Ce îi mai aşteaptă pe elevi şi profesori

Ministrul Eduației, Monica Anisie, a declarat că nu se vor face modificări în structura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale în timpul anului școlar, dar are în vedere ca elevii liceelor vocaționale să aibă posibilitatea, de anul viitor, să își aleagă o disciplină din profil.

„La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a și se gândesc (…). De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea și elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocațional, să-și aleagă o disciplină de profil. Pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic, fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen și ei își doresc, adică în cadrul Ministerului Educației au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar și de la profesori, deci nu numai din partea elevilor, sesizări, în sensul acesta”, a spus Anisie, care a precizat că încă din 2016, când era secretar de stat, am primit astfel de solicitări.

Nici la Evaluarea Națională nu vor fi modificări anul acesta, potrivit ministrului.

„La clasa a VIII-a, Evaluarea Națională de anul acesta este cea pe care o avem, nu se fac modificări în timpul anului școlar sub nicio formă, iar pentru anul viitor, tot în consultare, și dialogul este deschis, cu părinții, cu asociațiile elevilor, cu Consiliul Elevilor, cu sindicatele. Vom lua o decizie asupra modului în care va trebui să se realizeze Evaluarea Națională de la anul, deci pentru cei care sunt în clasa a VII-a acum, ne gândim ca de la anul, să găsim o modalitate ca aceștia să nu fie afectați de ceea ce e prevăzut în Legea 1”, a explicat Monica Anisie.

Întrebată, în continuare, dacă exista în continuare procentul de 20% aferent mediei claselor V-VIII sau dacă va renunța la el, Anisie a declarat că nu va lua nicio decizie „din pix”.
„Nu putem să renunțăm, adică să vă spun eu că iau această decizie. Dacă decizia va fi luată prin consultare publică, atunci așa s-a decis în acord cu toți partenerii de discuție. Dar nu voi lua, repet, nicio decizie din pix”, a mai spus Anisie.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a mai declarat că nu pot fi tăiate „din pix” nici orele, iar reducerea lor în programa din școli reprezintă un proces de durată.

„Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum, noi acum, fiindcă există o lege și legea trebuie aplicată, noi împreună cu toți partenerii noștri vom iniția dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru, pentru că altfel nu se poate, și nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, o consultare publică și abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor, pentru că nu pot rămâne aceleași programe și când de fapt toți copiii și părinții se plâng că e programa de fapt, foarte încărcată”, a spus Anisie.

Monica Anisie a mai spus că îşi doreşte ca programul „Școală după școală” să fie corelat cu programul „Masă în școli”.
Monica Anisie spune că vrea ca programul „Școală după școală” să se realizeze în fiecare școală.

„Nu numai că ne dorim să realizăm acest program, „Școală după școală”, în fiecare unitate de învățământ, vom face un studiu la nivelul Ministerului Educației și această dezvoltare va fi corelată și cu dezcoltarea programului „Masă în școli””, spune ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. … succesuri, propagheaza, oricarui om e frica si alte chestii „lansate involuntar” de maiii mari neamuluii, care este si care,,, din pacate ne guverneaza de 30 de anii, mai nou pe goagal!Ar trebui sa ne fie rusine, nar n-u n-e e rusine, ca no-i stiim toate alea!

  2. Te pomenesti ca avem,in sfarsit,un ministru care nu mai vrea sa dea totul peste cap…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.