Cepoi: Atitudinea ANI este neetică, îmi rezerv dreptul de a acționa instituția în instanță

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că nu a avut o poziţie de decizie în proiectul despre care vorbeşte Agenţia Naţională de Integritate, ci a predat doar cursuri, şi că îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice.

„Nu am avut o poziţie de decizie în proiect am predat doar cursuri. Înainte de a intra în acest proiect, am consultat legea şi juriştii, care mi-au spus că participarea mea nu încalcă prevederile legale. Nu ştiu pe cine serveşte ANI cu acest comunicat de presă care încalcă principiul confidenţialităţii pe care îl invocă în finalul comunicatului. Consider că am fost pedepsit deja prin ştirbirea imaginii publice înainte ca instanţele să se fi pronunţat cu privire la suspiciunile ridicate de cei care m-au învinuit. Îmi rezerv dreptul să acţionez în justiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice”, a afirmat ministrul.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.