
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că este timpul pentru declararea unei toleranţe zero pentru traficul de droguri şi nu este de acord că s-a „pierdut bătălia cu drogurile”, menţionând că drogurile şi evaziunea fiscală sunt probleme „uriaşe”, iar „răspunsul statului până acum a fost de cele mai multe ori prea moale şi ezitant”.
„Cred că este timpul să ne stabilim foarte clar noile priorităţi strategice. Şi cred că, astăzi, societatea românească aşteaptă de la noi un răspuns foarte clar, foarte ferm şi foarte direct cu privire la două probleme uriaşe: drogurile şi evaziunea fiscală. Sunt două probleme unde răspunsul statului până acum a fost de cele mai multe ori prea moale şi ezitant. Este timpul să declarăm toleranţă zero pe tot ceea ce înseamnă trafic de droguri. Toate instituţiile de forţă şi cele care aplică legea în România trebuie să pună combaterea acestui flagel în prim planul activităţii”, a spus Ciolacu, la evenimentul „Priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”.
Marcel Ciolacu a menţionat că nu este de acord că s-a „pierdut bătălia cu drogurile”.
„Nu pot să fiu de acord, şi sunt ferm convins că nici dumneavoastră, că am pierdut bătălia cu drogurile. Această luptă va fi pierdută doar când o vom abandona noi şi nu avem acest drept. Nu putem să închidem ochii şi să vedem cum şi mai multe vieţi sunt distruse şi mai multe familii suferă în timp ce clanurile mafiote prosperă. La fel cum cred că trebuie să acţionăm mult mai dur în ceea ce priveşte proliferarea acestui fenomen în rândul adolescenţilor şi tinerilor”, a adăugat premierul.
El a afirmat că „sertarele” instituţiilor sunt pline de strategii legate de droguri, dar realitatea arată că pe stradă sunt tot mai multe astfel de substanţe, menţionând că România trebuie să se „concentreze” pe destructurarea reţelelor de trafic.
„Şi aş dori să vă spun că strategii am tot avut de a lungul timpului. Sunt pline sertarele instituţiilor de strategii şi analize legate de droguri, însă realitatea crudă ne demonstrează că pe stradă sunt tot mai multe droguri la care copiii noştri au acces imediat. Drogurile au depăşit chiar porţile şcolilor, iar dacă nu realizăm asta acum, vom avea generaţii întregi pierdute. Am tot văzut păreri şi acţiuni îndreptate împotriva acestor copii care ajung din diverse motive să consume droguri. Vă spun: fără destructurarea reţelelor de trafic, nu vom avea un consum mai mic în rândul tinerilor. Am ajuns să blocăm instanţele cu tot felul de dosare pentru consum, care, în final, se clasează, dar marii rechini scapă aproape întotdeauna nepedepsiţi. Nu cred că suntem în direcţia corectă. Trebuie să depăşim clişeul de acum câţiva ani, că România este o ţară de tranzit. România nu mai este o ţară de tranzit şi tocmai de aceea cred că trebuie să ne concentrăm pe marile dosare de trafic, pe marile reţele şi pe marile clanuri”, a mai spus Ciolacu.
Potrivit premierului, este nevoie de acţiuni imediate şi de coordonare între instituţii.
„Traficul de droguri este rădăcina răului. De aici începe totul şi aici trebuie să acţionăm cu foarte mult curaj, să acţionăm, nu să reacţionăm. Cred că aceasta este aşteptarea legitimă a întregii societăţii”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Ciolacu a menţionat că trebuie dat „un răspuns puternic şi imediat” pentru combaterea evaziunii fiscale.
„10% din PIB, peste 150 de miliarde de lei, adică mai mult decât tot bugetul de pensii al României, sunt drenate anual prin tot felul de metode şi, în loc să ajungă în bugetul statului, ajung în buzunarele unor infractori”, a susţinut prim ministrul.
El a precizat că în viitorul pachet de măsuri pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament una dintre direcţiile principale de acţiune va viza combaterea evaziunii fiscale, menţionând, în acest sens, măsuri de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite şi de consolidarea disciplinei financiare.
„De asemenea, vor reglementa unele măsuri privind factura electronică. Vom creşte cuantumul unor sancţiuni contravenţionale şi vom introduce noi fapte care ar urma să fie sancţionate prin amenzi sau penal. Este cel mai ambiţios plan de combatere a evaziunii fiscale din ultimii ani şi am rugămintea ca toate instituţiile statului să pună umărul pentru ca acest lucru să fie un succes. Sunt convins că toţi cei care au atribuţii pe această zonă vor trata lucrurile cu seriozitate, astfel încât să reuşim împreună să reducem semnificativ evaziunea fiscală şi să avem mai mulţi bani la buget pentru străzi, şcoli şi spitale”, a mai spus premierul.
Ciolacu s-a referit şi la deciziile Curţii Constituţionale, menţionând că România mai are de îndeplinit un singur jalon din PNRR, cel al pensiilor speciale, pentru a depune cererea de plată numărul 3 şi nu îşi poate permite să piardă aceşti bani.
„Niciodată, ca om politic, n-am comentat nicio decizie a Curţii Constituţionale, n-am comentat nicio decizie, indiferent pe cine avizat, a unui magistrat, fie procuror, fie judecător. Mai avem de îndeplinit un singur jalon pentru a depune cererea de plată numărul 3. Este vorba de jalonul care priveşte pensiile speciale. Şi ieri echipa tehnică a doamnei ministru, echipa tehnică de la Ministerul Fondurilor Europene a fost la Bruxelles şi urmează să închidă toate negocierile. Înţelegem cu toţii activitatea pe care o desfăşuraţi, înţelegem cu toţii complexitatea activităţii pe care o desfăşuraţi. Este cazul să ne aplecăm foarte repede şi la cerinţele Comisiei Europene, care, la cum le-am văzut eu azi noapte trimise de către echipele tehnice, sunt unele rezonabile. România nu poate pierde 1,7 miliarde dintr-o tranşă de plată de 2 miliarde 400 de milioane. România nu îşi permite acest lucru, ca din cauza unui jalon întreg PNRR să fie pus sub semnul întrebării. În PNRR nu vorbim numai de bani, vorbim de reforme, reforme necesare statului român”, a mai spus premierul.
Ian uite unde-i asteaptă: la Medgidia, pe canal, intre poduri. Până urmașul lui Medjid Abdul urmează pașii desenați de familiile națiunilor europene iar pilotul barjei se intoarce cu sticla de apă jumătate-goală din privata primăriei lu’ domnu’ Vrabie, căinii-lup cu GoPro în coadă au și amușinat la balegă după tenișii târgoveților Marelui Târg de Cereale. În N, la Ismail, câinii-de stână dau roată la vazul bocancilor, mirosul drogurilor și auzul alarmărilor, aruncându-se, similar cu corbii, asupra caniselor pentru bipezi înșirate pe malul românesc al Dunării
Predoiu unealta traficantilor de peste prut!…
drogurile vin la tona.
in port.
ei se fac ca lucreaza arestand cativa consumatori prapaditi.
Ciolacule …las-o jos ca …macane.
doua sa t a ne care se imbrancesc una pe alta pentru msuri impotriva romanilor, atat economice, cat si penale, refuzand in continuare sa se priveasca la in curtea lor! TRAFICUL DE DROGURI ESTE PRACTICAT CU ACORDUL ACESTOR LEPRE!