Cea mai mare listare la bursă din istorie

Ant Group, divizia fintech din cadrul Alibaba, va trece printr-o rundă de finanţare de 34,5 miliarde de dolari şi se pregăteşte să finalizeze o listare dublă în valoare de 313 miliarde de dolari, conform CNBC.

Cel mai probabil, preţul unei acţiuni din Shanghai va fi evaluat la circa 10,2 dolari, iar emiterea a 1,67 miliarde de acţiuni ar genera 17,23 miliarde de dolari (114,94 miliarde de yuani). Preţul unei acţiuni listate pe bursa din Hong Kong ar ajunge la 10,32, generându-se astfel 133,65 miliarde de yuani, sau 17,24 de miliarde de dolari.

Listările vor strânge un total de aproape 34,5 miliarde de dolari şi Ant Group va trece astfel prin cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) din istorie, în valoare de 313,37 miliarde, mai mult decât giganţii americani Goldman Sachs şi Wells Fargo.

Compania va începe tranzacţionarea pe bursa din Hong Kong pe 5 noiembrie, însă nu a anunţat data debutului din Shanghai, în timp ce gigantul Alibaba, fondat de miliardarul Jack Ma, va continua să deţină o participaţie de aproape 33% .

Hurun Report, echivalentul chinez al listelor Forbes, arată că Jack Ma a redevenit cel mai bogat om din China, de vreme ce averea sa a crescut în timpul pandemiei cu 45% la 58,8 miliarde de dolari.

China reprezintă singura economie majoră care a raportat creşteri semnificative anul acesta. PIB-ul ţării s-a majorat în T3/2020 cu 4,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.