CEI O SUTĂ Anabasis (13)

Ciclul romanesc CEI O SUTĂ de Gheorghe SCHWARTZ, răsplătit cu numeroase premii, reprezintă cea mai mare construcție epică din literatura română și una dintre cele mai mari construcții narative din bibliografia generală. În cele peste 4500 de pagini, sunt urmărite destinele a o sută de generații din tată în fiu de la căderea Babilonului și până în perioada postmodernă. „Suntem adesea tentaţi să considerăm faptele din istoria omenirii drept întâmplări petrecute în vremuri mitice, mai ales evenimentele ce au avut loc cu sute şi mii de ani în urmă. Citim despre protagonişti şi acţiunile lor şi totul ni se pare la fel de străin, ca şi ficţiunea cărţilor de aventuri. Şi chiar dacă sentimentele noastre sunt cât se poate de curate faţă de înaintaşi, aceştia cu greu reuşesc să iasă din cadrul pietăţii legendelor şi al paginilor în care s-a scris despre ei. Istoria omenirii rămâne un imens roman şi mobilul ei, în ultimă instanţă, nu este, de milenii, altul decât aceeaşi speranţă în nemurire. Nu numai Antichitatea ni se pare un basm, dar şi vremuri mult mai apropiate. În conştiinţa noastră, trăsăturile umane ale personajelor le asociem de autorii care le-au imortalizat (fie ei istorici, scriitori, artişti plastici etc.), datele le suprapunem cifrelor rigide din manuale. Numele oamenilor de excepţie se leagă în primul rând de eroul literar (mai nou de cel de film) şi abia apoi de cel ce a trăit în realitate, figuranţii se contopesc în masa mare a indivizilor fără nume.(…) Aidoma destinului, şi scribul şi-a acoperit ochii: el a încercat să uite viitorul şi tot ce a ştiut că va urma a păstrat pentru sine. Afundându-se în adâncuri, scribul a devenit asemenea acelor adâncuri, iar nesfârşitele întrebări şi le punea în şoaptă. Rostindu-le cu voce tare, risca să fie neînţeles de cei ce atât de greu s-au lăsat reîntruchipaţi şi atât de uşor se reîntorc în uitare. Doar Speranţa, ca dimensiune submersă, fundamentală a întregii istorii a omenirii, rămâne nealterată”.

Totuşi graba rămâne un atribut al tinereţii. Al Treilea, abia împlinise douăzeci şi trei de ani, dar constată că timpul lucrează în defavoarea lui: nesăvârşind decât fapte mărunte, nu va avea niciodată şansa de a primi comanda unei mari armate. Neprimind comanda unei mari armate, nu va putea face decât fapte mărunte. Regele, atât de nestăpânit şi de influenţabil totodată, era prea speriat de înfrângerile suferite în faţa grecilor pentru a mai risca un nou dezastru mergând pe mâna primului venit.

Abdera constituia un fel de anticameră spre Europa. Pornind mai departe, spre vest, ajungeai în ţinuturile aliaţilor vremelnici, gata oricând să te trădeze. Şi, perseverând în înaintare, ajungeai în faţa duşmanilor declaraţi. Aceştia se aflau jur împrejurul imperiului, asemenea buzelor încinse ale unui crater. Dacă reuşeai să treci şi de ţinuturile duşmanilor, ajungeai în teritorii nesfârşite, bune de câştigat. Brâul acela îngust de inamici trebuia străpuns şi înlăturat. De brâul aceasta îngust depindea nu numai cucerirea lumii, ci şi cucerirea nemuririi personale, se încăpăţâna să repete Al Treilea.

Înainte de a traversa marea împreună cu propria-i armată, pe care era obligat s-o pună în subordinea lui Mardonios, Al Treilea mai privi o dată spre depărtările în care trebuia să se afle undeva şi Babylonul, oraşul unde s-a născut, unde a copilărit şi unde, în marele şi frumosul centru al lumii, i se afla fiul. Plecând acum la lupta cu athenienii şi lacedemonienii şi cu „toate celelalte seminţii netrebnice”, Al Treilea ştia că părăseşte nădejdea firavă, dar concretă, de a pătrunde în nemurire prin perpetuarea garantată de fiul său în favoarea aventurii unei ipotetice victorii istorice şi a unei morţi pe măsură. Fiul celui de Al Treilea fusese asigurat material, astfel încât, pe viitor, din orice câştig al fostelor întreprinderi ale celui de Al Doilea, rămase acum împărţite între ginerii acestuia, fiecare beneficiu se calcula ţinându-se cont ca a zecea parte să-i ajungă fiului celui plecat în luptă. În schimb, Al Treilea renunţa la pretenţiile sale asupra moştenirii părinteşti. Finanţându-şi armata proprie, se considera că el şi-a cheltuit partea. Dar Al Treilea ştia prea bine că fiul îi va fi tras pe sfoară mereu şi mereu de către unchi. Al Treilea, tatăl, bunicul trăiseră feriţi de griji materiale datorită averii unui negustor chaldeean, Nabu-Daş. Al Patrulea va trebui să se descurce singur. Părintele său mai privi în direcţia vechiului oraş al familiei, îşi imagină că-şi vede în depărtări mama, soţia şi fiul, apoi corabia se pierdu după un promontoriu şi această înălţime se interpuse celorlalte înălţimi ce-i despărţeau de Babylon. Toată armata pornită pe drumul apelor îşi întoarse atunci privirea de la năluca trecutului, la care se uitase cu dor, pentru că şi cel mai ticălos dintre oştenii tocmiţi avea pe cineva pe care ar mai fi vrut să-l revadă. Şi, intuind că la toţi le era inima grea, Al Treilea începu să intoneze un cântec de ură împotriva duşmanilor şi ceilalţi i se alăturară, astfel încât, în curând, de pe o corabie pe alta trecură strigătele războinice şi pline de furie. Nu se întâmpla pentru prima oară ca dorul să fie transformat în ură, dar şi de data asta toţi se simţeau mai uşor.

Nu se va şti niciodată care dezastru l-a precedat pe celălalt. Tradiţia susţine că Plateea a fost anterioară sau cel mult simultană înfrângerii de la Mycale. Herodot pretinde că ambele bătălii ar fi avut loc, printr-o potrivire a sorţii, în aceeaşi zi: cea de la Plateea dimineaţa, iar cea de pe podişul de la Mycale după-amiază. Are vreo importanţă? Veştile au ajuns în ordinea aceasta la Marele Rege, aflat în oraşul sfânt, Persepolis. Oricum, din clipa aceea poarta intrării cu forţa în Europa s-a închis pentru vecie în faţa ahemenizilor, iar Xerxes se dedică în continuare exclusiv guvernării materiale şi spirituale a casei sale. Restul îl interesa tot mai puţin. Venise din nou vremea marilor negustori, vreme care nici n-a dispărut vreodată. Doar că atunci când a aflat Marele Rege despre prăbuşirea armatelor sale în Elada, Al Treilea nu l-a mai putut sluji nici prin puterea armelor şi nici prin casa de comerţ moştenită.

Dorul de casă se lăsase uşor învins de cântecele de luptă. Îmsă nu urmase decât debarcarea pe o insulă, ospăţul în cinstea venirii, plecarea pe insula următoare, petrecerea de aici, a treia insulă, un sol stâncos şi multă sărăcie, orizontul îndepărtat al mării — întindere de ape impenetrabilă ochiului, nesfârşită, deşi gândul ştia că nu departe se află a patra insulă, a cincia şi toate celelalte până în Eubeea şi apoi până la pământul întins al continentului. O nelinişte nouă îi transmitea această minciună a mării şi inima îi era grea şi n-o putea alina nici ura şi nici visul de glorie. Neputinţa oamenilor şi neputinţa naturii deşteptase întotdeauna în Al Treilea o furie nimicitoare, un dispreţ devastator. Acum urma să întâlnească, în sfârşit, duşmani pe măsură, singurii inamici apţi de a opune o rezistenţă dârză. Aceasta ar fi trebuit să-i liniştească vechiul dispreţ. Dar corăbiile înaintau prea încet, popasurile i se părea prea lungi, distanţele oscilau după voia lor. Nici urmă de duşmani, săgeţile rămăseseră în tolbe, săbiile în teci, urile nesatisfăcute în suflete. Se apropia pe zi ce trecea de Atena pustiită şi atenienii rămâneau pentru el la fel de departe ca şi pe vremea în care pedepsise mizerabilele sate răsculate în Mezia sau cetăţile necredincioase din apropierea Indului. Grecia se afla în preajmă, era pretutindeni şi se încăpăţâna să rămână totuşi la fel de inaccesibilă ca ţara sciţilor de peste Istru. Atena nu se mai ivea.

Şi totuşi! Înainte de Plateea, Al Treilea a avut parte de o scurtă întâmplare prevestitoare. El, care părea urmărit de blestemul de a nu da niciodată de duşmani adevăraţi, îi întâlni pe pământul Eubeii, după ce rătăcise drumul cu întreaga-i armată.

Dealurile, odată împădurite, golaşe şi inutile acum, păreau puse pe creasta insulei doar pentru a împiedica vederea să se poată orienta în depărtări. Oamenii celui de Al Treilea, înşiruiţi într-un şarpe lung, ce se târa zdrăngănindu-şi solzii, înaintau pe un pământ unde nu-i aştepta nimeni. Cei ce trebuiau să-i întâmpine nu veniseră şi, neştiind unde se afla Mardonios cu grosul trupelor şi unde se aflau adunaţi duşmanii, şarpele înainta la întâmplare. Drumul era gol şi Al Treilea gândea cu ciudă că unii bărbaţi trebuie să alerge o viaţă întreagă în căutarea destinului lor şi mor înainte de a-l fi aflat, în timp ce alţii merg drept la ţintă, fiind obligaţi să-şi cheltuiască atenţia şi energia doar pentru a învinge, nu şi pentru a-şi căuta obiectivele. Şi, în vreme ce Al Treilea confunda destinul cu scopul vieţii sale, de după un deal apărură, strigând îngrozitor, luptători străini. Atacul lor fu atât de neaşteptat, încât şarpelui îi trebuise timp să-şi revină. Duşmanii loveau în primul rând capul reptilei şi Al Treilea, în armură strălucitoare şi cu calul cel mai frumos împodobit, deveni în curând ţinta atacului. Dar se vădi că agresorii erau totuşi prea puţini, iar şarpele, adunându-se dinspre coadă, reuşi degrabă să-i dea înapoi pe duşmani. Când aceştia începură să se retragă, arcaşii perşi putură să-i lovească de la distanţă. Cât fuseseră angajaţi în lupta corp la corp, grecii se dovediră cel puţin la fel de puternici ca și perşii. Retragerea le fusese însă dezastruoasă. Urmărindu-i, şarpele putu constata cu uimire că drumul pe care se târâse ducea direct la mare şi că doar dealul de după care apăruseră atacatorii îi mai despărţise de ea. O corabie aştepta grecii ce mai rămăseseră în viaţă şi se depărtă în grabă de la ţărm, în vreme ce ultimii fugari înotau în valuri pentru a se refugia pe ambarcaţiune. Unii se înecară, alţii fură loviţi de săgeţi. Corabia se îndepărtă, până ce deveni cât o măslină. Atunci se opri. Şarpele privi de pe mal prada ce-i scăpase, apoi reveni să-şi lingă rănile. În locul unde fusese atacat se aflau leşurile celor căzuţi: douăzeci şi opt perşi, şaisprezece greci. (Pe drumul spre ţărm mai fuseseră găsiţi şi alţi douăzeci şi unu duşmani). Aceia dintre greci ce nu muriseră fuseseră înjunghiaţi pe loc, cu excepţia unuia, care ar fi trebuit să dea relaţii despre poziţia trupelor beligerante. Doar că bărbatul întrebat nu răspundea şi când fu ameninţat că i se vor tăia urechile şi i se vor scoate ochii dacă nu va vorbi, muri brusc, de parcă s-ar fi prefăcut doar. Însă murise cu adevărat.

Era prima oară când războiul şi moartea trecuseră pe lângă Al Treilea. O lovitură de sabie i se oprise deasupra genunchiului stâng, alta, superficială, îi crestase obrazul drept. O bucurie sălbatică îl copleşi. Luptase.

După aceea, se tot analiza dacă simţise cu adevărat bucurie atunci când fusese atacat de greci în Eubeea, dacă nu i se făcuse cumva frică, dacă procedase aşa cum trebuia să procedeze un comandant. Dar totul se petrecuse atât de repede şi multe lucruri pe care şi le impusese în interminabilele zile şi nopţi de aşteptare nu mai avuse timp să le pună în aplicare. Oricum, clipa concentrându-se, izgonise vechii monştri ce-l chinuiau. Mai târziu, aceştia reveniră. Sau nici n-au plecat şi doar iuţimea clipei l-a făcut să-i poată ignora? Bine şi aşa!

Până atunci, Al Treilea n-avusese curajul să ceară lămuriri despre viitor de la un astrolog: asta ar fi însemnat să recunoască şi amănuntul că el n-a luptat încă niciodată. Acum, însă, întrebă prezicătorul ce-i însoţea armata. Era o lună uriaşă, o oglindă de aur a întregului pământ şi acolo poate că un alt tânăr comandant voia să afle, cu o secundă mai înainte, soarta pe care i-o pregăteau zeii. Dar vorbele astrologului nu-l lămuriră. Trebuia să ai deprinderea de a descifra tâlcurile, iar el nu o avea. Singurul lucru ce-l înţelese era că următoarea luptă ar putea să-i fie foarte nefavorabilă. (Nu era nimic neobişnuit în asta: de foarte multe ori comandanţii unor mari armate primeau asemenea răspunsuri şi atunci ei se conformau şi amânau să declanşeze ostilităţile, până ce astrele îşi vor fi schimbat poziţia, iar semnele se vor dovedi mai bune.) Dar Al Treilea nu era de acord cu aşa ceva: un viteaz trebuie să accepte lupta în orice condiţii, gândea el, dându-se pe sine drept exemplu în forul său interior, amintindu-şi că destul i-a fost dat să se războiască cu nişte seminţii deja depopulate la întâlnirea cu el. Vitejie înseamnă, afirma Al Treilea, să înfrunţi o situaţie ce pare potrivnică şi s-o obligi să ţi se supună. Vitejia se arată la greu, la imposibil chiar. Al Treilea îşi mai spunea că vitejia înseamnă o luptă făţişă cu un adversar puternic, dar, evident, un adversar pe care-l vezi şi pe care-l văd şi ceilalţi oameni. Învingându-l pe el, pe inamicul cel puternic, uiţi de adevăratul inamic, cel ce-ţi alimentează teama din cea mai fragedă copilărie, cel regăsit mereu în privirile locuitorilor cetăţilor învinse. Da, privirile acelea erau ca nişte oglinzi: toată groaza ce o arătau nu era decât reflectarea propriei spaime. De aceea punea mereu Al Treilea să fie orbiţi duşmanii nevolnici, pentru a sparge oglinda, de aceea ordona ca înfrânţii să fie omorâţi fără milă, trecuţi prin fier şi foc, bătuţi pe scânduri sau sugrumaţi. De aceea nu voia să le mai pomenească numele şi de aceea îi socotea pe toţi nişte neputincioşi. De aceea le dărâma cetăţile şi-i făcea dispăruţi, să nu-i mai vadă nimeni niciodată. Propria-i spaimă trebuia ferită de orice priviri. Chiar şi de propria-i privire reflectată în oglindă.

Amăgirea victoriilor asupra unor duşmani în carne şi oase dura cât victoria însăşi. La Plateea, deoarece oştile se aflau orânduite de luptă, dar auspiciile nu se arătau favorabile nici uneia dintre armate, cavaleria persană era singura ce nu aştepta bătălia hotărâtoare, hărţuindu-i mereu pe greci, izbindu-le trupele care aduceau provizii, lovindu-le marginile, atacându-i pe cei ce voiau să li se alăture. Printre aceşti călăreţi, luptând mai tot timpul, se aflau şi cei trei mii de oameni conduşi de Al Treilea. Mardonios însuşi trebui să-l oprească în câteva rânduri, pentru că nu constituia o simplă hărţuială ce făcea Al Treilea, ci era ca şi cum ar fi ordonat el, de capul lui, declanşarea bătăliei pe întregul front.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.