Cîțu face „testul de imunitate” în plenul Senatului

Fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, a declarat, luni, că le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, precizând, însă, că nu va demisiona din partid şi nici din grupul parlamentar.

„Dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie”, a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.

El menţionat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru în conformitate cu legislaţia din România.

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca plenul să discute miercuri solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Comisia juridică are termen tot până miercuri, 29 noiembrie, la ora 10,00, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Senatorul PNL Florin Cîţu se află, luni, împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică, pentru a-şi studia dosarul.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

11 Comentarii

  1. este o regie. un circ. pentru a potoli furia oamenilor. tehnologii de manipulare – rog.

  2. Hoții se vor proteja unii pe alții. PSD+PNL+USR în marea majoritate hoți.

  3. Cîțu va face testul de imunitate, iar acesta va fi viciat probabil de intervenția furibundă a Pontifex Maximus a Comisiei Europene, der Leyen, care-i va amenința pe senatorii liberali și pesediști că-i mută în Gaza dacă-i suspendă imunitatea lui Cîțu. Pentru că ea i-a trimis aiurea spre valorificare suta de milioane de vaccinuri de la ibovnicul ei, membru al Board-ului Pfizer. Este un bun prilej și de a testa imunitatea senatorilor români la bacteria românească Slugărniceala Perpetua.

  4. Imunitatea la politicieni, știam că e doar la declarații nu și la fapte! Astia au executat fapte infracționale, de ce imunitate?

  5. maaa mitici..comentati intelihente ,,comportamentu unui ahatel pe care in ceicativa ani de buna Romanie nici la vaci nu era admis..ca ,,,fura tainu…

  6. Ba criminalilor voi și toți neocomunistii,vine și ziua platii voastre și a progeniturilor voastre,Dumnezeu nu doarme.

  7. Nu este nevoie de test.Sunt suficiente comportamentul,fatza,dar mai ales ce se stie.

  8. Chiar crede cineva ca asa zisa ,,justitie,,il va condamna pe asta ? E doar un executant si daca e bagat la bulau o sa traga dupa el si alti baiti destepti care au facut bani in plandemie .In primul rand cred ca Iohannis e mai vinovat ca Catu,fara ok-ul turistului de renume mondial nu lua drogatul 50 de milioane de vaccinuri si ne baga in rahat pana in gat.Interesant totusi cum Catu e barbadit exact cand Iohannis e in ,,vizite istorice,,de nu mai poate de grija noastra.Hm..Probabil Catu e tavalit bine ca sa se poata ajunge la Iohannis si trimis direct plavanul de lux la parnaie inainte sa termine mandatul de prim turist al tarii.Daca e plesnit bine Catu la caca o sa ciripeasca tot sa isi salveze blana pe spatele lui Iohannis si alte capete liberale.O sai iasa lui Iohannis si ,,primei doamne,,pe nas toate ,,vizitele oficiale,,asta daca nu-i inspirat si cere azil politic cat mai poate .

  9. Catzu zice sa fie transferat in america si sa-l aibe pe aproape pe Marian Ceausescu sa-i trimită niste urale in luna decembrie !

  10. Totul este doar un circ ,asa cum se practica in Romania .Nimeni din aceasta gasca de infractori ,nu va patii nimic ,atita timp cit afacerea asta cu vaccinurile ,mastile si izoletele sint facute impreuna cu madam Ursula .Inafara de asta ginditi-va citi fac parte din gasca asta care insistau sa ne vaccinam in speranta ca vor reusii sa epuizeze toate dozele de vaccin.Asa ca acesti foarte multi complici la afacerea vaccinurilor ,nu o sa ii vedem noi niciodata legati si la puscarie pt. tot ce au facut atit din punct de vedere al banilor, cit si al sanatatii romanilor de care tot ei sint vinovati.Tot derbedeii astia au interzis autopsiile in Spitale pt. oamenii care mureau si trecuti toti ca fiind morti de covid ca sa bage panica si frica in oameni sa se vaccineze citi mai multi.Tot derbedeii astia au constrins si amenintat pe romani prin diverse legi ca sa se vaccineze.Asa ca cercul acestor criminali nu se rezuma doar la Citu sau la ceilalti doi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.