Ciolacu, abandonat încet-încet

Primar PSD: În momentul în care pierzi patru rânduri de alegeri la rând, trebuie să te dai mai mulţi paşi în spate,

De CD M
Ciolacu, abandonat încet-încet

Primar PSD: În momentul în care pierzi patru rânduri de alegeri la rând, trebuie să te dai mai mulţi paşi în spate,

Actuala conducere a Partidului Social Democrat (PSD) ar trebui să facă un pas în spate la următorul congres, la acest moment partidul fiind „setat pe autodistrugere”, declară răspicat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Acesta nu ezită să afirme și că fostul lider şi premier Marcel Ciolacu, buzoian și el, nu mai are „niciun viitor” în politica românească.

Joi, la finalul şedinţei Consiliului Local Municipal Buzău, Constantin Toma a declarat că a primit semnale din partea unor primari din România cu privire la faptul că PSD ar trebui să intre la guvernare.

„PSD trebuie să intre la guvernare, este obligatoriu acest lucru, cred că s-a schimbat opinia şi la nivelul conducerii, pentru că sunt sunat de multă lume, vorbesc de primari din România care sunt de acord cu poziţia mea. Înhamă-te la treabă şi oferă susţinere pentru reformă, pentru că echipa asta de negociatori a PSD este cea mai bună echipă a României. Conducerea PSD este învăţată să negocieze extraordinar de bine, nu prea se pricepe la reforme. Echipa este fosta şi actuala conducere a PSD, mai puţin domnul Marcel Ciolacu. Singura variantă de premier este Ilie Bolojan. Practic, s-a votat acest tandem, domnul actual preşedinte Nicuşor Dan a spus de foarte multe ori că doreşte să facă tandem, dumnealui preşedinte şi Ilie Bolojan premier, pentru conducerea ţării. PSD are în momentul ăsta o problemă de credibilitate, a pierdut foarte mulţi dintre alegători, care s-au dus la AUR sau la Victor Ponta, iar actuala conducere la viitorul congres sper să facă pasul în spate şi să lase loc altei echipe să se ocupe pentru a mai exista, pentru că în momentul ăsta PSD este setat pe autodistrugere”, a afirmat primarul municipiului Buzău.

Referitor la parcursul politic al fostului preşedinte PSD şi premier Marcel Ciolacu, Toma a apreciat că s-a încheiat.

„Din punctul meu de vedere, nu mai are niciun viitor în politica românească. Toată lumea are o problemă de credibilitate, şi eu am o problemă de credibilitate. În momentul în care pierzi patru rânduri de alegeri la rând, trebuie să te dai mai mulţi paşi în spate, nu numai unul singur”, a susţinut Toma.

Constantin Toma a fost prezent la ceremonia oficială de învestire a noului preşedinte al României, Nicuşor Dan, pe care l-a susţinut în turul doi al alegerilor din luna mai.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. a fost inregistrata o DATORIE IMENSA CU PARTIDELE AFLATE LA GUVERNAREA DORITA DE WERNER IOHANIS ! ASA CA CEU CA T O T I SA O PLaTEASCA !

  2. Acum daca si primarul c e o valoare care merita promovata cu orice fraza de gaga pupincurist sexo-marxista popo europeana, chiar ca merita sa considerm inundatile ca o pedeapsa pentru pacate. Asteptam si vocea muta a unei rate cu operatii estetice facute la cele 2 pene de curent cauzator de abces dentar la maseaua de minte,minte parsiva si pupincurista frumos numita:  Craiova, grave probleme financiare! si Ea Nu.

  3. Constantin Toma nu intelege ca vreamea PSD a trecut, in 35 de ani a girat mineriade,tradari ideologice grave ale socialismului si social democratiei,aliante toxice si mai ales comasari si anulari criminale de alegeri..gata este de ajuns, este clar ca nu sunteti o solutie in Romania decat doar cu o intoarcere la radacinile stangii democratice, fapt pe care nu cred ca mai sunteti capabili iar cantonarea in 10% optiune la vot va fi sigura(adica un partid balama)..asa ca hai pa PSD

  4. Ba vedeti’va voi,foamea-n gat purtati-va de grija ca aveți pantalonii rupți în fund,omul îl doare în dorsal ,deputat,masina ,drepturi fără nr asa ca pa.

  5. @ Un lider salvat de la politică are timp să-și facă o covrigărie, bucătărie ca Liviu Dragnea, să pună varză de Buzău, cu specific de baștină, PSD un partid cu mulți lideri salvați de la politică ?

  6. Ciolacu, acest parazit covrigar, NU trebuie abandonat de DNA si Parchetul General in afacerea Nordis si trafic de influenta pentru rudele ajunse in functii guvernamentale. Un tin infect.

  7. Stați să vedeți când vine ordinul pe unitate la DIICOT-PITICOT şi extinde dom procuror urmărirea penală în dosarul Nordis către Grindean şi Covrigar! De nu votează P$D cu două mâini tot ce vrea Nea Nicu şi Chivu Stoica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.