Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, a reacţionat la discursul vicepreşedintelui american JD Vance care s-a referit la anularea alegerilor, arătând că pentru a depăşi această „adevărată criză de credibilitate” va fi nevoie de mult mai mult decât de alegeri prezidenţiale „impecabil organizate”.
”Nu e ușor să fii român azi la Conferința de Securitate de la Munchen. Discursul vicepreședintelui JD Vance a readus cazul României în atenția lumii întregi.
Taberele politice de acasă vor încerca să exploateze electoral sau să minimizeze sensul declarațiilor lui Vance. Problema de credibilitate democratică și percepția de inconsecvență strategică a României sunt însă extrem de periculoase în cel mai complicat și imprevizibil moment din istoria recentă a României și a Europei. În condițiile astea, să nu fim surprinși că se întâmplă lucruri majore lângă noi și asistăm că simpli observatori.
Pentru a depăși această adevărată criză de credibilitate va fi nevoie de mult mai mult decât de alegeri prezidențiale impecabil organizate, ci de o adevărată conversație națională. Nu doar între politicieni. Ci cu toții. Trebuie să spunem cu sinceritate cine suntem și ce fel de societate ne dorim, ce fel de stat, economie și, da, ce fel de reputație vrem să avem în lume”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.
credem ca poate lua un imprumut de la cumnatel si se poate apuca de cultivarea lubenitelor.
Ii recomandam sa incerce pe lujer de dovleac.
Frate, aditia nu stiu la munca deloc. Vezi bombonel, severin, dragnea, mitrea, ponta, etc, etc. Tot cu hau-hau!
Ca de obicei Geoana este tangential la subiect, nu exprima o pozitie clara si la obiect.
Si el este unul din echipa la care face referire JD Vance care au incurajat la distrugerea Ucrainei.
Toata clasa politica romaneasca care timp de 35 de ani a vindut tara strainilor ,a indatorato bancilor straine a transformato intr-un poligon de tragere pt. armatele NATO sub pretextul ca ne apara de rusi,au inchis locurile de munca si au lasat someri milioane de romani care au fost nevoiti sa-si paraseasca tara si familia ca sa caute un loc de munca ,trebuiesc adusi in fata justitiei ,judecati ,confiscate toate averile lor si condamnati la ani foarte multi de puscarie .
asta, cine mai e’..??!
Dupa discursul lui Vance, alte discursuri si nicio actiune. Vorbe, vorbe, vorbe.
Domnule Giana pana cind si americanii au constatat ca sa gresit cu anularea alegerilor si in Romania inca exista un nucleu destul de activ ,care executa ordinele lui Soros si ale Ursulei.
Aprooo bre..Cînd in istorie ai fost credibil ? De cîte ori ai trădat, de cîte ori ai mințit și de fapt ce crezi că faci și azi ?
Inainte de discutii, de orice fel de discutii, trebuie sa se faca dreptate!
Și asta era expirat de mult.turul 2 înapoi. Democrația în România a fost aruncata la gunoi.in 89 au murit oameni pentru libertate și alegeri libere.Geoana este un securist cu limbaj de lemn.A fost ministru de externe și nu a facut nimic pentru tara.Cum sa fii credibil ca tara când președintele și guvernul este hot?
Câți din actualii torționari ai poporului român au fost trecuți prin filtrul ASPEN,spălătorul de creiere. Mai gunoi și lingau . Pe cine naiba mai credeți că puteți minți. Ba hoților ,voi credeți că scăpați? Vă căutați o noua Argentina pentru voi. Aflați că nu mai exista
Geoana ne spune sa ne facem ca nu s-a intamplat nimic neromensc, ca aruncarea la gunoi a democratiei odata cu voturile cetatenilor este ceva normal. Si ca faptul ca CCR a aruncat la gunoi statul de drept si a judecat, a dat sentinta pe baza de informatii secrete de nimeni vazute si nu pe dovezi, fara a da sansa tuturor celor implicati sa-si exprime parerea, fara posibilitate de recurs, nu-l deranjeaza.
Geoana ne spune ca de maine vom incerca sa fim cinstiti si nu romani.
Dar oricat ar lustrui viitoarele alegeri, raul este facut si consemnat de istorie. Si nu se poate repara cu un tort politic oferit celor pagubiti. Paguba este si nici nu se vrea reparata.
Alte alegeri oferite fraierul romanesc nu repara ticalosia tipic romaneasca care a generat problema initala.
Prostănacu’ e lozincard cu limbă de lemn și cap de plută. „Să facem, tovarăși! Să dregem, tovarăși!”
Ăsta n-a avut niciodată nicio idee, grohăie doar lozinci.
Hai siktir, bă, libidinosule!
Pana si ras put Tino Ida Mili poate spune cate o data un adevar…Umbrit de delirul cu „suveranistii”, imperiali varegi…
Pe Geoana trebuie sa-l intrebati de Melania Medeleanu,nu despre ce vor conservatorii.
Vance a acuzat cenzura in UE, nu la Cotidianul.
Motiv ptr care Cotidianul cenzureaza in continuare opiniile incorecte politic cu angajamentul politic al ziarului.
Ca odinioara.
Eu nu înțeleg ce ne tot eschivăm ,dacă aceste alegeri au fost oprite pentru chestiuni grave la siguranța națională ,de ce nu se scot in față acele probe ,ei în felul ăsta devin credibili,CG cade de fazan iar poporul se temperează și ne urmăm cursul firesc al lucrurilor,dar tare îmi este , că nu există nici o probă și totul s-a făcut la comanda globaliștilor ,care acum sunt pe făraș ,iar slujile lor refuză sa vadă adevărul
Geoană a pierdut timp prețios că să spună nimic. Ca să-i fie bine, nu s-a plasat de partea
vreuneia dintre cele două
tabere: suveraniști și trădători. A scăldat-o, că la asta se pricepe foarte bine.
De ce nu publicati toate comentariile ?Va pute ce zice poporul ?
Repet, imi este tare dor de acest mizerabil tradator si lingator acolo unde miroase mai urit. Credeam ca a fugit undeva departe ca sa nu fie aici cind il aduc pe cumnatu-sau in catuse. O familie de mizerabili, nemernici. Ce va face Mihaela dragostea noastra cu ce zeci de ONG-uri umplute cu bani de la USAID si din banii contribuabilor din Romania? Acest individ mizerabil este atit de prost incit crede ca este cineva in Romania sau afara care se mai uita in gura lui…….Du-te mai odata, dispari nemernic tradator!
Ar fi trimis argatii lui Predoiu sa bage spaima in cei care nu se inchina zeilor inchipuiti ca alde soros sau altii din deep state.Lupta este infernala,impostorii care au praduit banii tuturor pentru stapani dar si pentru ei nu pot renunta la prada jefuita,unii de 80 ani,altii de 50, 35 ani.
mai nea Joana, ne lasara colegii tai cu curul in balta?
Vad ca ne da sfaturi si varanelul, ia sa va vad, cine ne mai indruma?
…trebuie sa-l faca Geoana: sa dispara la democratii lui si la slugile din UE.Apoi sa mai taca,ca s-a terminat cu disacursurile „specifice” clicii globaliste.E clar Mirciulica?
În genunchi potăilor..
Acooperiti capul cu cenușă și pocăiți-va..
Iată ce trebuie să făceți.
CG președinte..!!
Ce mai scrie presa:
Soros cu democrații au solicitat anularea alegerilor că nu ieșea al lor.
Republicanii critică anularea alegerilor pentru că trebuia să iasă al lor.
Vinovat Rusia.
😂😂😂 a ieșit prostănacul stuchicios sa grohaie după ce a fost scuipat de cetățenii români la alegeri! Sa zică mersi că și-a recuperat banii cheltuiți în campania electorală din Romania, în rest, pace sufletului său în liniște, sa nu ne mai deranjeze individul cu opiniile sale neinteresante.
”Trebuie să spunem cu sinceritate cine suntem și ce fel de societate ne dorim, ce fel de stat, economie și, da, ce fel de reputație vrem să avem în lume”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.”
L-as fi intrebat: daca ar fi fost la guvernare ce ar fi facut?
S-ar fi ascuns si d-lui dupa niste motivatii ilogice vreme de doua luni?
Daca pe primele locuri ieseau Geoană și Ciuca, Soros era mulțumit. Soros a dat ordin lui Johannis via Ursula sa anuleze alegerile. Eu nu l-am votat pe Georgescu că nu am tok-tok iar toate tv-urile nici n-au pomenit de el. Realizați câtă nemulțumire s-a strâns în societate de l-au votat pe Georgescu care era dat prin sondaje la 3%?
TURUL 2 INAPOI ZZZDREANTTTAAAA ASPEEENNN CE ESTI! TRADATORI SI TRANTORI SANTAJATI DE SERVICIILE DE SPIONAJ, prin IN-securicii – grupuri infractionale organizate din Romania, care nu mai servesc decat privilegiilor lor – CARE DISTRUG TARA SI NATIA DE 35 DE ANI!
Geoana, ba, du-te unde a înțărcat mutu iapa….
Taci și gura și ascundă te…
Tu ai fost parte din sistem. Taci …
Cumnac-tu a furat și a fugit din tara se joaca de a arestarea
Suntem în situația asta din cauza unora ca tine care sunt disperați ca pierd puterea și simt fiorul rece al pușcăriei…
Soluția? Curățenie generala…..la propriu și la figurat..
Baaaa Gioana