Cel mai lung brâu românesc, la un pas de Cartea Recordurilor

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat în centrul oraşului Nürnberg în data de 23 iunie, a declarat, vineri, pentru Agerpres, coordonatoarea Asociaţiei „Dacia e.V. Germania” şi a Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.

„Pot să spun că a început deja numărătoarea inversă, fiindcă pe data de 23 iunie 2024, începând cu ora 14:00, ne vom aduna în centrul oraşului Nürnberg, la Jakobsplatz, pentru a scrie istorie. Dorim să arătăm lumii întregi ce înseamnă tradiţia românească şi unitatea. În 23 iunie, va fi prezentă şi o echipă de la Cartea Recordurilor pentru a măsura brâul românesc. Am făcut apel la membrii comunităţii româneşti care doresc să participe la eveniment să poarte câte o ie, fiindcă este o ocazie deosebită prin care noi, românii din diaspora şi din România, dorim să scriem istorie şi să arătăm că suntem uniţi! Până acum, peste 1.000 de români din toate colţurile lumii s-au implicat în acest proiect şi au cusut sau ţesut brâie româneşti, cu diferite modele tradiţionale, toate fiind o mostră autentică a bogăţiei artistice româneşti”, a declarat Ionela van Rees-Zota.

Iniţiativa de intrare în Cartea Recordurilor cu cel mai mare brâu românesc din lume aparţine Danielei Lostun, coordonatoarea proiectului, împreună cu Galina Condrea din cadrul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg, iar în urma apelului lansat în acest an, de Dragobete, sărbătoarea dragostei la români, au început să fie organizate şezători pentru confecţionarea brâului.

Potrivit Ionelei van Rees-Zota, inclusiv la sediul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg se ţese intens, în schimburi, astfel încât la momentul jurizării brâul românesc să fie cât mai lung.

„Startul proiectului a fost dat pe data de 24 februarie 2024, de Dragobete, şi va continua până pe data de 10 iunie 2024, când fiecare va trebui să trimită la Nürnberg brâul cusut sau ţesut. Avem o firmă care ne ajută gratuit cu transportul brâului. Noi nu am stabilit o lungime maximă a brâului, dar ne-ar plăcea ca la final să fie de câţiva kilometri. Ne-am propus să acoperim o bună parte a drumului dintre Nürnberg şi România. Fiecare persoană care contribuie poate alege un model preferat pentru brâul pe care îl confecţionează, singura cerinţă este ca brâul să aibă lăţimea de 7-8 centimetri şi minim 1,5 metri lungime. Obligatoriu, brâul trebuie lucrat manual! Aşa că, dacă mai sunt doritori, până în 10 iunie mai pot contribui la acest proiect de intrare în Cartea Recordurilor. Cei care doresc să se înscrie, îmi pot scrie un mesaj la numărul de telefon 00491603373128 şi sunt imediat integraţi în grupul nostru”, a arătat coordonatoarea Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.

Logo-ul proiectului pentru Cartea Recordurilor este realizat de Willem-Alexander van Rees, fiul cel mare al Ionelei van Rees-Zota.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.