Consumatorii cu datorii neachitate de cel puțin 90 de zile beneficiază de consiliere gratuită și îndrumare de specialitate din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvență, potrivit unui comunicat al ANPC.
Totodată, de consiliere gratuită și îndrumare de specialitate beneficiază și persoanele care au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depășește valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate (cel puțin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230lei x15= 33.450lei), precum și persoanele care nu au alte surse de venit și au o situație financiară iremediabil compromisă.
ANPC spune că sprijină, prin intermediul Direcției de Insolvență Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizați de actul normativ, cât și prin sprijinirea activității Comisiilor Teritoriale ce se regăsesc la nivelul fiecărui județ al țării.
Conform prevederilor legale, Comisia de insolvență este alcătuită din reprezentanții următoarelor instituții: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ANPC și ai Oficiului Național al Registrului Comerțului – Direcția Buletinul procedurilor de insolvență.
De asemenea, ANPC menționează că la acest moment, există, în derulare, dosare de insolvență ce vizează toate cele trei forme de redresare financiară a debitorului, respectiv: procedura simplificată de insolvență; insolvența pe baza planului de rambursare și lichidare de active.
ANPC le recomandă persoanelor interesate să acceseze site-ul instituției la secțiunea Insolvență Persoane Fizice, pagina de Facebook “Insolvență Persoane Fizice” sau să se adreseze direct personalul specializat din locațiile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor pentru detalii și informații suplimentare.
Datoria e datorie, cine nu isi permite sa faca datorii, ca nu le poate inapoia, si le face, e prost de bubuie. Iar „consiliere gratuită și îndrumare de specialitate” cind cineva a facut datorii, e o alta forma de a sifona banii de la vreun buget, care o fi ala, si a justifica sifonarea de bani in buzunarul privat. Ca nimic nu e gratis, ci cineva plateste pentru asta. Rauplatnici si sa ne gindim ce amariti sunt!,csi sa le plingem de mila? Pai nu si-au facut-o cu mina lor? Din caza asta exista camatari, si aia fac consiliere gratuită și îndrumare de specialitate, fara jena. Iar astia o fac din placere.
Nu banca ti-a distrus viata. Tu ti-ai distrus-o atunci cand ai hotatat sa accesezi un credit cu gandul sa dai teapa.
@…spune:daca ai prapadit creditul pe lux, manelisti,chefuri cu muieri si la partid la PSD,ce sa-ti fac?Ce legatura e, prostovane ,intre un buget de stat si o banca,care o fi aia ?Bine ti-a facut banca,trebuia sa te bage si la puscarie,ca in Anglia..
Ati invatat de la Daniel Zamfir sa nu mai dati creditele inapoi,borfasilor..
Zi să mori tu! Ești prost de puți, sau ești ticălos. N-am un leu datorie la bugetul de stat, dar m-a executat banca pentru un credit și mi-a distrus viața. Nu mi-a luat statul nici o datorie boule. Ai gândire de securist-o băsist iohanist!
cei care au datorii neachitate la credite trebuie sa stie ca pana la urma statul le preia datoria,si o trece pe umerii contribuabililor cinstiti,ca doar „oameni suntem,nu?”In orice caz ,datoriile la banci sa treaca de 1-2 milioane de euro,obligatoriu
Schema e simpla:ochi frumosi,consiliere,Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) întocmeste dosarului de deschidere a procedurii de insolvență,si pa si pu la toata lumea ..Lumea asta nu e facuta pentru fraieri…