Vântul va viscoli şi va troieni zăpada, scăzând şi vizibilitatea, astfel că a fost emis Cod roşu. ISU Cluj a anunţat că, până în prezent, nu au fost primite solicitări de la cetăţeni.
UPDATE – Potrivit ISU Cluj, până în prezent nu au fost primite solicitări din partea cetăţenilor.
Populaţia este sfătuită să evite zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt, să evite să pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vânt foarte puternic, cu viteza la rafală de peste 120 de kilometri pe oră, care viscoleşte puternic şi troieneşte zăpada deja depusă şi care determină o vizibilitate apropiată de zero.
Este vizată zona de munte a judeţului Cluj, la altitudini de peste 1.800 de metri.
Avertizarea este valabilă de la ora 21.30 până la miezul nopţii de joi spre vineri.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.