Salina Turda, modernizată cu 6 milioane de euro şi redeschisă publicului în prezenţa Elenei Udrea şi a lui Emil Boc, are deja probleme. O porţiune din galeria Terezia stă închisă de mai bine de un an, scrie provincianews.ro.
De vină este apa care curge şi bucăţile de sare care se desprind din tavan. Pentru remedierea problemei este nevoie de un milion de euro, bani pe care autorităţile nu îi au. Până atunci, turiştii nu pot vizita o bună bucată din Salina Turda.
„Nu e normal, în România toate se fac aşa, ca şi strada după 2 săptămâni se strică, ca şi autostrada, e la fel, acelasi lucru”, a spus un turist. Conducerea salinei spune că problemele se datorează aerajului natural şi infiltraţiilor de apă din zona gurilor de aerisire.
Salina Turda a fost desemnată „minunea” României în urma unui concurs organizat de un site de turism, scrie ziuadecj.ro.