că opoziția va aduna cele 233 de voturi necesar pentru căderea Guvernului.
Liberalii au anunțat că, în acest context, mizează pe aproximativ 240 de voturi la moțiune. În schimb, premierul Viorica Dăncilă a spus că moțiunea nu va trece.
Dezbaterea și votul moțiunii urmează să aibă loc joia viitoare, într-un plen reunit care va începe la ora 10.00.
SUSPENDAREA, PLÂNGERE PENALĂ.
VREM PRESEDINTE PĂMÂNTEAN, CRESTIN ORTODOX, FAMILIST, ARBITRU , NEUTRU, IMPARTIAL, CARE SA UNEASCA SI SA CONDUCA ARMONIA PUTERILOR IN STATUL ROMÂN.
Si toate astea, numai c-a primit ordin de la cia, s-o mentina pe birja-n functie.
Zilnic unii folosesc un limbaj vulgar pt a-si evidentia nivelul de educatie, incetati cu discriminarile a sute de mii de persoane atunci cand o catalogati dintr-o anumita zona si patura sociala. Doamna PM este nascuta in PLOIESTI este PLOESTEANCA/jud PRAHOVA, in presa este precizat ca tatal ei a fost cadru militar,
Articolul 36 L47/1992
Decizia prin care se soluționează conflictul juridic de natură constituțională este definitivă și se comunică autorului sesizării, precum și părților aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 31
(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Deci conform legii de functionare a CCR, deciziile in cazul conflictul juridic de natură constituțională este definitiv NU SI OBLIGATORIU.
Romania s-a intors la timpurile dictaturii lui Ceasca, doar ca acum avem dictatura unui neamt care tradeaza interesele tarii, un tradator ticalos care submineaza activitatea guvernului, deci a poporului! Si o gasca de imbecili in frunte cu Sica-mandolina si Kill-Bill pupincurista lui Udrea aplauda aceste actiuni! Repet: exact ca pe timpil lui Ceasca, doar ca ala nu era tradator, ci patriot! Si ala avea aplaudacii lui lipsiti de caracter, ca asta! Rau a ajuns Romania, sa fie condusa de un impostor, de un ipocrit hot de case dovedit!
Din pacate are multe jeguri care-l voteaza! Specimenul asta infect de la Cotroceni, ar trebui urgent trimis in instanta si judecat pentru subminarea activitatii guvernului si inalta tradarea! Un jeg lipsit de caracter mai mare nu am vazut! Poate cand isi va termina mandatul la sfirsitul anului si pierde imunitatea totale, cu care in campanie prezidentiala zicea ca vrea sa renunte! Un impostor, un micinos!
KWJ nu pricepe,. E un bufon prostănac dus de val,.Crede că singura lui menire este linsul in dosul licuriciului,..Are restyențe le toate materiile pe care pas cu pas le-a abandonat, după țara cu lucrurile bine nefăcute.. Acu va cădea pe gură și se discreditează total,.. căci moțiunea nu va trece,..pentru că românu e excoc neserios și e in parlament tocmai pentru aceste ”calități”,.Iar painea și cuțitul sunt la PSD,. Deci, va fi o comedie la care vom asista și chiar vom râde. Iar al doilea mandat e exclus.
PSD-ul blegilor și doamna șefă a lor Dăncilă, nu vă mai consultați până la moțiune și nu mai amanințăți în van, faceți “imediat” plângerea penală contra domnului Iohannis pentru subminarea guvernării României, blocarea programului economic prin privarea ministerelor de miniștrii și punerea în pericol a stabilității statale și siguranței cetățenilor prin refuzul de a numi Ministru de interne, șefi la Poliție șefi în Ministerul Public. Este un sabotaj instituționalizat de dimensiuni greu de imaginat pentru un Președinte al României. Și prim ministru se mai consultă? Nu-i cu vârf și indesat?
Doamna Dancila este inalta tradare ce face Boul Baltii. Lasati in pace „juristii” ce-i aveti la Guvern in frunte cu mormaitul si mototolul de Toni Grebla si consultati un „didactic”onest in materie penala si procedura penala de la Facultatea de Drept Bucuresti din scoala lui Dongoroz, Oancea, Volonciu sau Dincu si activati procedura de suspendare si sesizare a Inaltei Curti pentru inalta tradare. Hai va rog frumos ca acest nemernic este in stare sa ne batjocoreasca si sa ne umjileasca pana in adancul fiintei noastre nationale. Pana cand doamna Dancila ?!. Oamenii rationali din aceasta tara nu mai pot suporta la infinit aceasta rusine, pentru ca aici nu este vorba doar de Guvernul Romaniei ci de insasi existenta de a fi a Statului National Unitar Roman.
In cinci ani de leneveala la Cotroceni si de servilism abject in fata „stapinilor” de la Bruxelles si de peste Atlantic, Iohannis a oferit pe tava de zeci de ori, calcind in picioare Constitutia si comportindu-se ca un satrap persan, ocazia sa fie trimis acasa (pardon, tinind seama ca are mai multe „acasa”, poate ar fi suferit o usoara confuzie ! …) … Si ? S-a intimplat ceva ? Nema, niente, nada ! Asa ca, vorba melodiei lui Dalida, „Parole, parole …”
Faptul ca tot amana, insemana ca de fapt se joaca la cacealma, de ce nu vor samabata? PNL care vrea sa introduca si sambata ca zii lucratoare, dar ei nu vor sa lucreze/ voteze samabata motiuneaa de cenzura? De ce? Asta mai inseamana ca nu au voturile necessare, si probabil presedintele ales avea treaba la Sibiu, si nu se putea deranja.
Si ce daca Iohannis nu respecta Constitutia ? Este foarte bine ! Ce suntem in America , sau in alta tara , ude un Presedinte care incalca legile tarii este demis ? Nu ! Suntem in Romania unde legea se aplica „ad literam” , numai amarestenilor de rand ! Cand ai imunitate ( de ce ?) , pile , relatii , neamuri si cumetri , legea nu face doi bani ! Cui ii pasa de asta ! Acesta este adevarul in Romania , adevar de care ne izbim in fiecare zi ! Da’ nu ne mai pasa , ne-am imunizat si incet , incet, o sa ajungem sa credem ca asa-i normal ! Iata-l pe Iohannis , nu da doi bani pe Constitutie si pe legile tarii ! Face numai ce vrea muschi lui ! E un autocrat ! Bravo lui !
Dupa Viorica, aceasta Floricia Dansatoarea a politicii romanesti , totul e din vina lui Johannis , cazul Caracal, bataia interlopilor in fata parlamentului,samd
SUSPENDATI-L CUCOANA! Ce tot te infasori in cuvinte? INCALCAREA CONSTITUTIEI INSEAMNA SUSPENDARE! Sau nu iti dau voie mai marii de la UE si ambasade?
Fa, da dasteapta mai esti fa Veoryka din Vitele ? Si tu chiar cunosti constitutia si legile ori fotararili pi care chiar tu le dai, fa ?
Indiferent ce guvern vine,lucrurile nu pot merge decat prost,pentru ca, oricum,totul e facut zob-din amintirile batranilor,dupa razboi a mai fost asemenea anarhie ; dar macar sa nu-i mai vad mutra si sa nu-i mai aud miorlaiala aratarii asteia,care incepe sa se creada cea mai iubita fiica a poporului