Dacian Cioloş cere închiderea România TV

Europarlamentarul REPER spune că România TV este un instrument de intimidare şi propagandă, construit de politicieni interesaţi să influenţeze jocul politic în direcţiile dorite de ei.

De (R.C.)
Dacian Cioloş cere închiderea România TV

Europarlamentarul REPER spune că România TV este un instrument de intimidare şi propagandă, construit de politicieni interesaţi să influenţeze jocul politic în direcţiile dorite de ei.

Europarlamentarul REPER, Dacian Cioloş, cere închiderea România TV, pentru modul în care a tratat moartea jurnalistei Iulia Marin.

„Ticăloşia România TV cere un comportament exemplar: închiderea acestei staţii TV. În lumina ultimelor evenimente, observ că Opoziţia politică din România nu reuşeşte să funcţioneze nici corect, nici eficient. Pot să înţeleg că există diferenţe de poziţionare între noi, însă nu înţeleg această tăcere asurzitoare în acest caz extrem de grav”, a scris, pe Facebook, Dacian Cioloş.

Europarlamentarul REPER spune că România TV este un instrument de intimidare şi propagandă, construit de politicieni interesaţi să influenţeze jocul politic în direcţiile dorite de ei.

”România TV este afacerea unui infractor periculos, dat în urmărire generală, un individ care a fugit într-o ţară prorusă unde se adăposteşte de lege şi puşcărie. Oamenii care i-au construit acest instrument de intimidare au sprijinit apariţia şi dezvoltarea AUR, un partid politic extremist prorus care, pentru prima dată, este capabil să ameninţe traseul european al României. O parte dintre ei consiliază conducerea PSD, care se foloseşte de acest post pentru a-şi intimida contracandidaţii politici”, spune Cioloş.

„Închiderea RTV nu este despre presă, este despre libertate şi democraţie. Înainte de libertatea lui Victor Ciutacu de a terfeli oameni şi destine, întrebaţi-vă unde este libertatea victimelor sale. Am ajuns să protejăm infractorii, sub pretextul unei libertăţi depline, ignorând victimele. Consiliul Naţional al Audiovizualului, o instituţie puternic slăbită de controlul politic, nu îşi foloseşte în prezent pârghiile pentru a opri aceste derapaje grave şi a proteja cetăţenii de manipulare, dezinformare şi incitare la discriminare. Nu am mari aşteptări de la actuala coaliţie de guvernare, dar îmi propun ca pe lista de priorităţi pentru alegerile de anul viitor să fie reformarea completă a CNA şi noul organism să aibă capacitatea să închidă instrumentele de manipulare care emit, în ciuda miilor de pagini de sancţiuni primite”, a scris, pe Facebook, Dacian Cioloş.

Distribuie articolul pe:

51 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.