
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că certificatul verde, în contextul european este o prioritate pentru români.
Ciolacu a fost întrebat ce şanse are să treacă, săptămâna viitoare, de Camera Deputaţilor proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului COVID-19 la locul de muncă.
Marcel Ciolacu şi alţi lideri ai PSD au avut sâmbătă discuţii, la sediul partidului, cu privire la viitorul program de guvernare pe care îl pregătesc social-democraţii.
Ciolacu a susținut că până în acest moment nu s-au pus în discuţie nume ale unor persoane care ar putea să fie propuse pentru funcţii de miniştri.
Întrebat dacă Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu ar putea face parte din viitorul guvern, Ciolacu a spus: „Este foarte posibil. Nu este o decizie luată, dar sunt nişte oameni cu expertiză, şi Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu”.
Face-ai implozie, Ciolace, MINCINOSULE! Daca in PSD mai sunt unii cu inima la purtător, va rugăm să-i retrageti sustinerea CIOLACULUI, sa faceti politica cu INIMA DE ROMÂN, nu cu cea de IUDA! Blestemul PAMÂNTULUI ROMÂNESC să cadă peste voi si peste neamul vostru de securişti din tată-n fiu!
Am să vă surprind !!!
Votez cu mâinile și picioarele, PENTRU CERTIFICAT !!!
Dar nu pentru cel Verde ci…..pentru Certificatul D !!! Cu D mare de tipar !!!
CERTIFICATUL DE DECES AL PARTIDULUI !!!
Cum care ? P. S. D. !
Pentru CEA MAI ORDINARĂ SI ODIOASĂ ACȚIUNE IMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN !!!
P. N. Ț. C. D. vă așteaptă, pe prima alee la dreapta, din Cimitirul fosilelor politice !
Linistiti-va ,a venit in seara asta Firea la microfon si a anuntat ca PSD-ul va arunca cu bani de alocatii si pensii in romani ,precum arunca maruntisul pe asfalt rudele mortului in drum spre cimitir.Cat priveste Tudose ,asta asteapta reducerea accizei la bautura.N-ati observat ce fata de consumator are?
Cum au văzut ciolanul, cum și-au schimbat discursul. Cel cu mintea încrețita (Tudose) zicea ca nici concediu medical nu ar trebui sa se dea nevaccinatilor care trec prin boala. La mintea lui, dacă suni la 112 și spui ca ești nevaccinat, ar trebui să-ți închidă telefonul în nas. De plătit impozite și CASS ești bun, dar când e sa beneficiezi ca asigurat plătitor, ei decid dacă au dreptul sau nu.
PSD își asuma titulatura de democrat.
Democrația înseamnă și Libertate? Înseamnă și respectarea drepturilor omului? Înseamnă și respectarea Constituției?
„La ciolan înainte!” d-le Ciolanu, adică pardon, Ciolacu.
nici nu s-a vazut bine cu caftanul pe freza ca a si scos IUDA la vedere!
Asta e ciolacu, o IUDA, ce vise v-ati facut? Credeati ca e diferit de cutzu?
Nu! Doi tradatori!
Huo ciolanu
Pentru Ciolacu & Ciraci : tribunalul UE a suspendat pe data de 5 noiembrie 2021 decizia care condiționa intrarea in Parlamentul European a oricarei persoane, acum trebuie să faceți ‘ copy – paste ‘.
Acum totul se desfasoara dupa Hotararea de guvern care interzice accesul daca nu ai certificat verde. Este posibil ca certificatul verde sa fie discutat cu anumite nuante. Obligativitatea lui pt o incidenta mare de cazuri, dreptul persoanelor care au anticorpi, testare gratuita, sa nu fie obligatoriu in alte spatii decat Mall. In starile de alerta sau urgenta spatiile comerciale mari, de peste 10.000 m2 au fost inchise, deci ar fi firesc ca in spatii comerciale mai mici sa nu fie necesar certificatul verde. Acum totul este OTOVA si ilogic. Daca mergi pt un medicament, cu metroul NU ESTE PERICULOS si daca mergi in librarie, papetarie, imbracaminte, menaj te contaminezi, fara certificat verde deja esti un lepros care aduce boala fiind sanatos in schimb miile, sutele de mii de vaccinati care s-au imbolnavit si au murit cam 10% din decesele raportate nu transmit si nu sunt un pericol desi au calitatea de ”raspandaci” (citat Orban) autorizati de guvernul Romaniei.
Dragnea are dreptate, PEEE SEEE DEEE nu mai e cea fost de cand a incaput pe mina securistilor Ciolacu, Grindeanu, Stanescu, slugi in slujba tradatorului Joianiss! Niste banditi ordinari care-si bat joc de romani!
Legea certificatului verde este o lege pentru vaccinarea obligatorie MASCATĂ.
???
PSD=PNL aceeasi mizerie. Moarte acestor partide.
Intrebare de logica: Daca toata lumea din mall e vaccinta cu un vaccin asa de bun si are certificat verde atunci de ce mai trebuie sa poarte masca?Raspuns: Pentru ca vaccinul nu opreste transmisia si ticalosii stiu asta dar ne prostesc cu certificatul verde!
Daca oameni ca gitano asta constituie opozitia fata de pnl e rau de tot.
Votantii PSD se mai considera reprezentati de jegul politico-penal Ciolacu?
Parlamentarii PSD, cu exceptia vandutilor, vor avea constiinta impacata votand pentru certificatul nazist?
Ciolacule, ești un jeg securist…
Datele actuale în limba engleză arată că în săptămânile calendaristice 36 – 39 din grupa de vârstă 30 – 39 de ani, 73,7% dintre cei care suferă de Covid au fost complet vaccinați. În grupa de vârstă 40-49 de ani, 88,47% au fost vaccinați complet. Iar la grupa de vârstă 80+, aproape 100%, respectiv 96,2% dintre cei infectați, au fost vaccinați complet. (Sursa: Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie, raportul de supraveghere a vaccinului Covid-19 Săptămâna 40, Publicat 7 octombrie 2021, referință: GOV-10076) KW: 36 – 39: Boli Covid-19:
Un popor de boi.
V-ati pupat pe bot de votul meu… poti sa ai certificat si sa faci boala, si s-o raspandesti fara greata. Oamenii astia chiar nu mai gandesc logic.
Certificatul verde este o prioritate pentru tovarășul Ciolacu pentru că e presat de slugile guvernanței mondiale, nu pentru români. Sper să nu îndrăznească careva să condiționeze accesul la slujba religioasă pe bază de certificat verde că va fi vai și amar. Biserica lui Hristos există atâta timp cât există serviciu divin și adunarea credincioșilor în incinta Bisericii, nu online și ascultând slujba în pijama. Fără adunare și fără serviciul divin, Biserica lui Hristos încetează să mai existe.
Constitutia si codul muncii spun ca dreptul la munca nu poate fi ingradit!
Rezistați oameni,mult până ce vaccinați vor cădea precum muștele numai e;atunci se va încheia și cu tâmpenia de certificate și vaccinare.
Jane..
plânsul e de formă.
Pecereul nu e moartă.
Pecereul se transformă.
De parcă v-aș spune ceva nou.
Voi dați-i înainte cu votatul.
Degeaba scuipă pe aici postacii lui Putin, certificatul verde rămâne !
Firele AUR-ului sunt niște odgoane groase, lungi până la Moskva ?
vă omorâți românii cu premeditare. blestemați să fiți în veci voi și tot neamul vostru. de ce nu spuneți acum că în interesul românilor este și vax copiilor? sunt trei copiii morți în germania după vax. nu știați? citiți. este clar că aveți ordin și ne veți sacrifica. foarte bine poporul care stă și acceptă își merită soarta. numai că v ați sacrificat copiii și nepoții prin ce faceți acum, pentru că nu sunteți veșnici pe funcții. propriile rude vă vor blestema. iar pe cei care i ați mințit să se vax, aveți demnitatea și spuneți le cei așteaptă, măcar să știe.
Care mai sunteti membri PSD ar fi cazul sa iesiti din partid daca nu sunteti de acord sa ajungeti a 5a roata la caruta lu’ Ioha. Poate daca i se injumatateste partidul pricepe si Ciolanu ca nu toate ordinele din Padure trebuie executate intocmai si la timp.
Votez AUR pentru ca a declanșat demiterea impostorului Iohanis .Votez AUR care nu se aliază incestual cu pesedee pentru un fals interes național. Interesul național al peseedee este interesul securistilor de a rămâne la ciolanul ciolacului…