Anthony Scaramucci este deținătorul unui record – cel mai scurt mandat de director de comunicare al Casei Albe din istoria SUA, mai puțin de o săptămână, în iulie 2017. Scaramucci, 55 de ani, este nu doar consultant politic, ci și finanțist și antreprenor. Și-a făcut mâna la banca Goldman Sachs, după care a înființat propriile sale fonduri speculative. A donat bani atât pentru campaniile democraților, cât și ale republicanilor. Acum, Scaramucci vrea să salveze ”ordinea mondială liberală”, după cu o spune chiar el într-un editorial publicat de Financial Times.
Scaramucci a fost demis de la Casa Albă după ce, într-un inteviu pentru The New Yorker, a folosit cuvinte de o vulgaritate rară pentru a-i caracteriza pe mai mulți oameni din staful președintelui pentru care lucra și în a cărui agendă Scaramucci susținea că crede. Cu siguranță că un oficial american care a folosit cuvinte atât de obscene în interviuri nu ar fi fost accepotat în paginile Financial Times, însă scopul – salvarea ”ordinii mondiale liberale” – scuză mijloacele.
Acum, fostul bancher de la Goldman Sachs și efemerul comunicator al Casei Albe profețește că, până la finalul acestei toamne, Donald Trump va fi nevoit să se retragă din cursa pentru al doilea mandat de președinte. ”Pun acum pe picioare o echipă de oameni care simt ceea ce simt și eu”. Scaramucci își propune ca în această toamnă să îi convingă pe cei pe care lucrează pentru Trump, și pe care i-a numit deja ”lași”, să vorbească deschis despre modul în care conduce președintele, renunțând la ”scurgerile” de informații către presa sub protecția anonimatului.
”L-am abandonat pe Trump pentru a salva ordinea mondială liberală”
Scaramucci a ales repede tabăra și acum a luat apărarea aripii celei mai radicale a Partidului Democrat.
Iată ce scrie Scaramucci în tribuna sa din Financial Times.
”În ciuda faptului că avea o mamă italiancă, căreia nativiștii americani îi spuneau deseori ”să se întoarca de unde a venit”, unchiul meu Anthony a devenit un erou decorat al SUA. Contribuția sa a ajutat la încheierea războiului și la începerea alianței Europei cu America de Nord, pentru construirea unui cadru pentru o pace globală de durată.
Lecțiile din istoria familiei mele sunt motivul pentru care mi-am retras sprijinul pentru președintele SUA Donald Trump, pentru care am lucrat puțin ca director de comunicare.
Domnul Trump a ridiculizat NATO, despre care a spus că este ”depășit”. Acest narcisist irascibil mai crede că poate modifica tratatul. Acum, în funcție de starea lui de spirit, pare să încerce să distrugă înțelegerea transatlantică. Atacul bizar al domnului Trump la adresa premierului Danemarcei este un alt exemplu inexplicabil al misiunii sale de a ne despărți de aliați. Susținătorii pe care îi mai are în guvern sunt lăsați să dreagă lucrurile și să normalizeze ceva ce este departe de normalitate. Atașamentul față de putere ne poate face pe toți să facem lucruri regretabile, dar nu îl putem lăsa pe acest om să iște o criză care ar putea duce la finalul ordinii mondiale liberale – o ordine pentru stabilirea căreia a luptat unchiul meu, care a dus la pacea și prosperitatea globală de după Al Doilea Război Mondial.
Am rupt legătura cu domnul Trump nu doar din cauza efectelor corozive ale comnportamentului său asupra societății americane, ci și din cauza implicațiilor periculoase ale subminării de către el a alianțelor globale. Vestea bună este că aceste mașinațiuni îi reduc sprijinul de care se bucură în rândul electoratului american. Avem șansa de a repara daunele pe care le-a produs.
Demagogia președintelui necesită nu loialitate, ci supunere oarbă. Pare a fi exemplul definiției date de John Stuart Mill despotismului: ”orice zdrobește individul”.
Domnul Trump a creat un mediu în administrația sa și în Partidul Republican, un mediu în care orice lucrează pentru el trebuie să demonstreze supunere totală. Cei suficient de curajoși pentru a-i spune adevărul dur sau pentru a-și expune criticile sunt lăsați la o parte, discreditați și dați exemplul negativ.
Fostul secretar de presă Sean Spicer a fost forțat să declare – în mod fals – că mulțimea care a asistat la învestirea lui Trump a fost cea mai numeroasă din istorie. Șefa Comitetului Național Republican, Ronna Romney McDaniel, a renunțat la numele de fată, același cu al unchiului ei Mitt Romney, rivalul politic al lui Trump, asta pentru că Trump însuși a obligat-o.
Pe măsură ce afișează acest conportament autoritar, apar tot mai mulți oameni curajoși care vor vorbi. Președintele este un tigru de carton care încearcă să-și mascheze fricile și fanfaronadele excesive. A spus despre cazinoul Truimp Taj Mahal că este ”a opta minune a lumii”, chiar dacă cazinoul acesta din Atlantic City a dat faliment. Cred că, dacă ar fi pus în fața unor acuzații mai oneste, edificiul de nisp de sub el se va prăbuși.
Sunt chinuit de remușcările privind sprijinul pe care i l-am oferit în trecut, însă acum sunt mai preocupat de cum să îl dau jos pe Trump. Am înființat un comitet politic de acțiune pentru a ajuta la înfrângerea lui. M-am inspirat de la Pericle, care a spus: ”Cei care sunt apatici politic pot să supraviețuiască doar dacă sunt susținuți de oameni de acțiune”. A trecut vremea ambivalenței. Nu trebuie să-i trădăm pe înaintașii care au luptat pe plajele din Normandia permițându-i acestui om mic să distrugă pacea pentru care au sângerat și au murit.
Noi, americanii trebuie să recunoaștem că avem datoria să dăm exemplu prin eradicarea cancerului autocratic care umple lumea cu metastaze. Pentru asta avem nevoie de toți care vor să ni se alăture. Ne trebuie lideri ca premierul danez Mette Frederiksen, care să se opună autoritarismului.
Lunile ce urmează vor fi periculoase, însă am încredere ca vom reuși în această misiune de a reface fundamentele păcii”.
Trump: Era incapabil să-și gestioneze funcția
Trump a răspuns, ca de obiocei, pe Twitter la atacurile lui Scaramucci. ”A fost dat repede afară dintr-o funcție pe care era total incapabil să o gestioneze, iar acum se pare că nu face altceva decât televiziune, unde se prezintă ca cel mai bun expert din toate timpurile în privința Președintelui Trump”. ”Ca mulți alți așa-ziși experți de televiziune, știe foarte puțin despre mine”. ”Mental, era o epavă. Nu-l mai doream la Casa Albă. Acum, presa știrilor false îl prezintă ca și cum ar fi fost prietenul meu!”.
„Nu trebuie să-i trădăm pe înaintașii care au luptat pe plajele din Normandia permițându-i acestui om mic să distrugă pacea pentru care au sângerat și au murit.”Pai si voi ne-ati tradat inaintasii care au luptat pe front contra hitleristilor, predandu-ne lui Stalin pe un servetel de hartie, facand Ro „invinsa”in razboi desi era tara beligeranta !Ne-ati lasat 50 de ani sa ne chinuim sub socialism, dupa care ati venit si ne-ati luat tot impreuna cu imperialista UE! Ne-ati desfiintat Armata Nationala si va platim acum miliarde pe fier vechi al vostru,ca sunteti „pacifisti”!Nu bancile vostra printre care banca Goldman Sachs, a carui sluga este individul acesta ?Banca americană Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, vinde, după 4 ani, hotelul pe care îl deține în București, K+K Elisabeta, inclus frecvent în ultimii ani în topurile Tripadvisor ale celor mai bune hoteluri din Capitală. Hotelul, pe care gigantul american îl deține împreună cu Highgate Hotels va fi vândut la pachet cu alte 9 hoteluri din Europa, parte a aceluiași lanț, într-o tranzacție indicată pentru Profit.ro de surse din piață la 450 de milioane de dolari.”Le-o strica Trump „pacea”ordinii mondiale liberale, ca si cand Trump n-ar fi fost/este om de afaceri, ceea ce inseamna ca nenea asta italianul muzical Scaramuci ,el si liberalii lui mondiali au depasit demult normalul,si nu e de mirare fiind cu Lucifer !Vine cu gogosi cum era persecutata de nativii americani, maica-sa, dar suge la Sachs la biberon trilioane, lozincard si fanfaron !Pacat de poporul italian ca are asemenea slugi- ca oricare alt popor-prin afara !Daca Trump „strica pacea” ne-o da Sachs cu dobanzi si putregai de trilioane, inapoi ! SUA e plina d e imbecilii ei proprii cat si de cei din lumea larga, vai de capul ei !Indaorata pe secole, asta e „patria libertatii si a pacii” a lui Scaramuci!