Ce va cere Ucraina în Arabia Saudită

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are deja sprijinul aliaților săi din UE pentru…

De (R.C.)
Ce va cere Ucraina în Arabia Saudită

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are deja sprijinul aliaților săi din UE pentru…

Negocierile cu americanii. Delegația ucraineană va cere la negocierile pe care le va avea cu SUA marți în Arabia Saudită un ‘armistițiu în aer și pe mare’ în războiul cu Rusia, a declarat luni pentru AFP un înalt responsabil ucrainean.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are deja sprijinul aliaților săi din UE pentru a obține un astfel de armistițiu parțial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică folosind arme cu rază lungă de acțiune, respectiv rachete, drone sau bombe glisante. Solicitarea lui Zelenski survine după ce armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi astfel de arme în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informații ce permiteau coordonarea atacurilor contra țintelor rusești.

‘Avem o propunere a unui armistițiu în aer și a unui armistițiu pe mare, întrucât sunt opțiunile de încetare a focului cele mai ușor de pus în practică și de supravegheat și este posibil să începem cu ele’, a motivat acel responsabil ucrainean, care a cerut AFP anonimatul.

Decizia președintelui american Donald Trump de a opri ajutorul militar și transferurile de informații pentru Ucraina a urmat altercației verbale pe care a avut-o la Casa Albă cu președintele ucrainean, căruia i-a reproșat lipsa voinței de pace și l-a avertizat că, dacă nu încheie un acord cu Rusia, nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce președintele ucrainean a insistat ca țara sa să primească garanții de securitate pentru a accepta o încetare a focului, garanții despre care Trump consideră că ar trebui oferite de țările europene, nu de SUA.

Ucraina și SUA vor avea marți în Arabia Saudită prima reuniune la nivel înalt după disputa dintre Trump și Zelenski. Cele două delegații, din care vor face parte de asemenea șefii diplomațiilor americană și ucraineană, Marco Rubio și Andrii Sîbiga, vor aborda mijloacele de a pune capăt războiului ruso-ucrainean.

Întrebat despre șansele Kievului a obține reluarea ajutorului militar american, responsabilul ucrainean intervievat de AFP s-a abținut să speculeze. ‘Nu știm condițiile reluării ajutorului, întrucât americanii nu pot formula clar ce doresc în schimb’, a spus acesta.

‘Dar este esențial să știm cât va dura aceasta. Dacă va dura mult timp, acest lucru ar oferi rușilor un avantaj semnificativ’, a precizat oficialul ucrainean, care a confirmat că înghețarea transferului de informații de către SUA afectează deja capacitatea armatei ucrainene de a lovi ținte pe teritoriul rus și ar putea de asemenea slăbi trupele ucrainene care ocupă o porțiune de teritoriu în provincia rusă Kursk, unde armata rusă a pornit recent o ofensivă majoră pentru a recupera acest teritoriu.

În schimb, suspendarea livrărilor de arme și muniții americane nu are pentru moment vreo influență asupra capacității de luptă a armatei ucrainene, întrucât aceasta și-a constituit stocuri, dar dacă această suspendare va dura, ea se va face simțită la un moment dat, explică același oficial ucrainean, care confirmă că problema cea mai stringentă pentru Kiev acum este că nu mai primește din partea SUA informații care-i permiteau să lovească ținte rusești mult în spatele frontului și în profunzimea teritoriului rus.

De altfel, oficialii ruși au acuzat de mai multe ori Occidentul, în special SUA, de implicare în războiul ruso-ucrainean nu doar prin livrările de arme și muniții către Ucraina, ci și prin susținerea oferită acesteia cu informații despre țintele rusești obținute cu ajutorul sateliților, dronelor de recunoaștere și avioanelor spion.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Ha, ha! Lehodițâ di urkaci fără ajutoru’ trolilor sorosâșt’ români d-ici di pe forum or’ ajuns la cap di linie…

  2. Râde putin de-l doare burta.Când vede adunătura lui Papuc vodă de la Bruxelles debitând prăpăstii, fără industrie, energie, armament, tipărind bani și cocoșindu-se intorpanți, îl umflă râsul și mai tare.Au tâmpiții un mod deosebit să-si bată cuie-n talpă, inegalabil.Întâi își pun poporu-n cap și, după ce se șterg de scuipați, fac planuri și declară război.

  3. Da’ Ucraina se afla cumva in razboi cu Statele Unite ? (posibil, la cit de obraznica e stirpitura khazara, care mai avea putin si in Biroul Oval ii tragea un cap in gura lu’ Trump !) … Pentru ca altfel nu pricep si pace (ooo ! ce cuvint mare ! Zelenski si gasca criminala care-l sustine l-or cunoaste ?) cum discuta asta cu americanii si nu cu rusii, cu care logic ar trebui sa negocieze … Asa … am mai spus-o, e ca o nunta la care la biserica sau la primarie vine toata lumea, dar nu vine mirele ! …

  4. Na mă, Interesant.. Dar pe uscat de ce nu bre ?? Crezi că rusul nu te termină oricum ?? Mare greșeală..De rusul nu vrea,. Ce te faci turbatule ?

  5. Minte cu nerusinare balerinul Zelenski ,nu are cum sa aibe stocuri de armament si munitie americana pt. ca ukrainienii le-au folosit cit au putut ei de mult in dorinta de ai invinge pe rusi .Au poate doar borcanele cu muraturi ale babelor ukrainience ,altceva nu are nebunul asta de Zelenski.

  6. Și eu aș vrea o insulǎ în Pacific, extrem de mulți bani, femei și lista ar fi lungǎ. Și prietenul meu de șprițuri e de acord cu ce vreau eu. Dar nu gǎsesc pe nimeni sǎ-mi dea.

  7. SUA tremură la auzul faptului că aliații europeni, între care figurăm și noi, l-ar sprijini pe Zselensky. Vedeți, nici nu a fost nevoie ca măcar unul dintre aliați să se prezinte la Riad alături de delegația ukrainiană. E suficient că se știe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.