Complexul Energetic Oltenia, companie controlată de Ministerul Energiei, a înregistrat un profit net de 3,6 miliarde de lei însă mai mult de jumătate din acest a fost realizat cu bani veniți de la buget sub formă de ajutor de salvare și ajutor de restructurare.
Conform notei de fundamentare a unei OUG, profitul a fost determinat în principal de:
– înregistrarea la Alte venituri din exploatare a sumei de 1.241.171 mii lei (echivalent a 251.046,025 mii euro) reprezentând ajutor de salvare acordat în baza OUG nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare (pentru achiziția parțială a certificatelor de gaze cu effect de seră aferente anului 2019) care s-a transformat în grant la momentul autorizării ajutorului de restructurare de către Comisia Europeană prin decizia CE nr. C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022. Aceste venituri nu reprezintă un venit din exploatare pentru societate în anul 2022, fiind numai o reflectare, printro operațiune scriptică în evidența contabilă, a recunoașterii veniturilor din ajutorul de salvare. acordat ca împrumut în anul 2020;
– ajutorul de restructurare sub formă de grant în cuantum de 535 mil. euro, echivalentul a 2.675 mld. lei, acordat în anul 2022 a fost folosit pentru achiziția certificatelor de gaze cu efect de seră, și concomitent au fost anulate provizioanele constituite la sfârșitul anului 2021, prin reluarea la venituri în exercițiul financiar al anului 2022, provizioane constituite pentru certificatele de gaze cu efect de seră rămase de achiziționat pentru anul 2021, până la data de 30.04.2022. Veniturile din anularea provizioanelor, în sumă de 2,8 mld. lei, de asemenea, nu reprezintă un venit din exploatare pentru societate în anul 2022, fiind numai o reflectare contabilă, printr-o operațiune scriptică.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va fi scutită de obligația legală de a distribui dividende în proporție de 50% din profit, Ministerul Energiei considerând că câștigul masiv raportat de companie pe 2022 a fost strict ″pe hârtie″.
CE Oltenia produce energie electrică în centralele Turceni, Rovinari și Craiova precum și cărbuni în minele de lignit concesionate în bazinul carbonifer Oltenia.
Noi toti prostovanii,care platim la suprapret energia electrica,ar trebui sa stim in buzunarul cui au intrat cele 535 mil euro ,plata certificatelor verzi.Dupa atata criza energetica prezentata de dimineata pana seara la TV,cu explicatiile corespunzatoare pentru justificarea cresterii preturilor,acum zdroc, toti se lauda cu profiturile obtinute in anul 2022.Pe sistemul, smecherilor care te inseala la alba,neagra si iti rad in fata,stiind ca nu ai ce sa le faci.
-pierderile anilor anteriori, datorate populismului pesedist