(Preşedintele şi ţara din whisky şi elicopter)
Guvernul şi-a asumat răspunerea pe un proiect de Cod al Muncii. E vorba de o lege fundamentală pentru români şi pentru ţară. Nici mort nu pot avea încredere în priceperea lui Emil Boc şi nici în cea a ministrului de resort Ioan Botiş. Nu cred nici în patronatele reprezentate de caricaturalul Agathon. Nici în patronii de soiul lui George Constantin Păunescu. Nu cred nici în demersul gălăgios al sindicatelor. Nici măcar în campania gargarisită a grupului de presă proprietatea şi marca Dinu Patriciu. Drept care mă declar lipsit de argumente pro sau contra. Şi închei repede acest comentariu.
Post-scriptum: Preşedintele României suferă de singurătate. Nimeni dintre cei serioşi ai Europei nu-l bagă în seamă. Toată ziua se învârte în scaun, mai dă o raită prin ţară şi întreabă nerăbdător dacă nu cumva l-a căutat cineva. Marea lui prestaţie, dincolo de lucrături, vine din declaraţii televizate sau radio-difuzate. Boala singurătăţii (a se citit izolare politică) la Traian Băsescu se exprimă prin chiar limbariţa obositoare. Nu pierde nici o zi din calendar fără să ne împărtăşească din profunzimile şi subsolurile gândirii sale. Cea mai nouă producţie conţine extazul psihologic generat de o Românie privită din elicopter. Ce ţară frumoasă avem! Numai că românii nu l-au ales pe Traian Băsescu pentru a constata frumuseţea peisajului aerian. Ei şi-au imaginat că ar putea schimba ceva din viaţa oamenilor, ceva mai greu de privit şi înţeles din elicopter. Când e vorba de aceasta, Traian Băsescu dovedeşte un autism absolut şi se refugiază în proiectele de modernizare. Tot ce se întâmplă face parte dintr-un proiect al hazardului, socotit efort de modernizare a României. De sus, România arată bine. De sus, Traian Băsescu pare un fel de preşedinte.
De sus, doar!
