Ce zice ambasadorul despre exporturile ilegale de deșeuri în România?

Ambasadorul britanic Andrew Noble a declarat că este îngrijorat de faptul că legăturile comerciale legale dintre Marea Britanie și România au devenit ținta unor posibile abuzuri de natură infracțională, după ce au apărut informații cu privire la exporturi ilegale de deșeuri din Marea Britanie în România.

„Dacă există dovezi care să ateste un comportament infracțional, încurajez autoritățile române să ia toate măsurile legale necesare împotriva celor responsabili. Astfel de subiecte sunt tratate cu maximă seriozitate în Marea Britanie”, a spus ambasadorul.

Potrivit Agenției britanice de Mediu, „exportul ilegal de deșeuri este o infracțiune, iar Marea Britanie nu va ezita să ia măsuri împotriva celor care se fac responsabili de astfel de fapte. Cei vinovați pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi în cuantum nelimitat”, se arată într-un comunicat al Ambasadei.

La începutul acestui an, Agenția pentru Mediu din Marea britanie a înființat un grup de lucru care acționează împotriva crimei organizate în domeniul deșeurilor, iar obiectivul acesteia este să împiedice transporturile ilegale prin interceptarea la sursă, pentru a preveni exporturile. Potrivit comunicatului, în 2018/19, a inspectat 926 de containere în porturi și a returnat 236 dintre acestea la sursă, pentru că deșeurile nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi exportate. În urma acestor intervenții, în 2018/19, a prevenit exportul ilegal a 12.690 de tone de deșeuri.

„În anii financiari 2014/2015 și 2018/19, Agenția pentru Mediu din Marea Britanie a trimis în judecată, cu succes, șapte companii și 15 persoane pentru infracțiuni legate de exportul ilegal de deșeuri. În plus, în iunie 2019, un alt caz important a fost judecat. Cei care sunt suspecți de export ilegal de deșeuri pot fi trimiși în judecată și pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi, urmând ca pagubele pe care le-au produs să poată fi acoperite prin sechestrarea sumelor de bani și a bunurilor obținute în urma activității infracționale”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Sunteti ingrigorat pentru ca nu va documentati. Intrebati MI-13. Romania vinde la tona electrocasnice casate poluante, filtre auto consumate, filtre apa consumate, senzori de fum, gaz, CO2, expirati, fregate casate, etc.

  2. intreba mai ambasador de 2 bani pe prtintzul vostru CHARLES ? nu va este RUSINE ? SCARBE cu ifose !ati fost de-a lungul ISTORIEI -JIGODII !! cata obraznicie pe acset ,,ambasador ,, ! RUSINE england !!

  3. Luati gunoiul acasa ,iar pina faceti expedierea platiti depozitarea ,paza si penalitatile aferente incalcarii legilor de mediu.
    Cat priveste ZGARDA DE MEDIU TREBUIE DIN PORTUL CONSTANTA TREBUIE TRIMISA LA MATURA ,N-ARE STOFA DE GARDA DE MEDIU.

  4. Ce noutate! Adica Romanika e cam groapa de gunoi. Nu ai fi zis dupa cazanele de mana a 12-a care circula pe potecile si drumeagurile tarii. Sosele si autostrazi au tarile din lumea 1, 2 si 3.

  5. Bine, bine , englezii au problemele lor , numai la noi trai neneaca ! Nimeni n-a stiut , nimeni n-a vazut , nici pe acolo n-a trecut ! Chiar asa , dam vina numai pe importatori , cand se vede si de pe Luna , ca aici sunt implicate si autoritatile statului cu atributii in domeniu ! Vorba este pe banii cui se va igeniza tara ? Eu stiu raspunsul : pe banii nostii , ai tuturor ! Totul va fi musamalizat , iar vinovatii vor fi exonerati de orisice raspundere ! Traim in Romania , tara unde orisice magarie este posibila ! Doamnelor si domnilor , dans !

  6. Gunoaiele astea or sa se transforme, dupa sute de mii de ani si-o buna eruptie vulcanica peste ele, în petrol. Si pâna atuncea, în…sursa de energie electrica. Trebuie, însa, triate. Ce-i de pastrat, bine, si ce nu-i, de retrimis expeditorului. Apropo : Marea Britanie plateste chirie pentru gunoaiele efemer depozitate-n România?

  7. Nu sunt de vina englezii, italienii,olandezii,sunt de vina autoritatile statului[vama,garda de mediu,agentia de protectia mediului,guvernantii,politicienii]implicati in mafia deseurilor periculoase.Este un genocid asupra populatie,care pentru ignoranta este supusa unei morti lente,in functie de imunitatea fiecaruia.Autoritatile din Malaezia,care isi iubesc tara si populatia au returnat toate gunoaiele trimise de Anglia si SUA[nu suntem groapa de gunoi]Care sunt firmele care importa gunoi si cine se afla in spatele acestor firme? Firmele care le primesc le si ard.Nici un ziar nu mentioneaza care sunt FIRMELE.
    VIZIONATI ,,FABRICA DE FUM CRAIOVA,,_HOME -Facebook-sa vedeti cum se ard gunoaiele zinic ,mai ales vinerea,sambata duminica,din anul 2016-pana in prezent.Suntem in top la alergii,cancere si tuberculoza.Miroase in permanta,a cauciuc,plastic, pacura,ulei uzat ars si diverse substante toxice[gen alcool tehnic,butan,azot, miros acetic intepator etc] care iti ard caile respiratorii.Nenorocitii care fac si aproba aceste lucruri pentru bani ,nu se gandesc ca si ei si copii lor inspira acest aer?

  8. Nu sunt englezii marii vinovati,ci banditii de la noi fara pic de educatie,morala,patriotosm. Intr-o tara care se respecta erau demult cazati .CORUPTIA MARE DE LA VARF DISTRUGE TARA ZI DE ZI. Vedeti de cati ani se taie salbatic padurile si continua si azi pentru ca indiferent de guvernare spagile ajung unde trebuie. E o intreaga retea de coruptie formata din directori,sefi de institutii,agentii,primari,presedinti de CJ,prefecti,deputati,senatori,ministri,secretari de stat,
    politisti,procurori,judecatori,etc. CORUPTIA MARE este explicatia de ce nu avem autostrazi,cai ferate bune,spitale,sisteme de irigatii,etc.etc.
    A fost stanga la putere cca.18 ani-NIMIC,a fost dreapta la putere cca.12ani-NIMIC,atunci ce asteptari sa mai avem?
    TARA ASTA NU SE FACE BINE,E BOLNAVA RAU DE TOT!

  9. Daca exista dovezi?
    Pai, stai asa, englezoi, ca daca era vorba de vreun PSD-ist il sau o infierai imediat ca fiind corupt/a.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.