CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (75)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013

– Sunt angajat?!

– Aţi semnat că sunteţi de acord cu condiţiile şi cu remuneraţia…

Lui Constantin îi veni să-i sară de gât şi s-o sărute. Dar cu ce bani să se deplaseze până la noul său loc de muncă? Funcţionara, parcă i-ar fi citit gândurile:

– Şi aveţi şi un noroc în plus: chiar în seara asta pleacă un autobuz cu angajaţii noştri spre portul unde vă veţi îmbarca. Constantin avea impresia că are în faţa sa zâna din poveste. Nu, un avans nu vă putem da. (Tăcere.) Ştiţi, ni s-a întâmplat s-o facem, adică să plătim un avans şi respectivul să dispară înainte de a urca pe vas. Tot mai buimăcit, noul angajat al firmei maritime, mulţumi, se sculă şi vru să iasă. Luaţi, vă rog, la dumneavoastră un exemplar al contractului. Şi să fiţi înainte de ora optsprezece aici. Autobuzul va pleca la fix şi nu va aştepta pe nimeni.

Afară ploaia s-a înteţit şi Constantin s-a oprit sub o streaşină. Incredibil ce noroc are: va pleca în Lumea Nouă, acolo unde şi-au început o viaţă plină de perspective atâţia europeni! Când ar fi putut strânge suficienţi bani pentru a putea face o asemenea călătorie chiar şi la preţul cel mai de jos? Şi chiar dacă nu va putea rămâne de prima dată în America – contractul îi pretindea un număr de mai multe călătorii în noua sa calitate -, tot va ajunge, după un timp, să facă marele salt. Iar, până atunci, va avea traiul asigurat, casă şi masă, şi nu se va mai simţii fugărit, aşa cum avea tot mai mult impresia că ar fi fost urmărit pe bătrânul continent! Ploaia cădea tot mai tare, dar el nici n-o mai simţea.

Auzi o ciocănitură în vitrina agenţiei, în faţa căreia s-a refugiat. Funcţionara l-a chemat înapoi. „Ar fi fost prea frumos!” mai apucă să-şi spună. Însă femeia continua să joace rolul zânei din povestea cea frumoasă.

– Văd că n-aveţi unde să mergeţi până la venirea autobuzului. Vizavi este un mic restaurant, staţi acolo în timpul rămas. Şi zâna îi îndesă o bancnotă în palmă. Vă aşteaptă o călătorie nu tocmai scurtă. Mâncaţi ceva şi odihniţi-vă. Constantin bâigui ceva a mulţumire. Să ştiţi, i-a mai spus femeia, noi n-avem nevoie de oameni flămânzi şi plouaţi!

Pe cât de îngrozitor de mizerabilă poate fi viaţa uneori, pe atât de incredibil de binevoitoare poate fi altădată. Al Nouăzeci şi nouălea şedea din nou în acelaşi restaurant unde, cu doar o oră mai devreme, nu şi-a putut permite decât un mic dejun frugal. Acum, cu stomacul plin, privea ţintă posterul de pe perete şi-şi imagina continuarea basmului în pachebotul al cărui interior nici măcar nu şi-l putea imagina. Mâncarea şi oboseala l-au moleşit. Aproape că a adormit când chelnerul i-a atras atenţia că autobuzul staţiona gata de plecare vizavi, în faţa sediului agenţiei maritime. Patruzeci şi şapte! Constantin sări în picioare şi traversă în fugă strada. Ar fi fost chiar culmea să scape o asemenea ocazie!

Chiar dacă încă n-a avut curajul să se întoarcă în fosta casă a familiei Wolf, familia de evrei deportaţi din mica localitate unde poate gângurea copilul său, Al Nouăzeci şi nouălea era mai mereu cu gândul acolo. Fata aceea s-a purtat într-adevăr extraordinar cu el şi probabil că abia aştepta să mai audă o veste din partea sa, însă, în mod ciudat, bărbatul era mai interesat de urmaşul său. Da, dacă i-a unit cu adevărat ceva pe Cei O Sută, atunci acel lucru a fost grija de a avea un succesor, adică de a păstra garanţia că şirul – şirul lor! – va continua şi că ei au fost o za intermediară fără de care n-ar fi existat nici trecut, nici viitor. Dacă nu s-ar fi întâmplat minunea de a găsi postul acela pe transatlantic, Constantin era hotărât să se ducă să-şi vadă copilul. Cu ce bani să se ducă? Păi, n-a mai parcurs el zeci şi sute de kilometri în condiţii mult mai grele? Dar, deocamdată, n-a fost să fie…

Pe vaporul de lux, traiul îi era asigurat, avea unde dormi, avea ce mânca, odată ce şi-a luat postul în primire, a primit până şi haine decente – uniforma de serviciu. Aşa că a pornit munca fără să-i mai fie mereu foame, fără să-i mai fie frig, fără să se gândească la modul cum va mai supravieţui şi a doua zi. La început a lucrat muncitor la cazane, pentru acest job a semnat contractul, însă peste doar trei zile a fost chemat la secund şi avansat – cu acordul său¹ – pe punte, mai înainte ajutor de bucătar şi peste alte câteva zile ospătar. Tânărul era înalt, avea o ţinută dreaptă, părul grizonat îi dădea o evidentă eleganţă. Şi, astfel, a fost chelner la salonul clasei a doua până la acostarea în portul New York. Însă cariera sa pe vapor a continuat, iar la întoarcerea spre Europa, a servit în splendidul salon pentru pasagerii clasei întâi. Nu numai că munca îi era tot mai elevată – unde era funinginea şi căldura din sala cazanelor? -, dar şi oamenii printre care se mişca erau de cu totul alt nivel şi, nu în ultimul rând, şi salarul era mai mare. La care se mai adăugau şi bacşişurile consistente. (Al Nouăzeci şi nouălea, pentru prima oară în viaţă, a devenit extrem de grijuliu cu banii câştigaţi, pe care-i purta mereu asupra sa şi cu care spera ca, după mai multe traversări ale Atlanticului, să poată să-şi deschidă o afacere în America. În orele libere, după ce-şi îngrijea ţinuta, visa îndelung cu ochii deschişi la viitorul imaginat, viitor din care făcea parte şi femeia şi copilul rămaşi în casa familiei Wolf, familia de evrei deportaţi.) Iar, ca o încununare a acestei ascensiuni, la următoarea cursă, Constantin a ajuns chiar şef de sală, un Maitre d’hotel cum scria la carte: drept, dar nu ţeapăn, întotdeauna la patru ace, înţelegând numeroase limbi şi rupând-o în fiecare dintre ele, rezervat şi totuşi amabil, putând da informaţii în te miri ce domenii. Mai rar aşa tânăr!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.