Ce mesaj transmite Obama de 1 Decembrie

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, le transmite românilor, cu ocazia Zilei naţionale de 1 Decembrie, „toate urările de bine”, potrivit unui mesaj publicat pe site-ul Departamentului de Stat.

„În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să trimită toate urările de bine românilor, cu ocazia Zilei Unirii, 1 Decembrie”, spune secretarul de stat american Clinton.

„Sprijinul vostru pentru NATO şi alte organizaţii internaţionale a ajutat la avansarea idealurile de libertate şi democraţie. Împreună, muncim în Balcani şi Afganistan, pentru a oferi milioanelor de oameni speranţă pentru un viitor mai bun”, adaugă Hillary Clinton.

În finalul mesajului, SUA aminteşte României, că sunt încrezătoare că parteneriatul româno-american va continua mulţi ani de acum încolo.

„Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare să continue parteneriatul nostru pentru mai mulţi ani şi suntem recunoscători să avem un prieten şi un aliat puternic în România”, se arată în finalul mesajului de felicitare al americanilor pentru români.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.