Ce spun NATO și americanii despre ieșirea lui Vladimir Putin!

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, înseamnă „destructurarea” întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
„Regret decizia anunţată de Rusia astăzi de a suspenda participarea sa la tratatul Noul Start”, a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles, după ce mai devreme preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, ce limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi.

„În ultimii ani, Rusia a încălcat şi a ieşit din acorduri esenţiale privind controlul armamentelor (…) Odată cu decizia de astăzi asupra Noului START, întreaga arhitectură asupra controlului armamentelor a fost destructurată”, a indicat secretarul general al NATO. „Încurajez cu tărie Rusia să-şi reconsidere decizia şi să respecte acordurile existente”, a adăugat el.

„Nimeni nu atacă Rusia. Rusia este agresorul, Ucraina este victima agresiunii”, a mai spus Stoltenberg, vorbind alături de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, după ce preşedintele Putin declarase că Occidentul caută prin conflictul din Ucraina să „termine” Rusia.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg s-a declarat „din ce în ce mai îngrijorat” de un posibil ajutor militar al Chinei pentru Rusia pentru a o susţine pe aceasta în campania militară în Ucraina.

Referindu-se la aceasta, Josep Borrell a spus că încă nu există probe despre un asemenea ajutor, dar „trebuie să rămânem vigilenţi”, menţionând de asemenea că a primit din partea celui mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, asigurări că Beijingul nu va livra arme Moscovei.

Cât despre ajutorul militar occidental oferit Ucrainei, Stoltenberg a promis că NATO va ajuta această ţară să-şi stabilească un sistem „eficient” de achiziţii de armament pentru a lupta împotriva Rusiei. În cadrul acestui demers, Alianţa va organiza o întâlnire cu experţi în achiziţii militare din Ucraina şi Uniunea Europeană astfel încât Kievul să primească „armele de care are nevoie”. „Trebuie să-i dăm Ucrainei ce-i trebuie pentru a învinge”, înainte ca Rusia să poată lua iniţiativa pe câmpul de luptă, a insistat Stoltenberg.

„La un an după invazia rusă, nu vedem semnale că preşedintele Putin s-ar pregăti pentru pace. Dimpotrivă, aşa cum a spus clar astăzi, se pregăteşte pentru mai mult război”, a justificat Jens Stoltenberg intensificarea transferului de arme occidentale către Ucraina, care intenţionează să pornească o contraofensivă împotriva trupelor ruse şi exclude orice negocieri cu Moscova atât timp cât aceasta nu-şi retrage complet armata de pe teritoriul ucrainean, inclusiv din Crimeea.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat marţi, la Atena, drept ”foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă” decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la tratatul Noul START (Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, informează AFP.

„Anunţarea de către Rusia că îşi suspendă participarea la New START este foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă. Însă, în mod evident, noi rămânem gata să discutăm în orice moment asupra limitării de arme strategice cu Rusia, indiferent de tot ce se întâmplă în lume sau în relaţiile noastre”, a spus Blinken în faţa câtorva jurnalişti la ambasada SUA la Atena.

„Vom supraveghea atent ca să vedem ce face Rusia în mod real”, a adăugat secretarul de stat american.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat mai devreme marţi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul ruso-american Noul START asupra dezarmării nucleare, agravând ruptura cu Occidentul, pe care îl acuză că a provocat o escaladare a conflictului în Ucraina.

Vladimir Putin le-a cerut de asemenea autorităţilor ruse să fie „gata pentru teste cu arme nucleare” dacă Washingtonul va efectua astfel de teste primul.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a denunţat la rândul său „absurditatea” discursului lui Putin. 

„Nimeni nu atacă Rusia. Există un fel de absurditate în ideea că Rusia era sub o formă de ameninţare militară din partea Ucrainei sau a oricui altcineva”, a declarat reporterilor Sullivan.

În avanpremiera discursului preşedintelui american Joe Biden, programat marţi pentru ora 16:30 GMT de la Castelul Regal din Varşovia, Sullivan a declarat că el „nu va schiţa niciun fel de plan pentru a pune capăt războiului, pe cale diplomatică”.

Mai degrabă, el se va concentra pe lecţia mai largă ce trebuie învăţată din războiul din Ucraina, în ceea ce consideră ca un „punct de inflexiune” într-o luptă globală între democraţii şi regimurile autocratice.

„Deci, remarcile sale se vor referi în mod specific la conflictul din Ucraina, dar, desigur, va vorbi şi despre lupta mai largă care se desfăşoară între (pe de o parte) agresorii ce încearcă să distrugă principiile fundamentale şi (pe de altă parte) democraţiile care se unesc pentru a încerca să facă să fie respectate” aceste principii.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marţi că principalul scop al Rusiei este de a se asigura că va continua să fie respectată paritatea nucleară cu Statele Unite ale Americii, au relatat agenţiile de presă ruse citate de Reuters.

Peskov a făcut aceste precizări la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia îşi va suspenda participarea la noul tratat START de control al armamentului nuclear, care limitează numărul de focoase nucleare ce pot fi desfăşurate atât de Rusia, cât şi de SUA.

„Principalul scop al preşedintelui şi al ţării noastre este de a asigura că paritatea nucleară continuă”, a spus Peskov, citat de TASS, într-un interviu acordat agenţiilor de presă publice ruse în urma discursului lui Putin în faţa camerelor reunite ale parlamentului.

El a mai menţionat că Kremlinul pregăteşte în prezent un document privind suspendarea tratatului de către Rusia şi care urmează apoi să fie ratificat de parlament.

De asemenea, potrivit lui Peskov, Kremlinul va publica în cursul zilelor următoare o nouă versiune a doctrinei de politică externă a Rusiei.

Tratatul Noul START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani, imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul. Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase de fiecare parte. Ambele părţi au atins aceste limite în 2018.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Moscova a anunţat deja la începutul lui august că suspendă inspecţiile americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul acestui tratat, susţinând că acţionează astfel ca răspuns la piedicile americane puse inspecţiilor ruse în SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

69 de Comentarii

  1. Desigur ca nimeni nu s-a gandit sa atace Rusia. De acea dupa ce rusii s-au retras din tarile foste socialiste NATO a ocupat locul lasat liber de si 2 (DOI) presedinti americani le-au promis ca nu se va intampla.
    „nu va schiţa niciun fel de plan pentru a pune capăt războiului, pe cale diplomatică”.
    Normal, nu mor cetateni americani ci fraieri ucrani sacrificati de propria conducere ptr interesele SUA. Problema este ca pana la urma rusii vor arunca nucleara in Ucraina. Iar americanii le vor zice cinic ucranilor „ghinion”. Ptr ca nu cred ca exista vreun roman care sa creada ca SUA (occidentul) vor ataca Rusia astfel asigurandu-se de distrugerea totala a SUA (si a Rusiei). Pana la ultimul ucran (idiferent cum va crapa) vor lupta SUA cu rusii, nu pana la primul american.

  2. Jake Sullivan … sau Jake Sull Ivan ? He he ! cum ar fi spus Petrica-Fără-Gît, „S-au demascat !”, iata agentii sovietici din anturajul lu’ tataie Joe !

  3. Prima reacție din SUA la discursul lui Putin : tataie Joe s-a trezit din „somnul de frumusete” si a intrebat : „Cine a comandat snitzel ?”

  4. PROPAGANDA americana incepe sa nu-si mai faca efectul , exact cum naibii s-a dus ce-a sovietica !
    De cand a disparut vizibil „VISUL AMERICAN” … nu mai au decat vorbe goale si LOZINCI cu care sa mai amageasca fraierii !
    UNERI imi sunt atat de ridicoli americanii in incercarile lor natang-copilaresti de-a face din vorbe populatia inca nu pot sa nu, RAZAND, mi-aduc aminte de palavrele din SCANTEIA ! MDA ! Altceva era daca USA ramanea un model 😛 in justete (vezi ABU GHRAIB ca n-a ramas 🙂 ) democratie (vezi TRUMP si minciuni perverse ca integritatea elctorala NU MAI E 🙁 )
    altceva era daca VIATA IN USA ramanea IEFTIN-COMFORTABILA … mda !
    S-a dus BABA cu COLACII !
    USA va fi depasit MATERIAL-ECONOMIC curand de CHINA … si era depasita si de UE cu gaz-petrolul rusnac daca
    yankeii nu se spurcau moral … etc .
    Cum a zis su dictatatorul rusnac , ne-cunoscutul fost KGB-ist Putina Voda :
    – vin vremi NASOALE cu caderi de imperii si rauri de sange ! (a sperat, moderrn, omenirea altceva ? 🙁 )
    DE RETINUT: … USA fara VISUL AMERICAN … e o tara mai proasta decat lumea a 4-a !
    Ca visul american s-a terminat … n-o spun doar republicanii … 🙁

  5. O USA:
    fara „VISUL AMERICAN” e o USA ca orice alta tara …= de ne-invidiat !
    … se duce parca prea iute …cateva sute de ani … 🙁 … si imperiul LUMII NOI
    pe apa sambatarilor 😉 😀 ! Amen !

  6. „Nimeni nu ataca Rusia”… mai putin Ucraina, la sfatul inteleptei amerloce „Victoria Nuland-Fuck”… Dar minoritatea rusa din Ucraina atacata de peste 8 ani de conducerea #neonazista a Ucrainei #nusepune# ?
    Hai siktir cu propaganda voastra #liberasidemocrata#…
    Slava Z !

  7. Incapatinarea lui Zelenski va duce la distrugerea intregii Ukraine ,asta va fi finalul.Americanii vor sta linistiti pt. ca stiu foarte bine , daca fac un pas peste rusi, in secunda doi America va avea probleme foarte mari si nu risca sa-si distruga tara pt.niste nazistii ukrainieni.Au incercat sa faca ceva americanii cu jartelutele obraznice de la Bruxelles ,dar nu le-a reusit planul si au cam ramas in paguba dupa toate investitiile facute in pantalonii lui Zelenski.

  8. Huuo naziștilor! Ce ați căutat în piața maidan din Kiev! Huuo naziștilor cu Soros un frunte care a stabilit președinții Romaniei cu miniștrii lor cu tot! Huooo!

  9. S-a demonstrat științific că, ucrainenii sunt mai răi decât rușii! Cine le scotea ochii soldaților germani în retragere in 1944! Soldații ucraineni! Naziștii au fost mii copii pe langa soldații ucraineni! Succesuri naziști în Delta Dunării pe care o distrugeți pas cu pas așa cum ați distrus agricultura românească!

  10. Lumea actuală post pandemie, lovită de inflație și incertitudine este meritul ultimilor 33 de ani de impunere prin unipolaritatea SUA a ce ea numește “principiile fundamentale şi democraţiile care se unesc pentru a încerca (?) să facă să fie respectate”. Când USA e fost atotstăpânitoare cine nu a lăsat democrațiile să fie respectate? O fi Ucraina de după lovitura de stat cu nume de cod Maidan un model de democrație respectabilă? Exaltă de democrație țările unde a intervenit armat USA precum Irakul, Afganistanul, zona rebelilor din Siria, sau Libanul și Libia? Începi să crezi că “Vorbește Moscova” din anii 50 era mai decent.

  11. S-a demonstrat științific că, ucrainenii sunt mai răi decât rușii! Cine le scotea ochii soldaților germani în retragere in 1944! Soldații ucraineni! Naziștii au fost mici copii pe langa soldații ucraineni! Succesuri naziști ucraineni în Delta Dunării pe care o distrugeți pas cu pas așa cum ați distrus agricultura românească!

  12. Dacă tot si-a propus să-i aburească putea să fie mai concis: „Operatiunea specială a fost încununată de succes! Aşa cum ne-am propus fix acu’ un an, în trei zile am ajuns la Kiev! Au urmat apoi, şi vor mai urma, nişte gesturi de bunăvoință… Asta-i tot ce voiam să vă spun, acu’ hai să bem ceva!”Șoșocoaia-i în extaz, a vorbit dictatorul ei iubit!Sigur in 3 zile cucerim Ucraina. Sigur occidentul e dezbinat. Sigur…Sigur Eu zic ca a ramas cam singur, cu poporul lui de tembeli!Asa delira cracanatul.

  13. Cum dracu sa unesti democratiile?!?; se aleg conducatori peste tot in acelasi timp?.. in primul rand „o democratie” are termen de valabilitate de 4-5 ani, dupa care urmeaza alta democratie si tot asa …daca unesti democratii in vreme de razboi 6-100 ani sub comanda democratica, aia-i democratie mai mare adica??

  14. @Paulian Ionescu15;12-nu mi-ati raspuns la intrebare,desi v-am rugat:chiar credeti ce scrieti sau o faceti la misto?Cum adica,va disparea Kievul?Aveti proprietatea termenilor,sau va aflati in treaba.Ce ati vrut sa sugerati?Daca e la ce ma gandesc eu ca ati vrut sa sugerati,nu va vad bine deloc.

  15. Adevarul e ca Shloimanberg&Co. se kk pe ei. Rusii nu se sperie de istericalele NATO. Vorba e: noi cand scapam de ocupatia americana?

  16. Da, are dreptate yankeul…Putin trebuia sa mai astepte pana aduceau ei in Ukra toata tehnologia militara si ceva racketele…Asa da, dupa ce Rusia ar fi fost incercuita din 3 parti, si-ar fi vandut mare parte din resurse moka unor democrati „dezinteresati”. Dar si atunci fara comentarii din partea rusilor. Remarc insa cuvintele consilierului – Ucraina nu ar fi amenintat Rusia – corect, sunt alti in spatele lor, „papusarii”. Ventrilocul asta american crede ca vorbeste cu prostanii lui, banuiesc.

  17. Mă democraților,. Al naibii de democrați,. De ce puii mei trebuie ca un sulăvan american sau oricine altu să-mi explice mie de ce am nevoie să știu, ce trebuie să pricep din discursul lui Putin ?? De ce nu mă lasă să ascult și să văd in direct, ca pe urmă eu să-fiu cel care judecă, interpretează in funcție de situație de cum stau lucrurile..Personal nu am nevoie nici de traducător, nici de consilier nici ca altu să-mi zice ceva ce poate nu e chiar așa.. Pe de altăparte tot ca o parte a imensei democrații civilizate occidentale, românu fudul și lichea a inchis ambasada culturală rusă,.. pentru că a indrăznit să aibe altă opinie decât ”politicaly corect” in romania. Prostie și incultură maxime.. Partea asta a lumii ”occidentale civilizate” tinde să se scufunde,..

  18. propaganda de razboi merge inainte. nici un razboi nu apare intr-o clipa. actiunile si tensiunile create, propaganda si dezbinarea oamenilor este necesara pentru a justifica inceperea razboiului. in razboi este tocata carnea de tun, adica oamenii nevinovati, batrani si tineri, bartbati, femei si copii. satanele razboiului stau la masa rotunda si urmaresc satisfacuti evenimentele: distrugerea omenirii. ei aduc arme ca noi sa ne ucidem c bestialitate intre noi. nimeni nu vorbeste despre pace. numai despre razboi. daca nu accepti ideologia razboiului esti etichetat ca partizan al uneia dintre parti. EU NU VREAU RAZBOI! VOI VRETI RAZBOI?

  19. @Toros Dinu,dvs.sunteti acelasi cu un blogger vestit la Stiri pe Surse sau DC News?De acum cativa ani?Multe din opiniile dvs.de atunci nu mi-au fost pe plac.Acum ,insa,da.Poate ca e doar o potriveala de nume.

  20. Tot discursul tov Putina a fost o coloana a infinitului de minciuni si elucubratii. S-a adresat mujicilor stupizi si potailor externe care il sustin, il aplauda si il cred.
    Iata o mostra de bazaconie tipic putinista: ,,Occidentul ameninta existenta Rusiei”. Cum o fi amenintand-o? Asa cum ameninta el existenta Ucrainei pe care a invadat-o si vrea sa o distruga total? Ucraina are deja cca 13 mil de cetateni fugiti peste hotare si sute de localitati distruse si pustiite de ei. Occidentul nu va face asa ceva niciodata in Rusia.
    Mai minte omul, dar nu in asemenea hal…….[Rumburak-putinos convins]

  21. PUTIN A SPUS (REZUMAT) : O SA INVATATI RUSESTE SAU O SA AMUTITI PE VECI!

  22. Ca discutie de principiu, dar foarte importanta: ce treaba au democratiile sa combata „autocratiile”??? Asta nu poate explica nici domnul Blinken si nici nimeni altcineva din tot Occidentul. De ce nu poate o democratie (cum se pretinde SUA de exemplu), sa-si vada pur si simplu de propria-i ograda si de proprii ei cetateni? DE CE TREBUIE IMPUSA „DEMOCRATIA” cu japca in alte state????

  23. Despre ce-i vorba, de fapt: SUA nu mai sunt o putere nucleara. De ani de zile (epoca Hitlery Clinton la Departamentul de Stat), SUA nu mai îmbogatesc uraniul. Procedeu pe care-l socotesc prea scump. IMBOGATIREA URANIULUI AMERICAN SE FACE DE ZECI DE ANI DE CATRE SI-N RUSIA. Pigmeii (americanii si norvegienii, autori, alaturi de SUA, ai distrugerii Nord Stream. De mentionat ca … Stoltenberg e norvegian. A fost prim-ministru al tarii-nainte de-a conduce NATO al prostovanului de Geoana), pigmeii americani, asadar, n-au decât sa urle. Nu le mai convine ca nu mai dau ordine, nu mai au cum s-ameninte si santajeze. „Globul” lor fiind redus la câteva state europene deja-n faliment, si din care singurul nuclear e Franta, desi, si tot din cauza Stângii politice, adusa, si ea, la faliment, si-n privinta centraleloor nucleare, asemenea (drept urmare a opririi, la ultimatumul Verzilor, a întretinerii lor si a dezvoltarii cercetarii stiintifice asupra atomului. Ce-si face omul cu mâna lui… îi acuza pe altii (nu-i asa!). Bibliografie: SUA, NATO, Stoltenberg si nuclearul. Cine-a aruncat bombele de la Hiroshima si Nagasaki? si cine-a bombardat centrala de la Zaporoje, doar-doar sare-n aer? americanii si acolitii lor ucrainieni. Cine avea „laboratoare de cercetare” (= arme chimice) si cine foloseste subtante toxice, mortale, în Ucraina? regimul de la Kiev, bravul învatacel al SUA. „Guvernul” lui Jale-nsky = „consilierii” americani adusi în tara de … Maidan, o data cu Nuland si „Yatze” al ei, azi, mare proprietar imobiliar în SUA. Cum îti asterni, asadar, asa si dormi. Aviz lui Robinette si clica si norvegienilor, Stoltenberg, participant activ la sabotarea Nord Stream, inclusiv. @Rumburak: mai si astâmpara-te, inconstientule! n-ai decât sa-ti scrii pe-o foaie de hârtie personala defularile, în loc sa-i intoxici pe altii!

  24. Paulian Ionescu si cu alti postaci din categoria lui, face parte dintre putinofilii care asteapta cu nerabdare ziua in care Putin sa tranteasca pe Kiev o racheta nucleara de tip Satan sau Sarmat, ptr ca astfel sa se incheie circul initiat de el in Ucraina si rezistenta foarte ,,impertinenta” a ucrainenilor in fatza invadatorilor rusi.
    Asa vad acesti inconstienti victoria Rusiei asupra Ucrainei.
    Nu ma mir, am citit pe forum si alte propuneri de acest gen ale unor postaci, cu rachete nucleare rusesti lansate asupra Bucurestiului, bazei Kogalniceanu, Berlinului, Varsoviei, New Yorkului, Londrei, care se ,,obraznicesc” excesiv ajutand militar Ucraina.
    Citesti pe forum si te crucesti de cata dementza este capabila mintea unor concetateni de-ai nostri……[Rumburak-fan Krakanel Piticel Kremlinel]

  25. Daca ne intoarcem la finalizarea razboiului rece,unul din artizanii principali fiind M.Gorbaciov,ne vom aminti ca saracul Gorbi,a fost naiv cand s crezut ca ‘spargerea’Tratatului de la Varsovia va fi urmata de desfiintarea NATO.Practic cele doua blocuri militare s-au format pt.a contrabalansa o hegemonie a celeilalte.Dupa ww2 s-a incercat pastrarea unui echilibru(inclusiv prin nasterea ONU).R.Reagen dispunea de resurse mai usor accesibile fata de URSS,unde populatia tragea scurta pt.a mentine cursa inarmarilor.S-a ‘imburdat buda’cum se spune.Va trebui sa se formeze rapid noii poli ai puterii mondiale(4-5),una impusa tuturor nu o vor accepta diversele culturi existente.Vor prefera razboiul.Teoria cu oculta mondiala nu tine.Ce nu vor miliarde de oameni,nu tine nici daca vor curge bani de la robinet.Unii vor echilibru social,altii opulenta.De gustibus non est disputandum.

  26. Rusia are 2 vecini care se înarmează de zor cu atomice și hipersonice, Coreea de Nord și China. De ei nu se simte amenințată? Pământul și bogățiile Siberiei sunt la doi pași de ei…
    Europa nu are nevoie sa exploateze resursele Rusiei. Are nevoie sa fie acolo o pupulatie cu putere de cumpărare mare, fără oligarhi suoerbogati, care sa cumpere produsele scumpe ale Europei. Rusii lui Putin ar trebui sa se teama de China și Coreea de Nord, care nu au nevoie sa respecte niciun drept internațional.

  27. Pozitia Chinei: „Autoritatile chineze si-au formulat viziunea lor asupra politicii internationale: Rusia ar trebui sa returneze Ucrainei toate teritoriile ocupate, sa uite de posibilitatea utilizarii armelor nucleare si, de asemenea, sa dea Chinei controlul asupra intregului teritoriu al Africii – inclusiv asupra locurilor in care opereaza armata privata rusa „Wagner””(ca rusii nu stiu sa administreze,ei jefuiesc:))
    Aceste lucruri apar in noul concept de relatii internationale publicat de China

  28. Josep Borrell nu are probe despre ajutorul Chinei, dar este vigilent !!! Ha Ha Ha … Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin a declarat că ”Statele Unite nu au dreptul să dea ordine și prelegeri Chinei și, de asemenea, nu vom accepta niciodată instrucțiuni și chiar amenințări și presiuni din partea Statelor Unite cu privire la relațiile ruso-chineze”. Borrell ușurel tataie… China nu este România … prea v-ați obișnuit cu supuși docili …

  29. Tovarase Stoltenberg si tovarase Sulli(nberg)van, sa dea bunul Dumnezeu ca la fiecare minciuna spusa de voi sa va creasca nasurile cu un milimetru! Dar chiar si in acest caz nasurile voastre vor numara kilometri!

  30. Ministerul rus de Externe a chemat-o pe ambasadorul SUA în Rusia, Lynne Tracy, imediat după discursul lui Putin și i-a înmânat o „Nota de protest” transmisă ambasadorului în care pune în vedere implicarea din ce în ce mai mare în război de partea ucrainei și cere explicații despre aruncarea în aer a gazoductele Nord Stream–1 și Nord Stream–2! … o chestiune interesantă și un semn că se împute treaba … se pare că rusobii vor avea posibilitatea să lupte personal împotriva lui Putin.

  31. A remarcat cineva foarte bine…..cel mai coerent dintre toti a fost SULI VAN…..Cat priveste bydeul el nici N-A FOST, POATE SOTZYA LUI….

  32. @ Bogdan 16:22
    Raspunsul la problema pusa de Dvs., ar fi, in lumina „consensului” mediatic in aceasta privinta, ca sunteti un troll al lui Putin.
    Si gata, problema s-a rezolvat si 2+2, clar ca buna ziua, fac 5.

  33. Ce incapatanare, ma, a lui Zelenski? Incapatanarea ca nu se preda lui Putin, ca sa faca Putin ce vrea in Ucraina, cum face in Belarus?
    Sunt sigur ca la fel ai gandi si daca Putin ne-ar ataca pe noi si ne-am ,,incapatana” sa nu ne predam, cum am facut cand am parasit Basarabia fara un singur foc de arma.
    Lasitate , numele tau este Paulian Ionescu! Asta ii inveti tu pe copiii si nepotii tai? Sa nu lupte impotriva celui care te-a invadat?
    Paulian ionescu – ani multi, demnitate putzina……[Rumburak]

  34. Dirigenta politica din UE si a NATO este asa de mincinoasa incit eu ma indoiesc pina si ca sexul care declara tipii si tipe e cel adevarat.

  35. Evident, NATO și Li?icii sunt extrem de dezamăgiți că Rusia nu se demilitarizează complet.
    Că nu cheamă OMV-ul să VALORIFICE petrolul rusesc sau ApaNova să vândă apa de la robinet in Moscova.
    Să le facă Bechtel rușilor niște autostrăzi și Exxon să-i AJUTE să extragă gazele naturale.
    Și un guvern care să îndatoreze Rusia pe 5 generatii d-acum încolo ar fi chiar BINEVENIT, cu un președinte care sa se întoarcă din USA cu o șapcă.
    Pe modelul din Colonia Eșuată, EPOLEȚILOR, nu ??

  36. Radem glumim insaaaa … exact ca-n cazul pre-dictiilor „OCHII PE BUTELIE” si Serymoeur Hersh + 😉 * sursa 😉 lui [o fi: Q?]
    acum dupa exact prezisul „scandal” la nemti 😉
    si urmand PARADIGMATIC _ ISTORIC (inceput de noua era in Europa 😉 surprinzator taman ca „4 februarie” ei EXACT atunci doborarea, amanta 😀 pana atunci … a BALONULUI „investitorilor GALBENI”
    ATENTIE la „ROCADA” (!) din 12 martie !
    __________________
    in-cod-ata: „ROCADA” din 12 martie ! mai multe e real-periculos s-o spun 🙁
    😉 😉 😉
    😀
    [de ce va spun toate astea? .. pentru ca daca ve-ti fi atenti ve-ti trece primejdia 🙁 !]

  37. daca-i doar atat sa fie primit :* 🙂
    a trece primejdia atentionat fiind … e un avantaj pentru cei non-ushuratici ! PUP !
    (PS: Mishteaux e mai mult decat STATISTIC straniu …prin cum le nimereste ! 🙂 )

  38. „sursa” lui Synour Hersh e … QANON ! (legendele despre el nu-s aparute din nimic !)
    TRUMP va fi reales …doar dintr-un pariu cum ca un geniu le poate …rasuciii
    in USA inca vor urma multe … politic periculoase … pana TRUMP va fi , dintr-o toana, inscaunat dinnou exact ca
    de-ntaia data (DACA NE MAI ADUCEM AMINTE 😉 ! ) SHALOM ! PUP !
    ETC.

  39. Depinde de voi ce veti hotara in 12 …depinde doar de „voi” nu va influentez … va doar fac sensibili … !
    [mi-e mila de prosti cat nu-s fuduli= va-nteleg !]

  40. Este evident că dacă Putin a spus numai și numai adevăruri atunci tot discursul trebuie tratat ca o ieșire. Nu știu când or învăța și sălbaticii ăștia de ruși să mintă cum mint politicienii români, amerigani și ieoropeni. Nici într-o mie de ani. Vai de steaua lor de creștini.

  41. Ce-ti veni sa zici de SCANDAL la nemti … stiai ca va urma Hersh ? CINE ESTI GAGICULE ? )

  42. OFICIAL… FRIZER !
    inoficiual si invizibil : „TATA LOR” 😐

  43. Mishteaux mi-a zis o faza inainte de-a pleca-n …deplasare de munca !
    Daca Germania va atac de una singura Rusia … (asta trebuie facut cu cap = fara a implica NATO)
    atunci rusii pot …dupa drept international lovi „locatii” in Germnaia … o pot chiar ocupa fara articolul 5 „pentru c-a fost provocata” UNIC de nemti
    daca rusii lovesc militar germania … americanii pleca din ea pentru a nu implica militar NATO deoarece Germania a atacat Rusia
    nu NATO 😉
    Rusii insa exact cum au plecat din Germania de Est n-au intersa sa stea militar la nemti dupa ce-i „inving” EI VOR AFACERI CU NEMTII …pe care le vor avea dupaaaa
    cica subteran exista un plan … 😉 … e doar vorba de timp propice = ferestra de oportunitate 😉 ajutata de China !
    MDA !
    Eu doar zic inca-inca-odata: „ROCADA” …12 martie … cine 😀 crede-n profeti va fi mai bine decat cei care cred in PAMFLETE 😉 !

  44. E asta de urmarit 😮 = ne vom intoarce la „aluzie” post-factual ?
    STRANGE THOGHTS

  45. Șincer, nu sunt interesat de ce spune gloata politica și Ong-ista a Occidentului despre discursul domnului Putin. Sunt zebre pe treceri de pietoni, șacali pupincuristi, lei impotenți, hiene necrofage, bufnite obeze, uli infantili, leoparzi debili, pume castrate și maimuțe lgbtiqiste. Cam acesta e Occidentul. Sclavul USA și al Satanei. Aștept komentul în care ultimul neuron al primul om progresist va exploda în semn de solidaritate cu cântărețul la pian. Sa vedem atunci ce va zice lumea civilizata despre apetitul ei spre josnice și despre incapacitatea ei de a judeca cu proprii neuroni. Pana atunci sa fim realiști. Ucraina va continua sa rada de noi, sa ne sfideze, sa ne umilească, sa ne facă de tot rasul. Din nefericire avem la conducere tari un grup terorist organizat al cărui principal obiectiv e distrugerea tarii. România trezeste-te. Nu-i mai aplauda pe cei care-ti pun mana la inima când asculta imul național, fiindcă sunt lupii care musca din trupul tarii cu satisfacție și se hrănesc cu sufletul acestui inactiv popor.

  46. Crezi ca CHINA-GERMANIA-RUSSIA au un plan sub-subteran de-a „elibera” ECONOMIC … UE
    taman pentru ca si Rusiia si China sa faca o piata ECONOMICA fara … americanii deja la limita unei implozii FIAT-MONETARE (deocamdata prea des amanate?)
    Daca ti se vor implinii astea … vei vi trecut intre profetii BIBLICI …mishtokare ! (…”mai devreme sau mai tarziu” 😐 astepatand pe malul apei cum sunea LaoTzi !
    Cum toate au accelerat … acelerat unde-au vrut (inca de la S400 turcesti si „evenimentul Minneapolis”, straniu ante-prezis )
    ar fi culmea sa nu sti …unde va fi ruptura dupa teoria catastrofelor !
    GERMANIA nu poate fi eliberata de americani decat INVINSA de rusi … si e grav ca neamtii s-au prins de asta: Fi-ti pe faza …vin vremi premeditat 🙁 interesante ! 😉 Nu toti au IQ>145 … nu toti pot gandi … ca Kant ! 🙂
    IQ=?
    😉

  47. De la Adrian Năstase și poate Tăriceanu, (și Petre Roman era în stare) nu am avut un prim ministru care să poată face o asemenea analiză pe verticală și orizontală a problemelor, nevoilor și oportunităților economice, de infrastructură, se apărare, sociale, educaționale, medicale, științifice ale Țării noastre pentru prezentul și termenul lung al românismului de asemenea anvergură. Nu mai există obligația sau obiceiul ca Președintele sau prim ministrul să prezinte în fața parlamentului un raport despre starea și viitorul națiunii române. Și asta fiindcă nu există un program de țară până în 2050, să zicem, defalcat pe cincinale în acord cu cincinale UE și bătut în cuie indeferent de alernanța la guvernare. Din punct de vedere al conducerii și al țintei România este un Vas fantomă în deriva vânturilor din Occident, printre minele plantate de vecini.

  48. Lasa gargara … PUTIN e nnationalist si-si iubeste tara, a fost antrenat profesional sa-si ascunda sentimentele si … etc.
    INSA pentru un cat-de-cat destept = nu trebuie sa fi geniu : PUTIN E UN MEDIOCRU !
    (nu la fel pot spune si de cei ce-i fac themele 🙁 … aia chiar nu-s mediocrii prin ce alianta subterna inclusiv China, India, Iran si multe alte tari … au la ce v-a urma !)
    MDA ! De vina e sfarsitul DOLLAR-ului cu primul sau simptom : BREXIT-ul !
    Johnson n-a reusit la ukrani ! In van tot planul subtil dejucat de rusi cu oameni … unde n-ar trebui 🙁 !
    Sau esti naiv sau esti … 🙁 !
    Datoria interna colossal a USA oricum ucide dolarul … hinele de pe margine asteapta momentul pentra a ataca di diferite parti
    (oare ce-a disutat OLAF la chinezi daca pe Merkel o ascultau din „incredere” americanii ? n-s vrea sa stiu …da mno … ! )

  49. @ Emile- astia cu licuriciul în suflet nu mai simt nici o o nevoie fata de poporul roman. Șingura lor nevoie e cum sa se șteargă cu România la fund de dragul USA și UE. Din nefericire avem la conducera tarii o ceata de mumii teroriste care au ca principal obiectiv infestarea romanilor cu bacteria scalvului pupincurist de dosuri americane. Nu mi-am putut imagina, în decembrie, ca România va fi condusa de asemenea jeguri inumane și antimationale. Dar, dacă romanul tace ei pot face de vor și ce le dictează broasca de peste balta. Întreb și eu: unde ne sunt intelectualii? Unde ne sunt spiritele nationaliste? Unde e spiritul tarii profunde? Unde e națiununea romana? Uneori chiar ma întreb: de ce întreb? Fiindcă răspunsul e același, TACERE.

  50. Ma uit cum toate slugile OTAN ies si-s dau cu presupusul.Ei nu pricep inca faptul ca stau pe „nisipuri miscatoare”Mai baga @ misteux o strimba , mai spune un adevar … Cine intelege „strimbele”,nu stiu daca intewleg adevarul.dar in ziua de azi este greu sa deosebesti „strimbele” de adevar.Pionii se misca , pe tabla de sah. Sa vedem care „pion”ajunge regina !

  51. Daca nemtii nu actioneaza IN-TIMP-UTIL … regina va ajunge(PE BUNE) … POLONIA !
    Si cum Polonia nu e pe gaz-ul rusnac ( intre timp sti asta )
    rusi-s obligati s-o puna win-win cu nemtii (altfel sigur condamnati s-ajunga TARA AGRARA)
    fi pe faza …ca ce-am aflat curent (despre ADEVARATA implicare a CHINEI)
    (=personal si-as avertiza pe yankei …dar nu vreu sa le stric … FUDULIA ! )

    Viitorul e absolut clar in ochii celor care au capacitatea (informationala) de-a intelege lumea …schimband-o ! 🙁

  52. Putin nu a „iesit” … Putin de abia a pus piciorul in prag in Ucraina si nu v-as dori sa vedeti cum e atunci cind intra cu totul ! … In rest … un titlu mai deferent, mai obiectiv si mai putin golanesc ar fi fost, de exemplu, „Ce spun NATO și americanii despre DISCURSUL lui Vladimir Putin!” (ps : „iesiri” are saptaminal, si inca de mai multe ori pe saptamina, bufonul de la Kiev cind zbiara la toata lumea, aflat in sevraj)

  53. E clar ca Putin minte. Ce, au fost americanii in Irak, in Afganistan, in Siria, in Iugoslavia? Nuuu!!! Ei doar au trimis ajutoare umanitare acolo. Adica oameni. Ajutoarele propriu-zise le lansau din aeronave, bine impachetate in carcase metalice. Ca, alea explodau la contactul cu solul nu era vina americanilor. Solul ala de acolo era de vina! Acuma, americanii au umplut si Europa cu ajutoare umanitare. Adica oameni. Ca sa ajute Europa sa … creasca natalitatea!

  54. Tot ce a spus Putin despre SUA, NATO si Occident in general, se adevereste in realitate, dezmintirile verbale ale acestora sunt atat de evident mincinoase pentru cei care au urmarit zilnic evenimentele, incat nu valoreaza nici cat o balega de vaca, dar ce zic eu de vaca, nici cat un rahata de musca. Pe mine nimic nu ma poate convinge mai mult decat realitatea.

  55. …A fost cine din postaci in Belarus? Recent. Este o tara foarte foarte curata cu oameni bine crescuti si respectosi. Presedintele lor in timpul crizei covid a refuzat „ajutorul” international pentru ca cu banii de ajutor i se impuneau si masurile pe care „internationalii” vroiau sa le aplice poporului bela rus…Inainte de a repeta minciunile mizerabile digi, protv, evenimentul si antena va rog sa va informati din surse independente. Cel mai bine este sa vizitati Belarus pentru ca inca au cea mai intinsa padure virgina europeana. Democratii austrieci sunt nerabdatori sa ii ajute cu democratia taind padurea.

  56. Amenintarea cu moartea colectiva e singura arma ce i-a mai ramas lui Putin. Stie ca rusii needucati pentru viata, pentru colaborare si prosperitate, il vor urma pana in panzele albe. Propaganda lui este pentru rusi o forma de a-si satisface dorintele imperiale adormite putin. Nu conteaza ca sunt cu stomacul in piuneze. Ca-si omoara valorile cele mai pure ale natiei. Ca sunt starniti la comiterea crimelor cele mai atroce. Ca poprul frate este redus prin teroare salbatica la stadiul inumanitatii pure. Pierderea constiintei morale a indivizilor constituie in acel spatiu o lucrare istorica de anihilare a vointei si dresaj pavlovian, incat oamenii accepta fara sa cracneasca umilinta si ascultarea neconditionata a ordinelor criminale. Aceleasi clisee, acelasi limbaj impanat de elemente religioase (vezi KGB-ul si religia!) ii conduc pe tineri spre asasinate fara oprire si pana la urma la moarte sacrificiala. Mitul cetatii asediate (de catre cine?) le creaza inca de mici delirul anihilarii de frate ca falsa iluzie a salvarii. Pana acest popor nu se ridica la nivelul constiintei, va ramane victima sigura a delirului Nebunului KGB-ist si a mortii colective propovaduita de acesta si livrata subtil in nebunesti mituri de marire.

  57. „Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor.”

    Tare tratatul, nici nu se cunoaste numarul de focoase cu raza lunga de actiune ! Pentru raza scurta si medie nu e tratat. Oricum, celelalte tari nu fac parte din formalitatea asta pompoasa. Americanii urla acum de prostia lor ! Defapt, nu se cunoaste ceva, se cheltuiesc tone de bani pe NIMIC, tara te vrea Charliu !

  58. @ Negro 07:03
    Bla-bla-bla.
    Repeti și tu narativa Occidentalilor, supărați ca Putin a stopat jefuirea sistematica a Rusiei practicata de Vest în timpul Betivanului Elțin.
    Ia uita-te împrejur…?

  59. Este cu adevarat un razboi inca mocnit intre SATAN NATO si Rusia. Care se va aprinde repede in momentul cand Urcacania va primi arme cu care sa loveasca in adancul teritoriului rusesc. Si atunci Rusia va lovi tactic nuclear Kievul pentru a-l potoli pe Zdrelinsky. Satan NATO va interveni pe fata pe mana polonezilor si a altor ciumeti din Europa de Est. Ca urmare a acestui fapt armata rusa va lovi termonuclear Warsovia ce se va transforma in margele de sticla si mormane de fiare topite. Ceeace ce va duce la izbucnirea unui conflict termonuclear pe buna intre SATAN NATO si Rusia care se va sfarsi foarte rapid si-n care vor cadea victime sute de milioane de cetateni ai acestei planete. Astfel ca urmare a celui de al 3 Razboi Mondial atat SATAN NATO, SATAN UE si SATAN USA nu vor mai fi sa fie ceeace sunt astazi. Rusia va iesi biruitoare fiind aparata de Sfanta Treime. Amin.

  60. NATO e o grupare teroristă incăpută pe mâeana unora care au și industria pharma și alimentară și a armelor.. Deci sunt un cerc restrâns fudul care vor să acapareze tot, să domine lumea,.NATO incalcă niște lini roșii, niște tratate, prin care nu are treabă nici cu ukraina, nici cu moldova, nici cu țările nordice.. Dar evident le incalcă, evident are baze militare și trupe pe tot globul, mai ales in jurul rusiei,.NATO provoacă, a provocat, a finanțat maidanul ukran, ca imediat să treacă la inarmarea și pregătirea militară a ukranului.. NATO zice că ukraina care persecută minoritățile și ara opt ani de război civil cu incălcarea acordurilor de la Minsk, ar fi un stat democratic.. Deci NATO minte, e agresivă și teroristă.. Sunt certitudini.. Nu rusul e de condamnat ci NATO cu concepțile lor de teroriști mondiali..

  61. Succes nuclear armatei Rusiei impotriva Diavolului drogat si criminal amerloc

  62. @Marele Urs: Daca e precum spui, de ce Ungaria nu iese din NATO si UE? Comunitatea Euroasiatica pastorita de Putin o asteapta cu bratele deschise.

  63. Clownul nu este decât un pion montat de ricani conform ” bunei lor tradiții ” : după WW2 peste tot in zonele de interes au instalat guverne și președinți corupți , supuși lor în numele ” democrației ” ( America de Sud și acu ‘ Iuropa ) !! Un lucru trebuie reținut : ” Daca ești dusman cu americanii devine periculos , dar dacă ești prieten cu ei devine … letal !!!” ( uKronazia este un bun exemplu de ” prietenie ” : doar moloz și zob , și este doar inceputul pt. că rușii o vor ” ara ” cu răbdare !! ) … Și , în privința sincerității lor sa nu uitam zicala : ” Minți ca o gazetă americană ! ” , că doar NATO nu se va extinde spre Est ( promisiunea data lui Gorby ) și ” Rusia nu va fi atacată ” ( peste 30 de țări trimit arme în uKronazia și …Rusia nu este atacată !!??? ) …Cu neo-fanarioții slugi băloase care îngenunchează in fata măscăriciului – ajutoare de toate tipurile, inclusiv arme ( că doar rușii sunt orbi !! ) , nu este exclus sa ne trezim cu rachetele fără număr că doar rusul a menționat concis : ” Avem rachete pt. toată lumea ! ” . Și atunci spălații pe creier vor simți ” prietenia ” Americii ca și uKronazia !!! Tot Globul a înnebunit : toată lumea se înarmează pentru …pace !!!

  64. @Marele Urs la 8:20
    Strategia extinderii NATO este evidenta. Ei doreau dezmembrarea si jefuirea Rusiei. Aveau arme dar nu aveau oameni pentru un razboi pe teren si erau departe de granita cu Rusia. Solutia a fost integrarea in NATO a fostului cordon sanitar al URSS (tarile Europei de est) si astfel au doborat doi iepuri dintr-un foc: s-au apropiat de granita cu Rusia si au obtinut carne de tun de la estici si teritorii pentru razboi, departe de granitele cu SUA sau indepartate de granita tarilor occidentale.

  65. De ce au nevoie americanii de NATO … pentru a se lupta cu rusii? Ce sa demostreze? Ca sunt JANDARMII lumii? Asta o STIM.
    De ce americanii … nu se lupta DIRECT si in mod EGAL cu rusii … pe taramurile lor (ex. ALASKA) ?
    Si sa ne lase EUROPA in PACE !
    UNII … UITA ca Rusia (147,182,123 locuitori) si Ukraina (41,167,336 locuitori) SUNT tot niste TARI (MARI) din Europa !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.