Companiile din industria de medicamente şi-au croit bugetele pentru 2012 luând un calcul un curs de schimb între 4,3 lei/euro şi 4,5 lei/euro. Astfel, A&D Pharma, cel mai mare grup din industria medicamentelor, mizează pe un curs de 4,3 lei/euro, în timp ce MedLife merge pe un nivel de 4,4 lei, iar Europharm de 4,5 lei. Totodată, clinicile Regina Maria au o estimare mai vastă între 4,3 şi 4,5 lei/euro, scrie zf.ro.
Toate aceste companii au în comun faptul că şi-au construit bugetele anului viitor pe creştere. Astfel, A&D Pharma mizează pe un avans de sub 10%, într-un an pe care îl consideră dificil deoarece presiunea creşte din ce în ce mai mult în piaţa farma, în special pentru farmacii. Grupul include distribuitorul Mediplus, reţeaua de farmacii Sensiblu, o divizie de marketing & sales (care promovează branduri ale companiilor ce nu au reprezentanţă în România sau care au dorit să-şi externalizeze acest serviciu) şi clinicile Anima.
Tot în distribuţie, Europharm Distribuţie, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil controlat de gigantul britanic GSK, estimează că anul acesta va avea o cifră de afaceri de 946 mil. lei (225 mil. euro), în creştere cu 3% comparativ cu nivelul de 921,3 mil. lei (218 mil. euro) din 2010.
Pe piaţa serviciilor medicale private, MedLife, business controlat de familia Marcu, ar putea ajunge anul viitor la o cifră de afaceri de 62-63 mil. euro, în timp ce principala investiţie, de peste 10 mil. euro, este un spital în zona Floreasca.
Operatorul de servicii medicale Regina Maria a pregătit pentru anul viitor două scenarii de creştere, ambele cu două cifre procentuale, varianta optimistă mizând pe un avans de peste 20%, iar cea pesimistă pe 10-15%