Cine este Bogdan Buzăianu, numele care apare în dosarul Elenei Udrea

Unul din numele care apar în ultima solicitare a DNA de arestare a deputatului Elena Udrea este cel al lui Bogdan Buzăianu, cunoscut fiind cel mai deştept băiat din energia românească, primul proprietar al Energy Holding.

Conform Realitatea TV, Dan Andronic, patronul trustului Evenimentul Zilei, şi Radu Budeanu, patronul Cancan TV, ar fi intermediat o şpagă de 5 milioane de euro pretinsă de Udrea lui Buzăianu.

Conform ordonanţei procurorilor, Udrea ar fi primit mită într-un contract între firma de stat Hidroelectrica, producătorul celei mai ieftine energii din România, și o companie privată.

Surse susţin că deputatul a încast de la Buzăianu 3,8 milioane de dolari, plus o creanță de 900.000 de euro, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu Hidroelectrica.

Istoria lui Buzăianu în energia românească începe de prin anul 2000. Însă afacerile sale în România s-au derulat din 1993, pe când avea 25 de ani şi era student. De doi ani se afla în Elveţia, dar ţara de origine i-a făcut cu ochiul.

Prima companie a deschis-o alături de fratele sau, Constantin Mihail Buzăianu, New East Business Consulting&Management SA. Cei doi fraţi aveau 55% din acţiuni, iar un elveţian, Anton Corpataux, deţinea 10%. În acţionariat figura şi Vasile Saclaman, fost secretar general al Consiliului Concureneţi.

În martie 1999, Bogdan Buzaianu a preluat jumătate din firma fratelui său, Baco Sercom Impex, şi i-a schimbat numele în Baco Energy.

Constantin Mihail Buzăianu împreună cu soţia, Anişoara, au înfiinţat Baco Sercom Impex SRL în noiembrie 1991, fiind prima firmă a familiei. Anişoara Buzăianu a devenit avocat partener în cadrul casei de avocatură „Bostina şi Asociaţii”. Avocatul coordonator de la „Boştina şi Asociatii”, Doru Boştina, este cel cu care Buzăianu a înfiinţat celebra Energy Holding, compania asociată cu brandul băieţilor deştepţi din energie.

Doru Boştină are în prezent mari probleme cu justiţia. Primele afacari de „băiat deştept” în energie le-a făcut în 1996. Atunci, a devenit un important furnizor de echipamente pentru hidrocentrala Porţile de Fier I, deţinută de Hidroelectrica.

Un an am târziu, compania VA TECH Elveţia, reprezentată în România de Buzăianu a obţinut prin încredinţare directă contractul de retehnologizare Porţile de Fier I – în baza HG 474/1997, promovată de Ministerul Industriei şi Resurselor la acea vreme (care a şi suplimentat valoarea contractului, deşi firma lui Buzăianu propusese o sumă mai mică, de doar 145 de milioane de franci elveţieni). Lucrările realizate s-au dovedit de proastă calitate. Nu a contat acest aspect pentru că în 2001, aceleiaşi firme i se atribuie în mod similar (HG 848/2001) şi retehnologizarea de la Porţile de Fier II (contract în valoare de 122,51 milioane de euro).

Ca un făcut, apar din nou probleme. Se înregistrează diferite avarii, pe care însă cei implicaţi, de o parte VA TECH, şi de alta Hidroelectrica, le-au muşamalizat permanent.

De abia în 2006, în urma unui proces Hidroelectrica – VA TECH, firma elveţiană a fost obligată să plătească un milion de euro penalităţi, însă suma este una modică, reprezentând aproximativ 10% din valoarea prejudiciului produs.

Peste un an, garanţia a expirat iar partea română a fost nevoită să suporte costurile remedierii defecţiunilor frecvente şi pierderile cauzate de neproducerea energiei cât timp grupurile sunt scoase din funcţiune – astfel încât valoarea estimată a prejudiciilor create Hidroelectrica fiind de aproximativ un miliard de euro. Buzăianu a contractat în perioada 2001-2004 aproximativ 60% din energia ieftină produsă de Hidroelectrica.

Contractele au fost încheiate ferm şi pe o perioadă de 10 ani, iar principalele companii care au semnat cu societatea de stat şi aflate în sfera de influenţă a lui Buzăianu au fost Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, Ehol, Atel Energy şi Energy Financing team. În 2010, pe când Hidroelectrica era condusă de Mihai David, companiile în cauză au obţinut prelungirea contractelor până în 2018 la preţuri mult mai mici decât media pieţei.

În plus, cantiatea de energie livrată de Hidroelectrica a crescut cu 13%. Prin firmele pe care le-a controlat, Buzăianu şi-a asiguat astfel o profitabilitate de circa 3 miliarde de euro. Beneficiar al unei cantităţi imense de curent ieftin, Buzăianu şi-a permis să transfere o mare parte din această energie peste granţină, în Buglaria, Ungaria şi Serbia, utilizănd companiile Atel Bulgaria, Alpiq Energy SE România şi Alpiq Serbia. În 2008, Buzăianu a renunţat la cetăţenia română dar nu şi la afacerile cu România, chiar dacă susţinea contrariul.

Într-un document DNA, numele lui Bogdan Buzăianu apare într-un caz în care avea nevoie de un document emis de DIICOT pentru a fi depus într-o cauză aflată pe rolul instanţei. Procuorii susţin că Buzăianu a obţinut acel document cu sprijinul unui anume Mihail Udroiu, consilier al Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT. Pentru serviciile aduse, Udroiu a fost ofertat cu o excursie în Dubai.

De asemenea, notează procurorii, „au rezultat indicii infracţionale privind traficarea şi cumpărarea influenţei pentru soluţionarea favorabilă a unor contracte din domeniul sistemului de apărare, ordine publica şi siguranţă naţională şi soluţionarea favorabilă a unor dosare în care era implicată firma Energy Holding şi alte firme aparţinând numitului Buzăianu Bogdan Nicolae sau în raport cu care acesta avea interes, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti”.

În documentul în cauză se vorbeşte despre mai multe persoane care „foloseau telefoane cu cartele oferite de Buzăianu şi întâlniri conspirate pentru reuşitele infracţionale. Bogdan Buzăianu se află în prezent în litigiu cu Hidroelectrica pentru a încasa pretinse daune de zeci de milioane de euro pentru faptul Remus Borza, şeful administratorului judiciar al companiei de stat, i-a reziliat contractele prin care cumpăra energie electrică ieftină de la Hidroelectrica prin Energy Holding.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.