Chavez cere autorizaţia Parlamentului de a merge în Cuba pentru a-şi continua tratamentul

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a solicitat Parlamentului autorizaţia de a merge în Cuba pentru a-şi continua tratamentul împotriva cancerului, care include chimioterapie. „Cer autorizaţia de a lipsi începând de sâmbătă, 16 iulie, pentru a continua la Havana tratamentul necesar unei depline restabiliri a sănătăţii mele”, a declarat şeful statului în faţa presei, citind textul cererii […]

De cotidianul.ro - Autor
Chavez cere autorizaţia Parlamentului de a merge în Cuba pentru a-şi continua tratamentul

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a solicitat Parlamentului autorizaţia de a merge în Cuba pentru a-şi continua tratamentul împotriva cancerului, care include chimioterapie. „Cer autorizaţia de a lipsi începând de sâmbătă, 16 iulie, pentru a continua la Havana tratamentul necesar unei depline restabiliri a sănătăţii mele”, a declarat şeful statului în faţa presei, citind textul cererii […]

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a solicitat Parlamentului autorizaţia de a merge în Cuba pentru a-şi continua tratamentul împotriva cancerului, care include chimioterapie.

„Cer autorizaţia de a lipsi începând de sâmbătă, 16 iulie, pentru a continua la Havana tratamentul necesar unei depline restabiliri a sănătăţii mele”, a declarat şeful statului în faţa presei, citind textul cererii adresate Parlamentului.

„Voi aştepta autorizaţia Adunării şi voi merge la Havana pentru a începe ceea ce noi numim a doua etapă a acestui proces de revenire”, a declarat Hugo Chavez, precizând că această aşa-zisă a doua etapă „va începe în zilele următoare cu chimioterapie”. Între timp „mă voi ruga la Iisus Hristos care mi-a inspirat umilinţă”, a declarat el.

Constituţia Venezuelei stipulează că şeful statului trebuie să ceară autorizaţie pentru a lipsi din ţară peste cinci zile.

Pentru prima dată, Hugo Chavez a recunoscut miercuri că starea sa de sănătate ar putea necesita un tratament prin chimioterapie, dezminţind zvonurile potrivit cărora ar fi fost victima unui cancer la colon sau la stomac.

Hugo Chavez, în vârstă de 56 de ani, liderul stângii radicale latino-americane, a fost operat de tumoare canceroasă în zona pelviană la 20 iunie în Cuba, unde a rămas timp de o lună înainte de a se întoarce în ţară, săptămâna trecută.

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, care a fost ea însăşi tratată de cancer înainte de preluarea funcţiei, la 1 ianuarie, i-a propus liderului venezuelan să meargă să se trateze într-un spital specializat din Sao Paulo.

Agenţia oficială braziliană Agencia Brasil a anunţat în cursul zilei de vineri că Hugo Chavez va merge în Brazilia în zilele următoare pentru a-şi continua tratamentul într-un spital specializat din Sao Paulo.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.