CFR Cluj a fost eliminată dramatic din Liga Campionilor de Dinamo Zagreb, miercuri seara, în turul al doilea preliminar, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Dinamo Zagreb s-a impus cu 6-5 la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal, 2-2 (0-1, 2-2), la capătul prelungirilor.
Pentru ardeleni au marcat Michael Pereira (64) şi Gabriel Debeljuh (90+3), iar pentru croaţi au înscris Amer Gojak (14) şi Lirim Kastrati (78).
La loviturile de departajare, pentru CFR au marcat Vincius, Djokovici, Rondon, Susic, Deac şi au ratat Golofca şi Boli.
Pentru echipa croată au înscris Petkovic, Leovac, Ademi, Stojanovic, Dilaver, Gvardiol şi a ratat Gojak.
Ciprian Deac de la CFR a ratat un penalty în minutul 52 – a apărat portarul Dominik Livakovic. Dinamo a jucat în zece oameni din minutul 51, când a fost eliminat fundaşul Kevin Theophile-Catherine.
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că formaţia sa nu s-a făcut de râs.
„Am fost la mâna noastră în această seară, dar am jucat cu o echipă foarte bună. Per total, cred că nu ne-am făcut de râs ţinând cont că am avut jucători care nu sunt pregătiţi fizic, jucători care abia au venit, cum a fost Debeljuh (n.r. – Gabriel Debeljuh). Chiar nu ştiu cum a putut el să joace 120 de minute pentru că are doar două antrenamente cu noi. Iar el a jucat foarte bine. Apoi Chipciu s-a rupt, Omrani era accidentat… deci am avut soluţii foarte puţine pe bancă. Iar noi aveam de un jucător în atac care să schimbe un pic meciul. Ei au atacanţi foarte rapizi, au marcat două goluri şi mai puteau să înscrie. Dar şi noi mai puteam. La finalul celor 90 de minute egalul cred că a fost corect, iar la loteria penalty-urilor nu am avut noroc. Asta e cariera mea la penalty-uri”, a spus Dan Petrescu.
„Se pare că anul 2020 e împotriva CFR-ului… Am fost eliminaţi de Sevilla (n.r. – din ediţia trecută a Europa League) fără să pierdem, apoi practic nici azi nu am pierdut cu Dinamo Zagreb. Deci am fost eliminaţi de două echipe mari, deşi nu am pierdut niciun meci cu ele 90 de minute. Deci dezamăgirea e şi mai mare. Dacă ne băteau şi se vedea că sunt mai buni, asta era, dar aşa… la penalty-uri… Eu în cariera de antrenor n-am câştigat niciun meci la penalty-uri, şi nici ca jucător nu cred. Când ajung la penalty-uri de acum încolo o să plec, oriunde voi antrena, pentru că îmi dau seama că nu are rost”, a adăugat tehnicianul.
Dan Petrescu a explicat că alegerea jucătorilor pentru loviturile de departajare a fost simplă deoarece mulţi dintre elevii săi nu au dorit să execute.
„Alegerile la executarea loviturilor de departajare sunt sigur că vor fi comentate… Dar alegerile au fost simple la penalty-uri pentru că nu au vrut să bată ceilalţi. Cei care au executat au fost cei care au vrut. Asta e simplu. Chiar dacă îi alegeam eu, ăştia erau, pentru că au bătut cei care au vrut”, a afirmat el.
Trăiască dancu și gasca de la cacasvar care ia făcut campioni.Numai prosti cred în ultimul meci de la Craiova.Cu ce ia șantajat dancu?Cine nu crede sa se întrebe cum un neica nimeni a ajuns în doua săptămâni sa conducă psd-ul.Fotbal la cacasvar cand o sa zboare porcul.Au avut și arbitru din portugalia și degeaba.Croatii slăbuți au jucat peste 70 minute în 10 oameni mulțumită arbitrului din portugalia.Sa spună unde s-au dus banii câștigați in cupele europene căci la fotbaliști nu au ajuns.Se repeta istoria de dinainte de insolventa.
He he ! S-au terminat vremurile „victoriilor rasunatoare” cu Academica Clinceni si ale batailor pe care aceasta echipa de mercenari, CFR Kolozsvari, le tragea Voluntari-ului ! Dinamo Zagreb (chiar daca numele Dinamo imi produce scirba !), alta „mincare de peste” !
Muicaaaa ! Una avuram si noi si se duseeee ! Nu ma pot opri din bocit, mi-am smuls de disperare si ultimele doua fire de par din cap ! Muicaaaa ! Pleca CFR, cea mai „romaneasca” echipa portugheza !
o echipa de mana a doua scoasa campioana de „grupul de la cluj”, cu ajutorul federatiei si arbitrilor, condusa de un antrenor prea nervos – ca s a nu zic sony-boy-care se plange mereu – nu putea sa aiba alta soarta. mai ales cu mercenari straini ce vor doar bani – dar sunt nulului ca fuutbolisti – gen boli si noul portar de doi bani – mercenar tradator, fugit dela steaua pe care i-a tradat.vai de ei…
varza de cluj de calitatea a 3-a, umflata cu pompa de bok-bok si toti gragurii pdl – fara arbitri platiti/instruiti (desi si asta i-a ajutat) nu merge 🙂 🙂
Titlu din GSP : Unde îl trimite Petrescu pe Golofca după ce a ratat un penalty decisiv? Raspuns simplu – stil petrescu – la origini, la mama lui!
Aha … de Boli, ca trimite sateliti ai Pamintului, vad ca nu s-a luat Petrescu … pai baiat diplomat, in vremurile de azi se mai trezea si cu un proces de la BLM …