Ce s-a întâmplat cu bărbatul care i-a smuls unui poliţist arma din toc

Bărbatul care i-a smuls unui poliţist arma din toc, în timp ce acesta era la spitalul din Băneasa pentru aplanarea unui scandal, a fost arestat preventiv, procurorii spunând că situaţia „a produs o stare de panică şi de pericol pentru persoanele prezente”.

Potrivit unui comunicat emis, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, la data de 20 februarie, procurorii au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul S.G. în vârstă de 43 ani din comuna Băneasa, judeţul Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în forma sustragerii armelor sau muniţiilor.

Acesta are calitatea de inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 18.02.2024, orele 22.50, inculpatul S.G., aflându-se în incinta Spitalului Băneasa din jud. Constanţa, Unitatea Primiri Urgenţe, la momentul intervenţiei organelor de poliţie, a sustras, prin smulgere, arma din dotarea agentului de poliţie P.Ş., pe care acesta o purta în toc, încărcată şi asigurată, orientând-o în direcţia în sus, aceasta fiind recuperată în scurt timp de agentul de poliţie, situaţie care a produs o stare de panică şi de pericol pentru persoanele prezente, fiind interpretată drept un gest de ameninţare. Reţinem că intervenţia iniţială a organelor de poliţie a vizat comportamentul necorespunzător al inculpatului şi al persoanelor împreună cu care acesta venise, care perturbau bună desfăşurare a activităţii personalului medical”, arată sursa citată.

Conform portalului instanţelor de judecată, instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.

Acesta a contestat decizia, contestaţia urmând să fie judecată, în cursul zilei de joi, la Tribunalul Constanţa, arată datele de pe portalul instanţelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Arestatul ca arestatul dar ce te faci cu militianu sau cu sefii care l-au considerat apt pentru a primi o arma de care este incapabil a avea grija. Dat afara din militie ar fi o sanctiune prea blanda.

  2. Are dreptul de continuare infracționalitate, meserie care obligatoriu, trebuie înscrisă ca vechime in munca😉! Acasă sau in libertate, e vechime in cartea de munca😂😂😂!

  3. O sa-i dea o amenda ptr tulburarea linistii si ordinii.
    La fel ca ,,protestatarului” acela care i-a furat pistolul jandarmeritei luata la bataie de demonstrantii cei pasnici pro-Petrov……[Rumburak]

  4. Spitalul Baneasa este pentru tratarea problemelor psihice, politia putea sa se astepte la asta.

  5. De luat aminte ! Nu aveti voie sa luati pistolul din toc ca faceti puscarie !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.