Cel mai lung tunel feroviar construit după 1989, aproape de finalizare

Compania CFR Infrastructură, deținută de Ministerul Transporturilor, a anunțat că tunelul Daneș, situat pe șantierul feroviar al Coridorului IV, este gata în proporție de 92%. Acesta este cel mai lung tunel de cale ferată nou-construit în România după 1989.

Lucrarea inginerească a fost realizată printr-o tehnologie modernă implemetată în trei parţi distincte, particularizate prin metodele de execuţie: tunel artificial (intrare Sighişoara), cu lungimea de 20 m.; tunel natural, cu lungimea de 862 m.; tunel artificial (intrare Daneş), cu lungimea de 87 m. Compania a mai anunțat că și tunelul Sighișoara, de pe același coridor de transport feroviar, este gata în proporție de 95%. Acesta este amplasat între staţiile CF Sighişoara şi Daneş, subtraversează DN 13 la adâncimi cuprinse între 5-14 m. Tunelurile artificiale s-au realizat la adăpostul unor incinte de piloţi de diametru mare, care au asigurat condiţii pentru realizarea portalelor de acces şi a structurii tunelului, până la racordarea cu tunelul natural, iar tunelurile naturale s-au executat prin excavare în subteran pe toată sectiunea tunelului, parţial sub protecţie de umbrele de micropiloţi şi/sau consolidarea frontului cu ancore de fibră de sticlă.

Lucrările de reabilitare dintre Sighișoara și Simeria au mai mulți ani întârziere și vitezele medii de circulație sunt de sub 45 km/h. De exemplu, între Sighișoara și Mediaș sunt 39 km, iar trenurile fac între 50 și 66 de minute. CFR anunță că noile investiții de pe Coridorul IV permit atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighişoara – Aţel. Directorul general al CFR SA, Ion Gavrilă, i-a convocat pe teren pe toţi reprezentanţii firmelor de construcţii şi de consultanţă pentru a verifica împreună evoluţia lucrărilor pe şantierele operaţionale de pe traseul Sighişoara – Simeria (173,47 km.). Gavrilă le-a solicitat constructorilor care lucrează pe tronsonul Sighişoara – Coşlariu o mobilizare mai bună pe şantiere pentru a se încadra în graficele asumate, iar reprezentantului FCC Azvi i-a solicitat ca în luna iulie să finalizeze lucrările la podul feroviar în formă de arc, peste râul Târnava Mare, termen pe care reprezentantul FCC Azvi a anunţat că-l va respecta. Podul feroviar în formă de arc cu o deschidere de 125 m., situat între Sighişoara şi Aţel, asigură legătura cu cele două tuneluri de cale ferată dublă nou-construite, tunelul Sighişoara (401 m.) şi tunelul Daneş (969 m.).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.