
CFR anunță că va suspenda o serie de trenuri de călători, dar încearcă să pună informația într-un ambalaj frumos.
Astfel, reprezentanții companiei spun că suspendarea anumitor garnituri se face „În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională“. În aceste condiții, CFR Călători afirmă că efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări.
Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact MINIM asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan.
Exemple:
- București Nord – Constanța și retur. Dintr-un număr de 28 de trenuri pe zi (4 Regio, 20 InterRegio și 4 InterCity) vor circula 24 de trenuri din care 16 sunt InterRegio. Cele două perechi de trenuri sistate temporar pe acest traseu nu sunt programate să circule la ore de impact maxim, astfel că la interval de o oră față de trenul sistat, călătorii au la dispoziție un alt tren.
- Constanța – Mangalia și retur. Din 16 de trenuri Regio pe zi, au rămas în circulație 12 trenuri.
- Oravița – Anina și retur. Este o cale ferată preponderent turistică. Până la sărbătorile pascale, trenul va circula în zilele de vineri – sâmbătă – duminică, în fiecare săptămână. În restul zilelor, traficul de călători este aproape inexistent.
- București – Brașov și retur. Din 44 de trenuri pe zi (15 Regio, 25 InterRegio și 4 InterCity) vor circula un număr de 41 de trenuri. Menționăm că din cele 3 trenuri suspendate, trenul IR 1636 circula numai în zilele de duminică.
De menționat că în Planul de Mers 2024/2025 au fost programate să circule pe ruta București – Brașov cu 4 trenuri mai mult decât în Planul de Mers 2023/2024.
Restituire contravaloare bilete. Pasagerii care au deja bilete la trenurile suspendate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Informații despre circulația trenurilor:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- de la personalul nostru din staţii.
N. Red: Intrebarea care se ridică ar fi: de ce dacă era așa de simplu, nu s-au făcut aceste modificări mai târziu, că poate se mai făceau ceva economii? Sau e o modificare de ochii șefilor?
Se vehiculează ideea că se reduce personalul sau salarizarea peste programul normal de lucru, la tv, nu știu realitatea din teren. Oricum, am înțeles că noaptea nu mai circula autobuze și tramvaie in București spre tara din gara de nord, deja transportul auto din București spre zone din țară, nu circula noaptea sub nicio forma, au distrus tot ce s-a construit și existat înainte de 1990. Cum naiba sa mai angajezi asemenea specimene care distrug totul în jur și te fură de la ochi? Și, mai urla că nu au fost votați de cetățeni! P.s. de ce nu au anulat direct in timpul când au întocmit mersul trenurilor pentru 2024-2025 sa nu ne trezim că pe tabel exista trenul și în fapt, nici gând?