Conform publicației americane, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a purtat mai multe convorbiri telefonice private cu Trump în ultima lună, în care ar fi pledat pentru o intervenție militară americană împotriva Iranului. Demersurile ar fi avut loc în pofida poziției sale publice favorabile unei soluții diplomatice.
În paralel, premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a continuat campania publică susținută pentru implicarea directă a Statelor Unite în atacuri împotriva Iranului, stat pe care îl consideră o amenințare existențială la adresa securității Israelului.
Eforturile combinate ale celor doi lideri ar fi contribuit decisiv la decizia lui Trump de a ordona, sâmbătă dimineață, o campanie aeriană masivă împotriva conducerii politice și militare iraniene.
Potrivit informațiilor, în prima oră a operațiunii ar fi fost ucis liderul suprem iranian, Ali Khamenei, alături de mai mulți înalți oficiali ai regimului de la Teheran.
Atacul a fost lansat în ciuda evaluărilor serviciilor de informații americane, care indicau că forțele iraniene nu ar reprezenta o amenințare directă pentru teritoriul continental al Statelor Unite în următorul deceniu, mai notează The Washington Post.
Problema cu acest regim criminal iranian este că este unul dintre cele mai singuratice din lume. Oficialii iranieni nu au un plan bun de evadare. Există foarte puține locuri în lume unde ar putea merge în exil
dar unic/izolat cum spui ca si Japonia cand a inteles „valorile” occidentale…romantate in Sogunul…oare ar trebui sa-i judecam pe sihastri sau monahii de pe Muntele Athos sau din manastiri ca nu ”rezoneaza” cu lumea ”plina de surprize de gen”…Unii supravietuiesc si prin izolare…Insulele Galapagos
Daca printul MBS a facut loby ca Trum sa mearga alaturi de Bibi, este o mare gresala. Va plati si el precum ayatolahul.. Netaniahu este capul rautatilor, mare criminal nepedepsit, inca..
Ordinul a venit de la Ierusalim. Cât despre saudiți curentul Șia este dușmanul Sunni, concurentul pe influență. Israelul merge pe proverbul”Dușmanul dușmanului meu este prietenul meu” dar numai pe circumstanță, evident.