CNA, mesaj pentru televiziuni după decesul lui Stanoevici

Decesul actorului Bogdan Stanoevici a amintit CNA că e o instituție care trăiește. Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis miercuri ‘profundul regret’ cu privire la decesul fostului ministru și manager.

‘Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului îşi exprimă profundul regret cu privire la dispariţia celui care a fost Bogdan Stanoevici, actor şi ministru delegat pentru românii de pretutindeni, şi transmit condoleanţe tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat’, se arată într-un comunicat.

În același timp, Consiliul transmite tuturor posturilor de televiziune şi de radio „rugămintea de a trata cu decenţă şi responsabilitate orice subiect referitor la decesul lui Bogdan Stanoevici, cu atât mai mult cu cât legislaţia audiovizualului cuprinde prevederi clare privind obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi dreptul la viaţă privată, inclusiv pentru familia aflată în suferinţă’. Actorul Bogdan Stanoevici a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 62 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Stati linistiti…cu ochii pe ei!, au sarcina „tabloidizare cu lux de amanunte a decedatului”! Si, ca de obicei, practica denigrarii, aduce audiente pe micile ecrane!
    Sa va spun un mic secret pe care cei din televiziuni nu il accepta, si anume: abonatul tv fiind singur in casa, tasteaza peste tot si ramane pe un canal tv care nu il agaseaza, nu il enerveaza, nu il irita! De asta sunt audiente mari la anumite canale tv!, si nu ca au stat cu ochii beliti la tv ca a fost emisiunea X sau Y! Cetateanul are companie televizorul cand e mult prea singur si vrea, ori liniste, ori glume, ori actiune! Nu totdeauna ce e la tv este pe placul cetateanului dar televizorul ii tine companie!

  2. cu alte cuvinte : CNA ( sectiunea SRI a audioviziualului ) a rasuflat usurata scapind de un serios obiectiv , luindu-l efectiv la mistocareala pe ultimul drum pe neinduplecatul ROMAN LIBER , un veritabil EROU al zilelor noastre = BOGDAN STANOEVICI.

  3. ”Bogdan Stanoevici se află în continuare cuplat la aparate, pe procedura ECMO. Cu toate că medicii au sperat că, după o perioadă de timp, între 7-10 zile, plămânul acestuia să se refacă, dar plămânul este încă destul de afectat, drept pentru care echipa medicala a decis ca el să mai stea încă 7 zile – cel puțin – pe procedura ECMO.

    Procedura ECMO utilizează un aparat care circulă sângele pacientului, prin intermediul unor tuburi exterioare. Sângele iese din organism, este oxigenat, este eliminat dioxidul de carbon din compoziția lui, apoi reintră în organism, în sistemul circulator.”

    Decedatul nu numai ca a avut o forma grava a bolii si a fost intubat, dar a si fost conectat la plaman artificial. Sunt doar cateva aparate in tara. Un muritor de rand ar fi murit la ATI, fara sa mai aiba acest tip de asistenta medicala.

  4. 1 BULANGIU.FIUL,ASA ZIS AL SAU,ESTE AL FOSTEI SOTII.A LUAT-O PE FRANCIZA,CA LA PIATA,PENTRU A FI ACOPERIT
    DE ROMANII TRANSFUGI DIN FRANTA.A AJUNS BLESTEMELE CELOR TURNATI.A FOST RASPLATIT CU FUNCTIILE DE 2 LEI
    TOTI SECURICI TRIMISI INTRE 1980-1989,IN TARI CAPITALISTE FACEAU CASATORII DE INTERES-DE FORMA.
    A STAT ACOLO,22 ANI.UN LUP DE HAITA,SINGURATIC,FARA UN PIC DE TALENT.DATI-MI 1 ROL CARE L-A IMPUS.ZERO

  5. 1 BULANGIU.FIUL,ASA ZIS AL SAU,ESTE AL FOSTEI SOTII.A LUAT-O PE FRANCIZA,CA LA PIATA,PENTRU A FI ACOPERIT DE ROMANII TRANSFUGI DIN FRANTA.L-A AJUNS BLESTEMELE CELOR TURNATI.
    A FOST RASPLATIT CU FUNCTII DE 2 LEI.AUZI..SEF LA CIRCARI SI RESPONSABIL CU EMIGRANTII ROMANI
    TOTI SECURICI TRIMISI INTRE 1980-1989,IN TARI CAPITALISTE,FACEAU CASATORII DE INTERES-DE FORMA.
    A STAT ACOLO,22 ANI.UN LUP DE HAITA,SINGURATIC,FARA UN PIC DE TALENT.DATI-MI 1 ROL CARE L-A IMPUS.ZERO

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.