Chesnoiu: Riscăm o secetă severă

Ministrul Agriculturii, susţine că este nevoie de măsuri urgente pentru acest fenomen şi vede necesară implicarea Comisiei Europene

Chesnoiu: Riscăm o secetă severă

Ministrul Agriculturii, susţine că este nevoie de măsuri urgente pentru acest fenomen şi vede necesară implicarea Comisiei Europene

Sudul şi sud-estul ţării ar putea avea, din nou, o secetă severă ca cea din anul 2020, din cauza precipitaţiilor puţine din sol şi a lipsei unei infrastructurii moderne de irigaţii.

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, susţine că este nevoie de măsuri urgente pentru acest fenomen şi vede necesară implicarea Comisiei Europene pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă.

„Anul agricol 2021-2022 se manifestă în România cu o presiune din partea situaţiei climaterice, pentru că nivelul de precipitaţii a fost foarte scăzut şi riscăm ca în perioada următoare dacă nu vom avea ploi să ne confruntăm cu o secetă severă mai ales în estul şi sud-estul României. Cred că ar trebui ca membrii Comisiei şi decidenţii din cadrul Comisiei să deschidă o cale dialogului pe acest subiect să putem lua măsuri urgente, pentru că anul agricol 2021-2022 prezintă mai mulţi factori de risc asociaţi şi ei necesită răspuns la nivel european pentru toate cele 27 de state membre”, a spus Adrian Chesnoiu în cadrul discuţiilor din Consiliul de Agricultură şi Pescuit.

În ultimii ani, România a avut parte de secetă tot mai des, 2019 şi 2020 fiind cei mai recenţi ani secetoşi. Însă, cea mai mare scădere a producţiei de cereale ca urmare a secetei a avut loc în 2020. Productia a fost cu 40% mai mică decât în anul anterior, situându-se la circa 19 milioane de tone. Mai mult, in acel an a fost irigată, prin infrastructura naţională, o suprafaţă de 500.000 de hectare, din cele circa 5 milioane semănate anual cu cereale.

„Noua PAC (Politică Agricolă Comună- n. red.) vine cu nişte oportunităţi să ajute sectorul, pe termen mediu şi lung. Concret, statele membre pot susţine participarea agricultorilor la instrumentele de gestionare a riscurilor, inclusiv posibilitatea de a aloca 3% din plăţile directe pentru contribuţia fermierului la aceste instrumente de gestionare a riscurilor. De asemenea, puteţi să susţineţi asigurarea culturilor şi producţiilor în caz că există pierderi ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme”, a spus Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ca răspuns pentru Chesnoiu.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Este secetă deja. Vârfurile munților nostri au câte un petec de zăpadă, ici colo.
    Debitul râurilor din țara este la minim iar pârâurile au devenit niște anemice pâraie sau au secat cu totul.
    Toate acestea la sfârșit de Februarie.
    In primăvară pânza freatică de apă, in multe zone din câmpie va fi greu de găsit.
    Concluzia: curentul de la Hidroelectrica și legumele românești vor fi afectate.

  2. Unde era PSD-ul cand ungurul penelist de la agricultura a renuntat la banii pentru irigatiile din sud si le-a cedat pentru metroul Bocului? Si de ce de zeci de ani PSD-ul nu a finalizat canalul Siret-Baragan inceput pe timpul lui Ceausescu?

  3. Ticalosilor …unde sunt irigatiile ? Asteptati ajutor de la U.E. ? Nu va veni. In schimb sunt lucruri simple de facut : revitalizati intregul sistem de irigatii al lui Ceausescu ! Ar fi cheltuieli minime cu efecte maxime .Este profesionist construit. Nu vreti, nu ? nu va intereseaza daca nu avem si o „consultanta occidentala” adica o spaga catre occident de vreo 2 miliarde !Mama voastra !

  4. La ora asta toată lumea face irigații prin picurare, numai noi mai visăm noi Magistrale Albastre cu pierderi uriașe. La noi irigațiile prin picurare e o afacere pentru comercianți, nu pentru agricultori; sunt aduse benzi de picurare de unică folosință, cu toate că teoretic au valabilitate zeci de ani. Nici nu există ideea să fie de vânzare niște dispozitive simple pentru strângerea benzilor toamna; în fiecare an trebuie să cumperi altele, ca să meargă afacerea.

  5. ..Un Rezbel pt. apărarea ..Ukrainiei ! Romanie,Romanie ,… unde ești tu ..Tepes Doamne dar sa vii sa-i
    tragi în țeapă pt. LASITATEA NOASTRA ,,! SA MORI INCA O DATA PT
    NOI EPIGONII !!!P.S. Seceta vine după …rezbel !!
    …Cred profund că între RAZBOI și SECETA , romanii aleg ..SECETA !

  6. Nici în dos nu ne doare de secetă, terenurile agricole nu ne mai aparțin, rumânii dau cu sapa în agricultura în Spania , Franța și Germania, acilea au doar domiciliu. Și oricum legumele la noi sunt din Turcia, merele, perele și prunele din Polonia, pâinea se face din aluat congelat importat din Ungaria, murăturile sunt din Bulgaria. La noi noroc cu muierile , între cracii lor mai există producție și export…

  7. Aproape 18 mii in ministerul agriculturii!ce fac aia cand terenul tarii este concesionat 70-80 la suta,diferenta e la tarani!?!afara toti!arabii au facut gradini in nisip!!!astia ai nostri nu sunt in stare de nimic,doar de furaciuni!!!o sa traim mai rau ca africanii!!!

  8. Seceta severa este comandată de Putin? Întreb pentru un prieten! Apa in barajele hidrocentralelor nu mai avem, minele s-au închis, Citu a liberalizat prețul energiei de 5 ori! Frumoșii conducători vânzători de neam și țară avem! Succesuri Germania până la desființarea statului român! Ce, in Africa nu se trăiește cu un pumn de orez fiert pe zi?

  9. Astreptam cu viu interes pe Klausica in cizme nou-noute cum zvarle doua galeti de apa la oha,face niste poze de album,trage o cuvantare in care a voorbit mult si absolut nimic si dispare in ceata asa cum a venit..Ghinion.La ce talambi avem la Bucale inca e de mirare ca n-au ,,concesionat,,pana amu pe vreo 99 de anisori si raurile ,baltile si izvoarele din tara la straini.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Roiminia luculuiu binee fecut.Hei (Editat)

  10. IRESPONSABILITATEA CRIMINALA A TUTUROR GUVERNELOR DIN 1990 PANA AZI :1)DISTRUGEREA SISTEMATICA A SISTEMELOR DE IRIGATII DIN TOATA TARA ;
    2 ) ABANDONAREA LUCRARILOR LA CANALUL DE IRIGATII SIRET -BARAGAN INCA DIN 1990 ,FUTUL SI DISTRUGEREA ECHIPAMENTELOR SI MASINILOR DIN DOTAREA SANTIERELOR DE IRIGATII;
    3) ABANDONAREA TERENURILOR DIN TRASEUL CANALULUI LA STAREA DE TRANSEE ANTITANC !.
    4) NICI O POLITICA EUROPEANA NU A PREVAZUT BANI CARE SA RIDICE AGRICULTURA ROMANEASCA LA NIVELUL LA CARE SA CONCUREZE FRANTA ,SPANIA ,OLANDA,INTODEAUNA VOR MENTINE AGRICULTURA DIN ROMANIA LA NIVELUL DE SUPRAVIETUIRE .
    Dle ministru CHESNOIU NU-I PREVZUT UN RAND MACAR PENTRU AGRICULTURA IN PLANUL SECRET DE BATAIE DE JOC NUMIT PNRR !,
    ITI RACESTI GURA DEGEABA.

  11. Mda.. este secetă.. Este o lipsă masivă de umiditate din sol. La ora asta ar trebui să ai o juma de metru de zăpadă peste tot, care să se topească incet și să intre la adâncime in sol. Nu le ai bre și te bucuri ca nebunu când iși vede scula, nu pricepi că nu vei avea ce pune pe masă. Mai mult se continuă tăierile masive de păduri, de tăierile din orașe și chiar rurale, de distrugere de surse de apă, de izvoare și pâraie. Crezi că aceste acțiuni patriotice te vor ajuta și vei fi sănătos și gras române ??

  12. In agricultura, daca ai genetica, e bine, daca ai tehnolohie si piata functionala e foarte bine, daca nu ai apa, nu ai nimic!

  13. Mare branza! Si cu ce ne incalzeste sau raceste pe noi?!
    Si cu seceta si cu belsug de precipitatii si de recolte, pretul alimentelor tot va creste permanent, ca-n epoca de Aur Capitalista post 1989.
    Si tot paine din Ungaria vom manca, si tot mere din Spania si cartofi din Polonia vom importa.
    Je m’en fous!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.